Intotdeauna am considerat ca ziua de nastere e printre cele mai importante zile din an, laolalta cu Craciunul, Pastele si zilele de examene, dar ziua mea de nastere am vrut intotdeauna sa fie mai speciala, macar pentru mine, pentru ca o zi am si eu in an (mai e Sf. Ilie, dar de aia pana si ai mei incep sa uite).
Am incercat de mai multe ori sa-mi organizez o petrcere. Cel mai rasunator fiasco a fost cand faceam 10 sau 11 ani, cand mi-am invitat toata clasa si nu a venit nici unul, de atunci am hotarat ca nu-mi voi mai organiza vreo petrecere de ziua mea. As fi vrut sa nu-mi organizez nici majoratul, nici ala nu m-a incantat, dar, cum se stie, majoratul nu e petrecerea la care tu trebuie sa te simti bine, ci ceilalti si cred ca macar cineva tot s-a distrat. In rest, am preferat sa mergem la o bere la terasa sau in Vama la vreun concert si am inceput sa descopar cum ziua mea e o zi la fel ca toate celelalte...
Peste 2 zile e ziua mea si mi-am pierdut de mult timp entuziasmul de a o sarbatori in vreun fel. Stabilisem sa mergem la Aqua Magic in Mamaia, dar a esuat lamentabil, asa ca ne-am intors la un mers la padure, dar acum nici de asta nu mai am chef. (Cand zic "noi" ma refer la prietenii mei si cu mine.) M-am saturat sa ma prefac ca ziua mea chiar inseamna ceva, ca altora chiar le pasa ca e ziua mea, ca se poate intampla ceva incredibil de minunat in aceasta zi, ca macar o zi pe an nu ma voi supara. Da, cam asta era marele meu vis, cel mai mare cadou pe care puteam sa mi-l fac: sa fiu fericit o singura zi pe an. Dar cumva Universul imi e mereu impotriva si de cele mai multe ori o face prin intermediul mamei mele. Are un dar de a-mi strica orice zi pe care o astept cu emotie...
Dintotdeauna am crezut ca valoarea unei persoane se masoara in numarul de oameni care se bucura cand o vad sau cand vorbesc cu ea si am inceput, de la o vreme, sa o masor prin numarul de oameni care stiu cand e ziua mea si cati fac micul efort de a-mi ura "La multi ani!". Nu am crezut niciodata ca memorarea unei zile de nastere poate fi grea, daca acea persoana ti-e apropiata si ti-e greu sa o uiti. Nu vorbesc aici de familie, ci de persoanele cu care ti s-a incrucisat la un moment dat destinul. Rezultatul la mine a fost simplu: 3 prieteni si o prietena, plus alti cativa care isi aduc aminte, uneori, ca mai am si eu o zi de nastere. Am stat sa ma intreb: asta e un lucru bun sau un lucru rau? Adica stiu ca am cativa prieteni foarte buni si mai am si alti prieteni, dar din categoria a doua sau nici macar, fac parte persoane pe care la un moment dat le consideram cei mai buni prieteni si mi-am dat seama ce superficiala e lumea (cuvantul care imi venise in minte era shallow, dar asta e cel care se apropie cel mai mult de sens) si ce usor poti fi uitat.
Si m-am hotarat azi ca ziua mea nu mai e ziua mea, e o zi ca oricare alta, iar ziua mea o sa mi-o aleg in noaptea de revelion (De ce scrie lumea revelion cu litera mare?!) ca fiind ziua cea mai fericita din anul care a trecut.
