Pădurea era dintotdeauna casa spiridușilor, spiritele protectoare ale pădurilor, care întotdeauna au reprezentat o fortăreața puternica în fata nestăvilitelor puteri malefice ale demonilor. Si aceste spirite benefice simțeau imediat prezenta unor astfel de demoni si imediat se alarmau cu toții sa se lupte cu ele și sa le izgonească cat mai repede, înainte ca vreun suflet nevinovat sa le cada victima. Din păcate, spiridușii nu-i puteau proteja și pe ceilalți, care nu se aflau la adăpostul pădurii, de aceea demonii se plimbau nestingheriți.
Pe lângă una dintre pădurile astea au trecut odată doi demoni, fără sa știe ca acolo trăiau spiridușii. Cum s-au apropiat de poalele pădurii, pădurea a început imediat sa forfotească, sa vuiască și, într-un final, din desișuri a ieșit o armata de spiriduși. Spiridușii arătau ca niște oameni ca statura, dar aveau, fata de aceștia, niște aripi transparente care păreau foarte firave, dar care puteau sa reziste la multe încercări. Asa ca, atunci când demonii i-au văzut întâia oara, au crezut ca sunt oameni. Demonii, în schimb, sunt de asemenea cat oamenii ca statura, dar și ei au aripi, iar aripile lor sunt întunecate, precum gândurile care ii conduc. Iar acești demoni se hrăneau cu sufletele oamenilor nevinovați, care le cădeau în mreje fără nici o speranță.
Când demonii s-au îndreptat spre primii spiriduși, pe care ii crezuseră oameni, erau foarte slăbiți și aveau nevoie sa devoreze sufletul cuiva, pentru a prinde iar puteri. Atacul neprevazut al duhurilor pădurii baga frica în ei și o luară la fuga imediat. Dar nu fu nevoie sa se depărteze prea mult, pentru ca spiridușii nu mai reprezentau o forță de temut când nu mai erau sub proctectia pădurii. Magia spiridușilor, care ii vătăma pe demoni în desișurile pădurii, nu mai avea nici un efect în afara ei.
Demonii aveau și ei puteri magice, dar magia lor era malefica, la fel ca ei. Prin magia lor neagra, cei doi demoni creară o casa frumoasa, care mirosea a mâncare și care ademenea orice trecător. Si iată ca nu trecu mult timp pana când trecu primul suflet nevinovat pe lângă casa demonilor. Era un tânăr pe la vreo 25 de ani, înalt, blond, cu ochi albaștri, îmbrăcat cu o tunica albastra si cu pantaloni albi de cavalerie, iar demonii când văzură se si preschimbară în doua femei frumoase, ca sa il ademenească înauntru.
Folosindu-și puterile, femeile il si convinseră pe tânăr sa le treacă pragul si sa il cinstească cu mâncărurile si băuturile lor. Si e si greu sa refuzi doua femei frumoase, când sunt atât de primitoare.
Cum trecuse tânărul pragul casei cu un etaj, cele doua femei se si înțeleseră din priviri care dintre ele avea sa il lovească pe tânărul ofițer de cavalerie. Cea care făcu semn ca ii va face ea felul, clipi o data din ochi si casa se preschimba. In camerele pe care el nu le văzuse încă, apărură fotografii și picturi care-și avea menirea de a-l impresiona pe tânăr si a-l face sa se simtă cat mai bine primit. Dar femeia merse pana într-atât încât ii afla numele si ii atârna un șirag cu numele lui, din litere de aur, deasupra usii: Carl. Tânărul fu sedus de ideea ca aceste doamne superbe sa fi auzit de faima lui si se lăsă prada dezmierdărilor acestora.
Femeia il invita, in cele din urma, sus, in dormitor. Tanarul nu se lasa rugat a doua oara si urca in spatele ei, in timp ce cealalta femeie ii privea satisfacuta, cu o ura pe care parca abia si-o stapanea. Femeia care il chemase pe tanar sus, in schimb, urca alene, lasandu-i prilejul sa se bucure de formele ei atragatoare, dar nu putu, la randul ei, sa nu schiteze un ranjet satisfacut, unul care ii si arata, dealtfel, figura demonica pe care o avea de fapt. Pret de o clipa, buzele rosii si dintii albi, sclipitori, fura inlocuiti de niste buze uscate si negre si niste colti ascutiti, pe care o limba serpeasca, despartita in doua, ii stergea in semn de pofta nestavilita. Dar cand se intoarse languroasa din nou spre tanar, aceste trasaturi odioase disparusera ca prin farmec, iar ceea ce putea sa vada el era doar un zambet seducator ce il ademenea sus, in dormitor.
A doua femeie nu mai urca, atunci cand vazu usa trantindu-se in spatele tanarului. Ramase in asteptare pe o canapea si nici nu avu mult de asteptat, caci se si auzi un tipat din camera respectiva. Un tipat puternic, de sfarseala, ce venise din toata fiinta tanarului care-si simtise viata pe sfarsite. Cand femeia urcase sus in camera, il vazu pe tanar in ghearele demonului, care nu-si mai pastrase forma femeiasca. Si demonul isi cascase gura grozava catre tanar, dar, spre uimirea acestuia, nu isi infinse coltii in el, ci incepu sa traga aer in el. La inceput, tanarul nu isi dadu seama ce se intampla, dar apoi simti cum isi pierde puterile si paru sa-si dea duhul.
Ce se intamplase fusese ceea ce demonii le faceau oamenilor ca sa se hraneasca: le scoteau sufletele pe care, mai apoi, le devorau. Dar, daca, de obicei, sufletul omului prins de demon trece imediat in fiinta demonului, intarindu-l pe acesta, de data asta sufletul tanarului ramasese suspendat in aer, intre corpul sau si demon. Sufletul tanarului privea acum uimit la corpul sau si la demonul ce incerca sa il devoreze si parea sa nu inteleaga nimic.
Femeia care ramasese in prag, fiind martora la aceasta intamplare, era si ea foarte uimita de prezenta sufletului intre ei, dar isi veni rapid in fire. Ii facu semn demonului ca nu trebuie sa il lase sa-si recupereze trupul, asa ca demonul deschise o gaura in podea ce parea sa dea direct in iad si vru sa arunce trupul inautru.
Dar se petrecu ceva neasteptat: sufletul tanarului se razvrati. Vazand ca nu putea fi atins de demoni, ii puse la pamant pe amandoi si apoi isi recupera trupul. Tanarul, revenindu-si in simtiri ca dintr-un cosmar, vazu ca fusese de fapt real, asa ca se ridica si o lua la fuga pe usa afara, inspre padure. Si alergand asa, fu nevoit sa sara peste un sant dar, in zbor peste el se petrecu ceva ce il uimi pana si pe tanar: doua aripi mari puternice, transparente, iesisera de sub hainele sale. Nu le mai vazuse niciodata, dar se bucura, fara sa stie, ca aparusera. Si atunci o porni spre padurea care parea sa-l cheme prin mii si mii de glasuri...
