Nu, nu clipi. Nici macar sa nu schitezi vreun gest sau sa pierzi vreo mima care sa spuna macar a mia parte din ce simti, ce vrei sau ce gandesti. Si, mai ales, nu din ce speri. Nu, nu. Asta in mod sigur nu. Sperantele trebuie ascunse de oricine, sunt punctul tau cel mai slab. Sunt lucrurile pe care le vrei, dar nici nu crezi macar ca poti sa le ai. Nu, nu, lasa sperantele pentru visele alea cu ochii deschisi, lasa-le pentru momentele cand poti sa visezi cu ochii deschisi. Dar acum nu e unul dintre acele momente. Nu, acum e chiar opusul, acum e unul dintre cosmarurile pe care trebuie sa le traiesti cu zambetul pe buze. Cineva o sa piarda azi. Ba nu, a pierdut deja, doar ca nu o stie inca. Dar cine...?
Ii privesti cu atentie gesturile, fiecare cuvant rostit e analizat dintr-o mie de perspective. Nimic nu se pierde, totul se transforma, nu? Da, dar in ce? In ce vrei tu, bineinteles, si vrei mereu altceva, cu fiecare clipa altceva. Si-atunci cuvintele inseamna si ele altceva, pana ce numai intelesul lor nu-l mai au. Si-atunci o iei de la capat, sa vezi ce ai vrut la inceput, dar, pana sa te dezmeticesti, a mai rostit un cuvant si toata analiza s-a dat iar peste cap... Ca un puzzle cu din ce in ce mai multe piese, pe care trebuie sa-l rezolvi pana la piesa urmatoare. Ti se invarte capul, dar, cu toate astea, iti place. Asta e fiorul, asta e placerea de a trai, emotia pana la cuvantul urmator, pana la piesa urmatoare. Sunt lumi intregi care se nasc cu un cuvant si se naruie cu urmatorul, sunt posibilitati finite de primul sunet din acest urmator cuvant. Dar pana la el, ce frumoasa odisee...!
Deodata se opreste si te opresti si tu. Urmatorul cuvant va veni de la tine. Acum e randul tau si depinde de tine daca lumile acelea se vor narui sau nu. Un Univers de posibilitati sta inaintea ta, la cheremul, asteptandu-te pe tine sa-i dai viata. Si-atunci ce te opreste, de ce nu faci nimic? De frica lui „Si daca...?” si a lui „Ce-ar fi fost daca...?” ? Da, pana sa spui ceva totul ramane posibil si ce senzatie frumoasa e! Iti musti buza, mai vizualizezi o data Universul acela cu pomii verzi si zile cu soare si apoi le-arunci pe toate. Toate sperantele, toate visele, toate nazuintele. Pe unele le arunci la vedere, pe altele le ascunzi cu un zambet sau le deghizezi intr-un regret. Dar toate sunt acum in fata ta. Te incearca o brusca senzatie de libertate. Nu mai depinde de tine, tu ai spus ce era de spus. Alea iacta est...
Dar acum nu mai clipesti. Nu mai schitezi vreun gest. Urmeaza alte senzatii, alte dorinte, alte ganduri, alte sperante. Te pregatesti pentru cuvantul urmator...
