luni, 3 decembrie 2012

Viata e scurta, gustul e lung...

Telefonul suna la ora asteptata, iar pe display scrie "Fiinta stresanta nr. 1", deci e cel mai bun prieten. In momentele astea, nu vrea sa stiu de nimeni si nimic si cu cat izolez orice amintire, cu atat parca imi vine mai usor. Fiinta stresanta nr. 1 mi-a adus aminte, pentru a zecea ora numai in ziua asta, ca la noapte e un super-mega-party la care e musai sa particip, ca parte a tratamentului inventat de el la problema mea psihica si emotionala. In fapt, e doar o criza sentimentala peste care incerc sa trec, dar trebuie sa trec prin toate etapele ca sa pot la sfarsit sa ma impac cu gandul si sa pot merge mai departe. Eu inteleg asta; cei din jurul meu nu.
La fel de insistent ca sughitul, fiinta stresanta nr. 1 apare la usa mea la ora 10 noaptea si ma trage afara din casa si ma pune sa ma imbrac pe drum, ca sa fie sigur ca vin cu el la petrecere. Noroc ca are masina si nu trebuie sa-mi afisez fizicul subdezvoltat si altora.
Si iata-ne ajunsi. Hai, Razvan! Asa cum am exersat! Un zambet fals, o confirmare muta din cap ca totul e OK si lumea te lasa in pace. In fond, cine vrea sa stie prin ce treci tu, cand fiecare are deja problemele lui si nu mai vrea sa fie incarcat si cu povara milei altuia? Salut gazda, ii dau mana si trec mai departe. Gazda si-a inchiriat un intreg club pentru o petrecere a carei tema ma depaseste. Sincer, nu stiu si nici nu ma intereseaza cine, cum si ce sarbatoreste. I-am promis fiintei stresante nr. 1, pe numele de scena Gabi, ca o sa vin cu el la primul eveniment la care vrea el, daca imi facea placerea de a ma lasa sa plec de la ultimul, in momentul in care dadusem nas in nas cu ea. Dar sa nu intru in detalii pe care nu  vreau sa mi le amintesc inca...
Si timpul trece si bautura curge, mai ales in paharul lui Gabi, care are un chef nebun de viata si care mai trece pe la mine pe la bar numai ca sa faca un refill la paharul de cocktail. Si asta din ce in ce mai des in ultimul timp, semn ca totul merge bine si ca in curand ori va uita cu totul de mine, ori va incepe sa povesteasca tuturor, de la femeia de serviciu pana la invitatul special, toata drama mea sentimentala si cum el, suflet de vioara, incearca din rasputeri sa ma ajute sa imi revin.Oricat de mult i-as fi recunoscator pentru efortul depus, domnul Ghita-contra de-aici nu vrea sa inteleaga ca am nevoie de niste timp liber, sa-mi pun gandurile in ordine si sa o iau de la capat. In fond, 5 ani de zile sunt 5 ani de amintiri...
Cer inca o bere. Virgil deja imi stie comanda si e nevoie doar sa ridic un deget, literalmente, si sticla isi face aparitia in fata mea atat de rece si tentanta incat dau pe gat jumatate din prima. Nu, nu imi fac probleme. Atatea veri petrecute in Vama - ultimele 5, mai exact - mi-au dat un fel de imunitate la alcool si sunt inca destul de departe de limita la care nu mai pot sa rostesc consoane.
Gabi fuse, fuse si se duse! Asa cum ma asteptam, s-a pierdut prin multime si danseaza cu cineva la orizontala sau rasteste la un closet de veceu. Ma uit stanga-dreapta, sa ma asigur ca nu e nici un cunoscut care sa ma vada unde merg, si plec sageata spre toaleta. Dar m-am invatat minte! Nu mai intru in baia barbatilor, pentru ca Gabi m-ar gasi prea usor si atunci ar fi cam imposibil sa-i spun ca da, am gasit o tipa si am avut parte de ceva actiune in noaptea asta. Pur si simplu nu esti credibil, cand stai pe buda cu capul intre maini, ca doar ce-ai inscris. Pana si Gabi s-a prins de asta. Asa ca ma duc in toaleta fetelor.
Pandesc un moment in care nu pare sa fie nimeni la toaleta si intru. Toaleta femeilor, acest univers necunoscut care a fascinat mintile masculine generatie de generatie, are atuul ca duce lipsa de pisoare, iar closetele sunt toate dispuse cu o usa, asa ca nu se poate vedea nimic. Intamplator, acest club foarte fancy are si usi izolante, asa ca orice nevoie naturala pe care si-o satisfac ocupantele acolo, ramane acolo in cel mai mic detaliu. Mai mult, zona cu chiuvete si oglinzi e oarecum separata de zona cu toalete, asa ca ma asez in coltul cel mai indepartat al zonei cu chiuvete, imi pun castile pe urechi, dau drumul la muzica preferata si imi scot caietul de notite.
Intra cineva. Nu ridic privirea din caiet si ma fac ca nu aud ce ma intreaba. Mai intreaba ceva, de data asta vad cu coada ochiului ca gesticuleaza ceva. Ma prefac ca de data asta am auzit si imi dau castile de la urechi. Ii explic in cuvinte putine ca prietena mea e la toaleta si m-a rugat s-o astept aici pana iese. Zice ceva neinteligibil dupa ce imi pun castile la urechi inapoi si ma lasa in pace. Asa fac vreo 10 tipe la rand. Pana la urma, saturat peste poate, rup o foaie din caiet, scriu pe ea "O ASTEPT PE IUBITA MEA" si mi-o lipesc in dreptul capului. Ma gandesc daca cumva o sa cheme careva paza, pana la urma. Dar nu. Fiecare fata e tot mai intelegatoare, cu fiecare noua data cand ma vede, probabil de la elixirul alcoolic al pasiunii, care aprinde in fiecare un soi de sentimentalism sau fatalism. Incearca sa ma faca sa inteleg ca nu e nimeni, ca toate cabinele sunt goale si ca fata sigur mi-a tras clapa si a fugit.
Una asa, a doua asa, pana la urma ma gandesc sa inventez altceva, mai impresionant si ceva mai dureros, ca sa le inchida gura:
-Vin aici in fiecare vineri seara, de 5 ani de zile. Ce naiba e in capul meu?!  Intrase intr-una din cabinele astea. Asa! Stiu cum s-o coc! A spus ca se intoarce. Mi-a PROMIS ca se intoarce... Si pentru rezultate maxime, cireasa de pe tort: A luat o supradoza si nu a mai iesit. Acum o astept... A promis...! O sa se intoarca la mine! Stiu ca o sa se intoarca...!
E nevoie sa spun asta doar de trei ori, de data asta. Nimeni nu ma mai ameninta cu nici o paza, trebuie doar ca, din cand in cand, sa ridic o privire indurerata si plina de speranta catre peretele din fata mea. Nici un contact vizual cu nimeni, nimic. Pot sa stau linistit sa-mi vad de treaba. Si incep sa scriu. Scrisul ma face sa ma simt bine, nu stiu de ce.
Doare. Inca doare. M-as fi asteptat ca dupa doua luni totul sa fie mai bine, sa pot sa-mi revin si sa o iau de la capat,dar doare la fel de tare. Acum doare parca chiar mai tare, pentru ca reiau orice discutie am avut-o si o judec din  prisma a ce am aflat la urma. Si doare. A trecut un an de-acum si tot doare...
Am inteles ca iti trebuie pana la jumatate din durata relatiei ca sa iti revii complet, altii spun ca minim un sfert, iar altii, ca mine, spun ca nu exista o ecuatie matematica pentru sentimente. Si pe buna dreptate: fiecare simte in felul lui si pe fiecare il doare in...
Intra cineva. O las in pace, ma lasa in pace.
...felul lui. Nu poti cere nimanui sa simta dupa un tipar, la fel cum n-ai de unde sa stii cat de mult iubesti sau cat de mult suferi. Lucrurile astea sunt complet subiective si nu pot fi contorizate. Nici nu are rost sa incerci sa explici suferinta sau dragostea. Culmea, ca sa-i explici cumva cat de tare te doare, trebuie sa te raportezi la o durere cunoscuta de toti, de genul ca ti-a murit catelul, si sa multiplici durerea asta de cate ori crezi ca e nevoie. Dar pana si asta...
Intra alta. Respectiva se uita la mine, tuguie buzele a simpatie si mila, imi trimite un sarut si pleaca mai departe.
...nu poate fi contorizat, ca doar fiecare tine la animalele de companie intr-o mai mica sau mai mare masura, fiind mai mult sau mai putin apropiat. 
Gabi, insa, nu vrea sa inteleaga deloc. Dar la el e o cutuma veche, pentru ca el nu a fost ranit niciodata in dragoste. El intotdeauna a ranit, daca a fost cazul, sau nu a ranit deloc, pentru ca nici respectiva nu era prea interesata. Saracul! Daca imi dau seama acum, nici macar nu a iubit vreodata cu adevarat! Si el este cel care...
Intra altcineva. Ridic capul de data asta, nu stiu de ce. Nu o cunosc. Ma ascund in spatele hartiei-paravan care mi-a eliminat rand pe rand toate curioasele. Ma pregatesc sa incep istorisirea mea patetica, dar ea nu imi pune nici o intrebare. In schimb, se aseaza pe podea, langa mine si isi scoate o tigara pe care o aprinde fara sa se uite la mine. De fapt, dupa ce s-a asezat jos, nu se uita deloc la mine, e atenta la tigara si la formele ciudate pe care fumul le ia cand il expira. Ma uit eu la ea si atunci se uita si ea la mine, parca mirata de reactia mea. Dau sa-i spun ceva, dar imi dau seama de ridicolul situatiei si al oricarei intrebari i-as pune, ea fiind mult mai indreptatita sa ma intrebe orice, avand in vedere ca este toaleta alor ei. Ce s-o intreb? Ce cauta aici?! Orice ar fi, e mai indreptatita ca mine sa stea pe jos in baia femeilor decat as fi eu. Sa-i zic ca ma deranjeaza ca s-a asezat langa mine?! Ar fi ridicol si neadecvat, in situatia de fata. Asa ca sfarsesc prin a deschide gura, fara sa scot nimic. Pana la urma, ma salveaza chiar ea:
-Hei, ce faci aici?
-Astept pe cineva...
-Da, da, da... Am auzit povestea cu sinucigasa de acum 5 ani, dar aici ai o buba...(Stiam eu ca nu trebuia sa raman la chiuvete. Trebuia sa stau intr-o cabina. Dar acolo e lumina difuza si miroase dubios si...) Vezi tu, acum 5 ani aici nu era nici un club. De fapt, nu era nici o cladire. Asa ca nu-mi mai servi aceleasi gogosi si zi-mi ce cauti la femei in baie, pe podea.
-Pai...
-Sa stii ca nu esti prea atragator asa. Daca asta era reteta ta de agatat..., si stramba din nas a sictir.
-Nu, voiam doar sa fiu lasat in pace. Fug de un prieten...
-Aaa! In sfarsit, adevarul! El e acel Gabi? si se uita chioras la mine in caiet.
-Hei, asta e ceva intim! Nu-i frumos sa arunci cu  ochiul in caietele altora!
-Nici sa te ascunzi in baia femeilor nu e, dar eu nu-ti reprosasem nimic.
-Bine, lasa, o sa plec! si dau sa ma ridic, dar ea ma trage de maneca inapoi jos si spune:
-E, hai! Sa nu dramatizam! Stai acolo si povesteste!
-Ce sa...?
-Ce crezi...? Motivul pentru care ratezi cel mai minunat si mai grandios ubber-mega-extra-party din lume!
Asta imi smulge un zambet si, pentru un motiv neinteles, imi dezgheata limba:
-Gabi, acel Gabi, incearca din rasputeri sa ma faca sa ma trec peste 'cel mai mare dezastru emotional pe care l-a vazut in viata sa' - ca sa il citez. Si probabil are dreptate, avand in vedere ca...
-Ce egoist esti! Ce te face sa crezi ca pe tine te doare mai rau decat pe altii?
-Pai nu cred asta. Chiar asta scrisesem mai sus, dar se pare ca n-ai avut timp sa tragi cu ochiul prea mult...
...si pana sa apuc sa termin de zis, imi trage caietul de pe genunchi si se apuca sa citeasca.
-Un an, huh?
-...
-Si cine este aceasta divina si mirobolanta persoana care ti-a distrus din temelii toate sperantele si micile bucurii ale vietii? Cum o cheama pe cea care te retine intr-o vineri seara pe podeaua unei toalete?
-Ana. "Ce nume simplu...!"
-Da, da, da! Stiu melodia, si mai trage o data din tigara, dar nu ma coafeaza. Si cat timp ati fost impreuna?
-5 ani. 5 ani, 3 luni si 23 de zile, dar nu ar trebui sa spun chiar tot...
-Pff...! E ceva! Si cum de v-ati despartit? Ce-a facut?
Tac. Ridic privirea catre ea din nou si nu inteleg de ce ma priveste ca si cum ar fi intrebat cat sunt cartofii in piata. Nu intelegi ca asta ma doare cel mai tare si de asta vreau sa uit cel mai repede tot ce-a fost? Nu intelegi ca nu vreau sa-mi aduc aminte si sa nu mai mentionez asta niciodata?! Ma astept ca din privirea mea sa-si dea seama ca e un subiect sensibil, dar se pare ca figura mea nelinistita nu o misca catusi de putin.
-Am... De ce iti spun tie chestiile astea? Am iubit-o ca un prost si am crezut ca si ea ma iubeste. Dupa 5 ani de zile i-am spus ca este momentul pentru o schimbare. Eu am vrut sa o cer, ea a ales sa ne despartim, considerand ca de genul asta de schimbare are ea nevoie, pentru ca mai avea pe unul. Eu eram doar 'iubitul ei boem'.
-Naspa! De tot cacatul, chiar! Pfff...!
-Multumesc pentru compasiune! Ma faci sa ma simt mult mai bine!
-Ei, hai! Nu te-ai saturat de bataile pe umeri si de compatimire? Astea te tin in stadiul asta de leguma, fara nici un scop si nici un viitor.
-Dar...
-Recunoaste! Toata gargara asta cu care te surzesc toti nu face altceva decat sa-ti prelungeasca chinul, in loc sa te ajute sa treci peste. Intr-adevar, nu e ceva usor, dar nu trebuie sa te obisnuiesti cu :'Imi pare rau'-uri.
Imi suna telefonul. E Gabi, "Fiinta stresanta nr. 1". O nedumereste vizibil numele, iar pentru mine e ceva incredibil de normal sa o vad ca-mi violeaza intimitatea inca o data, asa ca ii spun direct:
-Acel Gabi, si inchid.
-Ce porc tre' sa fii ca sa ii pui asa un nume de apelant uneia dintre persoanele care chiar incearca sa te ajute? Si nr. 2 sau 3 cine au nenorocul sa fie?
-Sora mea mai mica, mama, tata...
-Mai sa fie! Ba. da' chiar esti porc! Cum sa spui ca familia ta e formata din fiinte stresante?
-Nici unul nu ma lasa in pace ca sa pot sa-mi revin din chestia asta! Toti sunt plini de sfaturi despre cum ar trebui sa-mi traiesc viata, dar e viata mea si as vrea sa ma lase in pace o vreme! Toti!
-Ce fiinta nerecunoscatoare poti sa fii! Sa fii inconjurat de atatia oameni care tin la tine si sa fii oripilat de faptul ca-si manifesta compasiunea fata de tine! Ar trebui sa-ti fie rusine!
Si isi intoarce privirea de la mine si tace. Am pe buze cateva injuraturi pe stil unguresc, de vreo 5 minute fiecare, dar, nu stiu de ce, nu pot sa le spun. Imi dau seama ca are dreptate. Asa ca tac si eu, inghitindu-le pe toate, rand pe rand.
-Si care-i faza cu tine? o intreb si eu, pe ofensiva. Tu de ce stai aici, pe podeaua asta de toaleta?
-Imi place sa vin aici din cand in cand. Ma calmeaza...
Eu astept mai multe detalii si explicatii, dar n-are cine sa mi le dea. In schimb, ma trezesc cu un damf de fum de tigara in fata si cu o intrebare:
-Si ce-ai de gand sa faci, daca toata lumea te lasa in pace si iti ofera mult doritul spatiu?
-O sa stau si o sa analizez tot ce e de analizat si o sa ajung, pana la urma, sa vad toata relatia mai obiectiv, mai de-afara, si atunci nu o sa mai doara.
Ea incepe sa rada. E un raset sincer, neprefacut, care ma nedumereste. Si rade si rade, pana la urma ii dau lacrimile. Eu nu stiu daca sa ma simt lezat sau sa fac si eu haz de necaz si sa rad alaturi de ea. Tot ea ma salveaza:
-Tu chiar crezi ca daca analizezi ceva o sa fie mai bine? Chiar crezi ca nu o sa mai doara? Esti nou in chestiile astea, asa-i? Fara sa ma lase sa-i raspund, continua: In momentul in care te desparti de cineva, cea mai mare greseala e sa iei la puricat tot ce a fost intre voi. Asta nu te-ajuta decat sa-ti pui sare pe rana si sa mai si invarti cutitul de vreo cateva ori. Ce soi ciudat de masochist mai esti si tu!
-Nu sunt...
-E, hai! Inghite gluma si treci mai departe. Daca esti ranit sentimental nu-nseamna ca nu poti sa mai ai si simtul umorului.
-Bine, don'soara 'Stie-Tot'! Tu ce consideri ca ar trebui sa fac? 
-In loc sa stai s-astepti sa treaca totul de la sine, mai bine scoate tu tot singur. Trage o betie crunta cu Gabi, aduna toate frustrarile si canalizeaza-le inspre ea. Stiu ca tu te consideri domnu' 'Suflet Mare', care nu ar putea sa faca ceva sa raneasca pe cineva, dar gandeste-te ca ea te-a ranit pe tine prima. E momentul sa intorci favorul. Asta o sa-ti ofere posibilitatea sa pui capat relatiei si in inima ta. Daca te descarci si spui tot ce aveai de spus, o sa te calmezi si o sa-ti revii. Dar trebuie sa spui tot, sa nu lasi nici o frustrare sa ramana, si atunci o sa vezi ca iti vei reveni!
O privesc cu neincredere pret de cateva minute si rumeg tot ce-a zis. Pare sa aiba putintica dreptate acolo, in judecata ei feminina, dar eu inca n-am incredere ca ar si merge:
-E probata treaba?
-Cu varf si-ndesat! Eu am facut asta de vreo doua ori si prietenele mele la fel, deci merge!
-Stii ca ma faci femeie in momentul asta, nu?
-Stii ca esti in toaleta femeilor in momentul asta, nu?
Si incepem amandoi sa radem si ne dam coate unul altuia. Apoi, brusc, imi trece rasul, cand o vad pe Ana ca iese de la baie si se duce inapoi in club. Prietena mea imi observa schimbarea atat de brusca de comportament si se uita dupa ea, indelung.
-Frumoasa femeie! Inteleg ce ti-a placut la ea!
-Si inca n-ai vazut nimic! N-ai avut ocazia sa vezi ochii aia albastri in care s-au adunat toate marile si pielea ei atat de fina incat...
...si-mi da o palma. Eu ma uit inciudat la ea.
-O meritai, crede-ma!
-Cum naiba sa...?
-Hai, gata, gata! Iti dai tu seama mai incolo! Acum tre' sa te duci si sa faci ce ti-am spus!
-Acum?
-Cu cat mai repede, cu atat mai bine, iar acum e cel mai repede, nu?
Imi face semne grabite sa ma ridic si sa merg dupa ea. Eu ma adun de pe jos, in frenezia momentului, si dau sa plec dupa ea. Apoi ma intorc si o intreb:
-Uite ce porc sunt...
-Stiu, dar trecem peste...
-...am uitat sa facem cunostinta! Razvan. Razvan Dumitras!
-Camelia! Camelia Sturzu! Razvane, fa-mi si mie un favor! 
-Sigur, orice! Numai spune repede. ca trece acum-ul si...
-Daca il vezi pe fratele meu, Adrian, spune-i ca-i multumesc din suflet pentru tot ce a facut pentru mine si ca buburuza lui mica e acum linistita si fericita acolo unde e!
-Ce mesaj ciudat de transmis... De ce nu poti...?
-Nu pot si gata! Ii zici sau nu?
-Ii zic...
-Promiti?
-Promit!
-Esti sigur?
-Da, don'soara 'Stie-Tot'! Doar am promis!
-Multumesc, domnu' 'Suflet Mare'!
Zambim, o imbratisez si ma despart de ea in viteza. Pe Ana o ajung din urma destul de repede, aproape de baie, semn ca era trotilata bine de tot. O iau de mana si o opresc. Se intoarce la mine si se uita nedumerita:
-Razvan! Ce...?
-Asculta! Esti cea mai mare fraiera din lume! Eram gata sa-ti ofer totul, dar tu, in prostia ta, n-ai putut sa-ti dai seama. Radeai de mine ca sunt prea ancorat in realitate, dar uita-te la tine, cea cu capul in nori, cat de bine ti-e! Faci promosiuni pe care nu poti sa le tii, ai iubiti pe care nu-i iubesti, pledezi pentru lucruri in care nu crezi! Si pentru ce? Pentru cine? Esti cea mai fada persoana pe care o cunosc! Pana acum te invidiam pentru tot ce incercai sa fii, dar sa stii ca acum mi-e mila de tine, pentru ca niciodata n-ai incercat sa fii tu insati!
Si tac. Respir greu. Ii dau drumul la mana. Ea se uita la mine si vad cum ii curge o lacrima pe obraz. Deschide gura, dar nu spune nimic. Cand, in cele din urma, reuseste, eu nu le aud, pentru ca deja sunt plecat in cautarea lui Gabi. Nu le-am luat chiar in ordine, dar sper ca n-o sa se supere Camelia din cauza asta!
Pe Gabi il gasesc la bar, neobisnuit de treaza pentru orele astea si oarecum nelinistit. Cand ma vede, se lumineaza la fata:
-Aici mi-erai, pacoste! Am crezut ca te-a luat unul la bataie si-ai ajuns la spital. 
-Hai, ma! Chiar asa?! Nici macar pentr-o secunda nu ti-ai pus bazele-n mine ca vrajesc o tipa?
-Eh, m-am calmat cu sperantele astea! Stiu ca de fiecare data cand scoti gogosi din-astea ai stat ascuns pe undeva toata noaptea, dar macar am siguranta ca esti bine unde esti. Acum nici in baie nu mai erai...!
Sunt profund surprins de ce-mi spune si-i dau una in umar:
-Tot timpul, stiai da' nu ziceai nimic? 
-Frate, esti tu cu ale tale si treci prin ce treci, dar cineva tot tre' sa aiba grija de tine, chiar daca tu crezi ca n-ai nevoie!
Il imbratisez din reflex. 
-Adrian! striga Gabi dupa un tip si se indreapta spre el! Gata, l-am gasit! Apoi se indreapta spre mine: Razvan, el e Adrian Sturzu, artizanul acestei petreceri!
-Incantat, Razvane! Gabriel al tau a fost foarte ingrijorat din cauza ta! M-a pus chiar sa verific cu toti agentii de paza daca vreun tip cu semnalmentele tale nu a luat parte la vreo incaierare!
-Uneori esti un porc cand te inchizi in tine, imi explica Gabi, si se mai ia cate unul de tine, dar tu, in toanele tale, nu-ti dai seama si tre' sa vin eu sa calmez spiritele. Acum mi-era ca n-am ajuns la timp!
-Mersi, dar n-a fost cazul! Eram la toaleta femeilor, nu aveam ce tip sa enervez acolo!
-La femei? face Gabi. Asta-i ceva nou! si radem toti trei.
-Da, am stat pe jos, la chiuvete, si-am scris ceva in caietul meu.
-Omule, tu ai niste pasiuni tare ciudate! Macar ai vazut ceva interesant?
-Pai, chiar da! M-am intalnit cu Ana...
-Iar incepe..., face Gabi catre Adrian. 
-...i-am spus tot ce aveam de zis si acum chiar ma simt mult mai bine! Parca... parca am scapat de o povara!
Gabi imi da si el un ghiont si-mi zice:
-Asa te vreau! Ti-au venit mintile la cap!
-Sa inteleg ca din cauza ei am pus toata paza sa te caute? intreaba Adrian si rade.
-Era de asteptat..., rade si Gabi.
-Si am mai dat peste cineva la baia femeilor:Camelia, sora lui Adrian, sa inteleg! Am stat de vorba putin. E tare de treaba! Mi-a zis...
 Ma opresc brusc. Nori intunecati prevestitori de ceva nefast s-au adunat deasupra micului grup, iar eu nu inteleg de ce.
-Razvan! striga la mine Gabi, pe un ton cu totul schimbat. Nu fii nesimtit!
-Nesimtit?! De ce...?! 
Nu inteleg deloc schimbare de atitudine a celor doi, si mai ales cea a lui Adrian, care se uita la prietenul meu si-i spune, pe un ton taios:
-Chiar nu am nevoie de batjocura prietenilor tai, Gabriel! Are noroc ca e prietenul tau, dar ai grija sa plece in urmatoarele cinci minute! Daca il mai vad, o sa pun bodyguarzii pe el! si da sa plece.
-Stai! Mi-a spus sa-ti transmit ceva si i-am promis c-o s-o fac...
-Razvan! striga Gabi. Ajunge!
Adrian se intoarce spre mine, cu o ura in privire pe care nu o inteleg:
-Masoara-ti cuvintele, porc ce esti, si...
-Mi-a spus sa-ti zic ca iti multumeste pentru tot ce ai facut pentru ea si ca buburuza ta mica e linistita si fericita acolo unde e!
Nu stiu ce am zis, dar Adrian face deodata ochii mari, deschide gura sa tipe, dar nu reuseste sa scoata decat:
-Ce...?!Tu... Cum...?
Adrian se schimba la fata. Deodata, e alb ca varul si ii tremura picioarele. Gabi ii sare in ajutor si il ajuta sa se aseze pe un scaun. E inca vizibil palid, asa ca Gabi il stropeste si il palmuieste putin peste fata, sa-i vina sangele-n obraji, iar apoi se intoarce si se uita la mine cu o privire acuzatoare, iar eu inca nu inteleg nimic despre ce se intampla. 
-Cum poti sa fii asa insensibil, ma?! imi reproseaza el. 
-Dar ce-am zis?!
-Cum poti sa-ti bati joc de gazda la numai 5 minute dupa ce l-ai cunoscut? Cum sa...
Adrian ii face semn sa taca, se ridica in picioare, dar de data asta nu-i mai citesc nici o urma de ura in ochi:
-A spus ea asta? A spus ca e linistita si fericita? si vad ca are lacrimi in ochi.
-Da! Si a fost foarte insistenta sa-i promit ca mesajul avea s-ajunga la tine.
Adrian plange si rade. Ma saruta pe amandoi obrajii. Ma imbratiseaza si rade ca un copil.
-Iti multumesc din suflet! si ma strange la piept, iar eu nu stiu cum sa-i raspund la imbratisare.
Cand imi da drumul, sunt inca inciudat de toata intamplarea, asa ca nu pot decat sa intreb:
-Dar ce e cu Camelia? Unde e si de ce...?
Las intrebarea in coada de peste, pentru ca vad ca Gabi iar se uita acuzator la mine, dar de data asta sa ma-nteleaga:
-Tu iar n-ai fost atent la o iota din ce ti-am spus?
-Pai... si-mi rotesc ochii prin cap, parca incercand sa-mi aduc aminte ce trebuia sa tin minte.
-Camelia a fost sora mea mai mica, incepe Adrian.
-A... fost?! nu inteleg eu.
-A murit chiar in cladirea asta, acum aproape 5 ani de zile. (Ceee...?!) Un caz clasic de boala nemeritata: leucemie.
Se opreste. Isi cauta pachetul de tigari si ii recunosc din gesturi miscarile surorii sale. Acelasi damf de fum in ochii mei. 
-Am fost un mare prost, pana sa aflu de boala ei. Treceam prin viata, fara sa-mi pese de restul si fara sa am grija zilei de maine. Totul s-a schimbat cand m-a sunat de la spital. De aici. 
Eu si Gabi ne uitam unul la altul, nedumeriti. Acum e clar ca nici el nu intelege mai multe decat inteleg eu.
-Aici a fost internata vreme de un an de zile si vreme de un an de zile am sperat la acel telefon salvator, care n-a ajuns la timp. Un an de zile am stat langa ea, in fiecare zi, iar ea, saracuta, si-a reprosat ca a facut de mine un om trist, pe cand eu eram cea mai de viata persoana pe care o cunostea...
Se opreste sa-si traga sufletul si sa-si stearga o lacrima. Mai trage doua fumuri de tigara si continua:
-Avea 25 de ani! Ce soarta sa ai, la 25 de ani!? Si totusi, in sufletul ei mare, tot la mine s-a gandit. In ultima zi m-a pus sa-i promit ca o sa ma schimb, ca n-o sa mai fiu trist tot timpul si ca o sa zambesc si o sa rad si o sa ma bucur de viata... Pentru ea, buburuza mea mica! 
Inlemnesc. Un fior rece  imi coboara pe sira spinarii, urmat de un altul si un altul si e randul meu sa dau in culoarea varului, sa ma asez pe scaun si Gabi sa ma ude pe fata si sa palmuiasca. Imi revin, ma sterg cu niste servetele si il las pe Adrian sa continue:
-M-a pus sa-i promit ca nu voi plange pentru ca nu mai e, ci ca ma voi bucura pentru ca a fost! Si in fiecare an, sa sarbatoresc plecarea ei printr-o petrecere in cinstea vietii ei!
Acum inteleg. Ma uit la servetelul mototolit din mana si inteleg: Club Camikaze. Pe pereti, pe niste ecrane mari sunt imagini cu Camelia, in diferite ipostaze, dar in toate apare surazand. Adrian i-a respectat dorinta intru totul si a transformat acel monument al durerii, care era spitalul, intr-un loc de distractie si savurarea a vietii. A luat orice amintire care l-ar fi facut sa-si aduca aminte de perioada ei trista si a inlocuit-o cu momentele ei cele mai frumoase. 
-Ea e singura careia i-am spus vreodata buburuza mea mica, pentru ca era pistruiata. (Rade.) Era modul meu de a o tachina, o glumita pe care doar noi doi o cunosteam si pe care n-am spus-o niciodata nimanui.
-Se pare ca sora ta ne cunoaste pe amandoi mai bine decat ne cunoastem noi, ii spun eu, ridicandu-ma in picioare. Si eu tot din imboldul ei am reusit sa trec peste o durere de un an de zile. Si bine ca mi-am adus aminte! Gabi, trebuie sa bem!
-Sa bem! urla si Gabi.
-Sa bem! striga si Adrian.
Adrian cheama repede un ospatar si imediat apare o sticla de sampanie si trei pahare cu picior inalt. Sa fii patron de local are avantajele lui. Paharele se umplu, bulele jucause se ridica spre gura paharului, lasand aroma bauturii sa ne gadile simturile. Ridic paharul si inchin:
-Pentru don'soara Stie-Tot!
-Pentru buburuza mea mica! inchina si Adrian.
-Pentru Camelia! inchina si Gabi.
Iau o inghititura si savurez. Cea mai buna bautura pe care am baut-o vreodata.