-Mi-e dor sa fiu mic, sa privesc din nou lumea cu ochii aia mari si cautatori si sa gasesc in fiecare zi in fiecare lucru ceva nou, ceva unic, ceva minunat... Era grozav sa fiu copil! Tin minte ca imi imaginam ce viata de explorator o sa duc si ma si vedeam cum plecam clandestin cu un vapor spre colturile neexplorate ale Africii sau Australiei...
-Fiecare varsta are frumusetea ei si daca te tot gandesti aiurea la ce momente ai lasat in urma, o sa te trezesti ca nu poti sa-ti traiesti nici prezentul. In plus, voiai sa fugi pentru ca ti-era frica de ace si nu voiai sa te prinda sfarsitul clasei a opta pe la scoala...
-Da, asa e, dar tot imi placea sa visez si, oricum, visam mai mult decat acum. Parca prea des si prea mult ma loveste realitatea in fiecare zi...
-Of... ai auzit si tu o expresie la televizor si o repeti sa te dai mare ca suna bine. Si unde - ma rog - te-a lovit realitatea ultima oara? A lasat macar o cicatrice, sa ai macar de ce sa te plangi?
-In orgoliu...
-Mai concret? e o zona cam mare...
-Pai eram aseara cu o fata...
-A, ok, trecem mai departe, oricum fetele nu-s punctul tau forte... Ai un talent innascut sa le alungi si sa dai vina pe ele dup-aia...
-...si vorbeam despre o prietena comuna care o sa plece cu bursa Erasmus in Belgia...
-Frumoasa tara! Femei mai uratele ca aici, lume civilizata, salarii muuult mai bune... Nu te du! N-o sa vrei sa te mai intorci!
-...si ma gandeam cum sa fac sa prind si eu o bursa Erasmus la Delft sau la Hamburg sau poate Frankfurt...
-Aaa! Te preocupa educatia, dupa ce ai trandavit 3 ani de zile! Mai bine mai tarziu decat niciodata, totusi!
-...dar chiar daca as prinde - ceea ce e imposibil - ar trebui sa ma ia aia de la 0 pentru ca...
-...esti praf/bata/paralel/pe langa tot ce inseamna aviatie?
-...aia au o cu totul alta abordare a materiilor.
-Adica la ei avionul zboara altfel sau ce?!
-Of! Esti enervanta! Afara e o cu totul alta modalitate de predare. Cred ca as fi mers la o facultate de stiinte aplicate daca traiam acolo. Exista si aici, da' doar ca notiune, ca faci acelasi talmes-balmes ca la orice alta facultate ridicola.
-Si de ce ai mai mers la facultate, daca tot e ridicola? Puteai sa te angajezi undeva si faci acelasi lucrul pentru tot restul vietii. Iti zisese mama ta ca ai avea o cariera stralucita de cioban...
-Foarte amuzant, ce sa zic! In primul rand ca nu ma vad facand acelasi lucru pentru tot restul vietii si in al doilea rand ca simt ca, desi nu il pun in valoare, am potential sa ajung ceva (mai) mare. Plus ca nu voiam sa raman un neica-nimeni sa se traga de sireturi cu mine toti boschetarii.
-Stii ca si boschetarii aia gandeau la fel la inceput, nu?
-Probabil, dar trebuie sa fi facut niste greseli in viata, in anumite momente cheie, de au ajuns asa. Si eu nu vreau sa fac greselile alea...
-Ha! acum tu esti amuzant! Si cum crezi ca o sa iti dai seama cand sunt momentele alea in viata, ca sa stii sa iei decizia corecta?
-Pai n-am de unde sa stiu...
-Tocmai!
-...de aceea trebuie sa iau decizia corecta in orice situatie. Doar asa pot fi sigur!
-Adica pana acum ai luat numai decizii corecte?! Sa fim seriosi...!
-Nu, dar macar ma straduiesc, nu?
-Drumul spre Iad este pavat cu intentii bune. Nu stiu cine a zis-o, da' bine mai suna!
-Pai probabil ca ar trebui sa-ti faci mai des datoria! Doar d-aia esti o constiinta, nu?
-Iar dai vina pe altii... Stii ca ma enerveaza asta! Hai ca ma duc sa discut cu alte constiinte, sigur sunt mai distractive ca tine!
-Bine, pe ploaia viitoare!
-Of... Sper sa fie seceta o vreme, te plangi cam mult cand ai ocazia!
->:P
Se afișează postările cu eticheta cevauri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cevauri. Afișați toate postările
duminică, 30 martie 2008
marți, 11 decembrie 2007
ceva trist
Alexandra zicea intr-unul din ultimele posturi de pe blogul ei ca nu e bine sa asculti melodii triste daca esti trist si poate nici daca nu esti, caci poti deveni. Dar melodia asta nu e trista, mi se pare doar ca ma calmaneaza, ma linisteste... si ma face sa-mi amintesc lucruri pe care cu incrancenare am incercat si inca incerc sa le uit. Lucruri care dor mai rau decat atunci cand mi-a cazut ibricul cu apa fiarta pe picior si care lasa cicatrici mai adanci decat cele facute de leagan cand era sa ma omoare. De multe ori m-am intrebat cum ar fi fost daca ar fi tintit mai jos...
Dintre toate, cel mai tare si mai adanc doare singuratatea, cu care ma impacasem de la o vreme. La fel de naturala ca ploaia si marea, singuratatea era mereu alaturi de mine: cand ma plimbam prin parc, cand urmaream un film, cand ieseam cu prietenii si, mai ales, in multime... (Cat de singur ma simt intr-o mare de oameni! Parca as fi la o galerie de arta, admirand niste tablouri...) Am acceptat-o de mult timp si a fost langa mine si in momentele acelea in care simteam ca am gasit-o pe EA, doar pentru a-mi reaminti ca singuratatea mi-e partener fidel. Si mi-a fost! A incuiat usita catre sufletul meu si a si aruncat cheia. Sau poate eu am aruncat-o, intr-un alt moment in care ascultam melodii care nu sunt triste dar care te intristeaza mai rau ca o inmormantare.
Hmm... Am zis "suflet". Incep sa nu mai inteleg ce e ala, mi se pare doar o forma mai scurta a cuvantului "constiinta", dar care contine iluzia ca depinde de sentimente, cand, de fapt si de drept, tot de ratiune depinde. Pai, nu e clar?! Daca nu ai sta sa judeci (sa constientizezi) cum si de ce ti se intampla ceva nasol, nu te-ar mai durea, adica nu ai mai simti deceptia de a (te) fi inselat. Nu asta e durerea sufleteasca? Dar suna mai frumos "suflet" decat "constiinta", pentru ca sufletul trebuie sa fie creatia lui Dumnezeu, pe cand constinta e creatia propriilor noastre regrete...
Singuratatea asta e foarte cruda, de la o vreme, pentru ca nu imi mai lasa chef si pofta de nimic altceva. Tot ce fac in ultimul timp e sa o constientizez la infinit, ca pe o problema careia nu ii poti gasi o solutie. Nu mai am timp sa ma bucur de lucrurile care inainte ma destindeau; acum totul pare fara rost pentru ca simt ca lipseste ceva care sa le dea sens si forma... Si acum ajung la cea de-a doua durere: dupa atata timp de... fiit fara rost, nici nu pot sa mai simt cum trebuie. Ma simt ca un copac ciuntit de crengi... Nu mai simt uimirea cand descopar ceva incredibil/imposibil, nu mai simt aceeasi bucurie cand primesc cadoul pe care il asteptam de multa vreme, nu mai simt durerea din suflet cand aflu de moartea cuiva, nu mai pot sa plang cand simt nevoia. Am descoperit ca, de la o vreme, cantaresc viata din jurul meu mai mult cu rigla si compasul decat cu sufletul si inima... orice ar fi ele. Nu mai dau evenimentelor sentimente, ci procente de posibilitate, cauza si efect; nu mai vad culori, ci doar forme; parca nu mai traiesc, ci tin o statistica... Am vazut cand eram mic un film despre un baiat care i-a descris unei fete oarbe culorile dandu-i sa simta caldura si-asa as vrea sa ma educe si pe mine cineva acum...
In melodie cantareata vorbeste la sfarsit de "laundry and dishes" si probabil aici a fost momentul in care m-a atins: mi-e dor de nimicuri, de chestii aiurea facute degeaba sau pentru ca trebuie, dar care ma enerveaza, de dormit alaturi de ea, de freza aiurea si fata ei somnoroasa dimineata, de ciorba prea acra pe care trebuie sa o mananc din politete fata de ai ei, mi-e dor sa-mi stinga tigara incruntata ca sa nu mai fumez sau sa ma stranga de mana de frica cand se balanseaza barca... mi-e dor de multe lucruri fara importanta, dar care insemnau atat de mult. Nu, nu plang acum dupa fosta, dar mi-e dor de genul de timp pe care il petreceam impreuna. In mod sigur asta nu s-a intamplat cu cine a mai ascultat melodia, dar atunci cand am auzit-o eu pentru prima oara am simtit cum camera se umple cu un fel de ceva cald si dinauntru si parca am vazut in jurul meu tocmai acele clipe de care mi-e atat de dor si pentru cateva clipe am simtit ceva din nou, dar mi-e prea greu sa definesc acel ceva.
Dar efectul a fost de scurta durata, pentru ca am cazut in extrema cealalta, in care imi aduceam aminte ca imi aduc aminte doar. Si ma simteam pe dinauntru asa de gol, ca un balon umplut cu aer, adica cu nimic, si ma intrebam "Oare daca ma intep fac si eu fâss?" dar imi reveam repede, pentru ca probabilitatea ca eu sa fiu pe dinauntru gol si toata masa mea sa se stranga in cateva locuri foarte dense este prea mica pentru a fi luata in seama.
Of... nici nu mai stiu ce sa spun, desi stiu ca mai sunt atatea de spus...
Dintre toate, cel mai tare si mai adanc doare singuratatea, cu care ma impacasem de la o vreme. La fel de naturala ca ploaia si marea, singuratatea era mereu alaturi de mine: cand ma plimbam prin parc, cand urmaream un film, cand ieseam cu prietenii si, mai ales, in multime... (Cat de singur ma simt intr-o mare de oameni! Parca as fi la o galerie de arta, admirand niste tablouri...) Am acceptat-o de mult timp si a fost langa mine si in momentele acelea in care simteam ca am gasit-o pe EA, doar pentru a-mi reaminti ca singuratatea mi-e partener fidel. Si mi-a fost! A incuiat usita catre sufletul meu si a si aruncat cheia. Sau poate eu am aruncat-o, intr-un alt moment in care ascultam melodii care nu sunt triste dar care te intristeaza mai rau ca o inmormantare.
Hmm... Am zis "suflet". Incep sa nu mai inteleg ce e ala, mi se pare doar o forma mai scurta a cuvantului "constiinta", dar care contine iluzia ca depinde de sentimente, cand, de fapt si de drept, tot de ratiune depinde. Pai, nu e clar?! Daca nu ai sta sa judeci (sa constientizezi) cum si de ce ti se intampla ceva nasol, nu te-ar mai durea, adica nu ai mai simti deceptia de a (te) fi inselat. Nu asta e durerea sufleteasca? Dar suna mai frumos "suflet" decat "constiinta", pentru ca sufletul trebuie sa fie creatia lui Dumnezeu, pe cand constinta e creatia propriilor noastre regrete...
Singuratatea asta e foarte cruda, de la o vreme, pentru ca nu imi mai lasa chef si pofta de nimic altceva. Tot ce fac in ultimul timp e sa o constientizez la infinit, ca pe o problema careia nu ii poti gasi o solutie. Nu mai am timp sa ma bucur de lucrurile care inainte ma destindeau; acum totul pare fara rost pentru ca simt ca lipseste ceva care sa le dea sens si forma... Si acum ajung la cea de-a doua durere: dupa atata timp de... fiit fara rost, nici nu pot sa mai simt cum trebuie. Ma simt ca un copac ciuntit de crengi... Nu mai simt uimirea cand descopar ceva incredibil/imposibil, nu mai simt aceeasi bucurie cand primesc cadoul pe care il asteptam de multa vreme, nu mai simt durerea din suflet cand aflu de moartea cuiva, nu mai pot sa plang cand simt nevoia. Am descoperit ca, de la o vreme, cantaresc viata din jurul meu mai mult cu rigla si compasul decat cu sufletul si inima... orice ar fi ele. Nu mai dau evenimentelor sentimente, ci procente de posibilitate, cauza si efect; nu mai vad culori, ci doar forme; parca nu mai traiesc, ci tin o statistica... Am vazut cand eram mic un film despre un baiat care i-a descris unei fete oarbe culorile dandu-i sa simta caldura si-asa as vrea sa ma educe si pe mine cineva acum...
In melodie cantareata vorbeste la sfarsit de "laundry and dishes" si probabil aici a fost momentul in care m-a atins: mi-e dor de nimicuri, de chestii aiurea facute degeaba sau pentru ca trebuie, dar care ma enerveaza, de dormit alaturi de ea, de freza aiurea si fata ei somnoroasa dimineata, de ciorba prea acra pe care trebuie sa o mananc din politete fata de ai ei, mi-e dor sa-mi stinga tigara incruntata ca sa nu mai fumez sau sa ma stranga de mana de frica cand se balanseaza barca... mi-e dor de multe lucruri fara importanta, dar care insemnau atat de mult. Nu, nu plang acum dupa fosta, dar mi-e dor de genul de timp pe care il petreceam impreuna. In mod sigur asta nu s-a intamplat cu cine a mai ascultat melodia, dar atunci cand am auzit-o eu pentru prima oara am simtit cum camera se umple cu un fel de ceva cald si dinauntru si parca am vazut in jurul meu tocmai acele clipe de care mi-e atat de dor si pentru cateva clipe am simtit ceva din nou, dar mi-e prea greu sa definesc acel ceva.
Dar efectul a fost de scurta durata, pentru ca am cazut in extrema cealalta, in care imi aduceam aminte ca imi aduc aminte doar. Si ma simteam pe dinauntru asa de gol, ca un balon umplut cu aer, adica cu nimic, si ma intrebam "Oare daca ma intep fac si eu fâss?" dar imi reveam repede, pentru ca probabilitatea ca eu sa fiu pe dinauntru gol si toata masa mea sa se stranga in cateva locuri foarte dense este prea mica pentru a fi luata in seama.
Of... nici nu mai stiu ce sa spun, desi stiu ca mai sunt atatea de spus...
joi, 22 noiembrie 2007
Ceva aiurea
Nu am nimic interesant de zis la ora asta. Momentan e 5:38 dar eu nu pot sa dorm... Si nu inteleg de ce: noaptea trecuta am dormit prost, m-am culcat pe la 6 dimineata, deci ar fi trebuit sa imi fie somn; nu am cine stie ce probleme sau evenimente care sa ma tina cu ochii deschisi (in afara de un lucru la care am hotarat sa nu ma gandesc prea mult); e 5 dimineata si nu pot sa dorm?!?!
In momente din-astea in care timpul se scurge mai greu pentru ca ma uit la el cum se scurge (s-a facut 5:41), incerc sa-mi gasesc macar un subiect pe care sa aberez. Singurul eveniment care imi vine in minte este meciul nationalei cu Albania, deci pe marginea acestui subiect voi abera cele ce urmeaza. In primul rand, scorul este unul de maidan, 6-1, in fata unei echipe careia ii datoram
calificarea, prin acele egaluri scoase cu bulgarii. Prietenul surorii mele era chiar revoltat pentru
faptul ca publicul inca mai voia goluri, si la 6-1. Apoi a fost gestul albanezului care i-a aratat obrazul lui Dica la executarea celui de-al doilea penalty, rugandu-l sa rateze. Cu tot respectul fata de albanezi, dar penalty-urile nu se rateaza si asa l-am inteles pe Dica de ce a inscris. Am fost
multumit sa vad ca dupa cel de-al saselea gol, tricolorii au oprit motoarele si au inceput sa paseze mai mult, chiar daca pri minutul 90 au dat-o iar in bara. Probabil pentru cat ne-au ajutat, ar fi fost destul daca ne opream la al cincilea gol, dar soarta a facut ca albanezii sa ne mai ofere un penalty. Pacat ca au jucat in 9 oameni pe final. Sper ca nu o sa ne poarte pica pe viitor, daca ne vom mai intalni vreodata in vreo grupa
preliminara. Notre respect, Albania!
Apoi ar mai fi si atitudinea publicului... Da, s-a strigat mult "Romania! Romania!" si asta a fost
frumos. Da, publicul canta "Desteapta-te, romane!", dar protocolul a facut sa se cante doar o strofa, mai putin decat la oaspeti. Publicul s-a simtit, asadar, foarte bine, dar si foarte aiurea in acelasi timp: ei pe cine injura?! Fata de meciurile echipelor de club, unde numarul de slogane rasiste/cu injuraturi fata de echipele rivale este destul de mare, la echipa nationala n-ai pe cine sa injuri, cum au vazut suporterii seara trecuta. (Apropo, s-a facut 5:51. Aberarea isi face efectul...) Dar au simtit nevoia sa se dea iar in stamba - fazele din Bulgaria pareau prea putine - si au inceput sa-l injure pe Mitica de la Liga pentru ca a dat Legea Antihuliganism. Se pare ca avem multi huligani, ca peluza urla din toti rarunchii... E trist ca romanii nu stiu sa strige decat numele tarii lor la un meci al echipei nationale si ca trebuie sa ne uitam pe o tabela sa vedem si altfel de cantece.
Momente funny de la intoarcere, in metrou: Evident, multa lume - toti se imbulzesc inauntru unde, culmea, se sta chiar lejer. Scandarile trebuie sa continue, dar acum lumea e entuziasta dupa rezultat (sau "foarte euforica", cum a zis studentul care a castigat masina la tombola) si nu se mai scandeaza nimic anti-Mitica. Unii din stanga: "Ole, ola! S-a basit Elodia!", moment in care jumatate de vagon izbucneste in ras. Niste fete din dreapta, care de fapt erau baieti, se apuca si striga o scandare mai elaborata care ridica niste sprancene pentru tonalitatea lor ciudata. Raspunsul vine imediat: "La pubertate! Voi sunteti la pubertate!" din partea unor tipi...
E 6 dimineata. 6:07 mai exact... Tot nu mi-e somn... Nu stiu ce sa mai scriu. De fapt, mi-e lene si sa mai scriu ceva... Poate reusesc sa adorm o ora...
In momente din-astea in care timpul se scurge mai greu pentru ca ma uit la el cum se scurge (s-a facut 5:41), incerc sa-mi gasesc macar un subiect pe care sa aberez. Singurul eveniment care imi vine in minte este meciul nationalei cu Albania, deci pe marginea acestui subiect voi abera cele ce urmeaza. In primul rand, scorul este unul de maidan, 6-1, in fata unei echipe careia ii datoram
calificarea, prin acele egaluri scoase cu bulgarii. Prietenul surorii mele era chiar revoltat pentru
faptul ca publicul inca mai voia goluri, si la 6-1. Apoi a fost gestul albanezului care i-a aratat obrazul lui Dica la executarea celui de-al doilea penalty, rugandu-l sa rateze. Cu tot respectul fata de albanezi, dar penalty-urile nu se rateaza si asa l-am inteles pe Dica de ce a inscris. Am fost
multumit sa vad ca dupa cel de-al saselea gol, tricolorii au oprit motoarele si au inceput sa paseze mai mult, chiar daca pri minutul 90 au dat-o iar in bara. Probabil pentru cat ne-au ajutat, ar fi fost destul daca ne opream la al cincilea gol, dar soarta a facut ca albanezii sa ne mai ofere un penalty. Pacat ca au jucat in 9 oameni pe final. Sper ca nu o sa ne poarte pica pe viitor, daca ne vom mai intalni vreodata in vreo grupa
preliminara. Notre respect, Albania!
Apoi ar mai fi si atitudinea publicului... Da, s-a strigat mult "Romania! Romania!" si asta a fost
frumos. Da, publicul canta "Desteapta-te, romane!", dar protocolul a facut sa se cante doar o strofa, mai putin decat la oaspeti. Publicul s-a simtit, asadar, foarte bine, dar si foarte aiurea in acelasi timp: ei pe cine injura?! Fata de meciurile echipelor de club, unde numarul de slogane rasiste/cu injuraturi fata de echipele rivale este destul de mare, la echipa nationala n-ai pe cine sa injuri, cum au vazut suporterii seara trecuta. (Apropo, s-a facut 5:51. Aberarea isi face efectul...) Dar au simtit nevoia sa se dea iar in stamba - fazele din Bulgaria pareau prea putine - si au inceput sa-l injure pe Mitica de la Liga pentru ca a dat Legea Antihuliganism. Se pare ca avem multi huligani, ca peluza urla din toti rarunchii... E trist ca romanii nu stiu sa strige decat numele tarii lor la un meci al echipei nationale si ca trebuie sa ne uitam pe o tabela sa vedem si altfel de cantece.
Momente funny de la intoarcere, in metrou: Evident, multa lume - toti se imbulzesc inauntru unde, culmea, se sta chiar lejer. Scandarile trebuie sa continue, dar acum lumea e entuziasta dupa rezultat (sau "foarte euforica", cum a zis studentul care a castigat masina la tombola) si nu se mai scandeaza nimic anti-Mitica. Unii din stanga: "Ole, ola! S-a basit Elodia!", moment in care jumatate de vagon izbucneste in ras. Niste fete din dreapta, care de fapt erau baieti, se apuca si striga o scandare mai elaborata care ridica niste sprancene pentru tonalitatea lor ciudata. Raspunsul vine imediat: "La pubertate! Voi sunteti la pubertate!" din partea unor tipi...
E 6 dimineata. 6:07 mai exact... Tot nu mi-e somn... Nu stiu ce sa mai scriu. De fapt, mi-e lene si sa mai scriu ceva... Poate reusesc sa adorm o ora...
miercuri, 14 noiembrie 2007
Rutina zilnica
Dimineata devreme. Ochi carpiti, lene colosala. Ganduri rele la adresa soneriei telefonului. Indecizie matinala: sforait/sculat din pat?! Infrangerea ispitei: plonjarea din pat. Spalaturi: maini, fata, dinti. Nevoi fizice imediate. Inca un set de spalaturi pe maini. Indecizie matinala reloaded: mancare aici/la pachet?! Cuptor pornit, piiing!, mancat. Indecizie matinala revolutions: haine bune din dulap/mototolite de pe scaun?! Lene colosala -> haine de pe scaun. Luat restul de haine de pe scaun si mutat in pat.
Plecat spre facultate. (In ce parte?!) Verificare orar (gresit). Rectorat. Telefon cunoscatori. Polizu. Stanga-mprejur si metrou. Aglomeratie zilnica: cersetori, studenti, salariati, babe + mosi. Lasat toti in fata, intrat ultimul. 4 statii nesfarsite: Semanatoarea, Crangasi (urcat aseiste -> ochii cat cepele), Basarab, Gara de Nord. Mers pe peron stanga, scari tot stanga, facultate dreapta. Zona crepusculara: directie necunoscuta. Telefon cunoscatori. EBNA in E013. Parcurs labirint.
Destinatie reusita. Intarziere evidenta. Satisfactia prezentei. Cursuri, seminarii...
Plecat la camin. Metrou. Aceleasi persoane. Rezemat intr-un colt/sprijinit de usa (bari lipicioase si scarboase la atingere). Un suspin pentru statia Crangasi (exodul aseistelor). Inca 2 statii... Grozavesti. Puhoi spre Carrefour, eu spre camin via mocirla. Tras aer in piept pe langa brutarie. Cumparat paine de la magazinul din colt. Camin P27, camera 136, patul de sus.
Intrat in camera. Pornit calculator si cuptor incalzire mancare. Descaltat. Nevoi fizice. Intors de la baie, cuptor piiing!, spalat pe maini. Verificat mail, un ochi peste prezenta din Y!Mess, cautat film. Mancare racita, cautari in derulare. Luat film prost de pe retea. Sters si ganduri negre in directia utilizatorului. Luat alt film. Reincalzit mancarea. Pornit film. Film vazut execrabil. Alte ganduri negre. Pornit un film aleatoriu, posesie personala. Aleatoriu ales 3:10 to Yuma. Mancat in sfarsit.
Program pana la incheierea editiei: pierdut vremea pe net pe macar 15 saituri ("site-uri"=bleah), jucat cs aiurea pe retea (ofticat altii), ascultat radio (Deea, cel mai probabil), cina nr. 2 coroborata cu filmul nr. 2, stirile de maine, jucat Age of Mythology. Inserat randomly in program: dus + facut ceva pentru uscarea parului (par cu personalitate - coafura random dimineata urmatoare). Luat morman haine din pat si redirectionat catre scaun.
Fixat alarma. Ridicat lene in pat si somn de voie. The end.
Plecat spre facultate. (In ce parte?!) Verificare orar (gresit). Rectorat. Telefon cunoscatori. Polizu. Stanga-mprejur si metrou. Aglomeratie zilnica: cersetori, studenti, salariati, babe + mosi. Lasat toti in fata, intrat ultimul. 4 statii nesfarsite: Semanatoarea, Crangasi (urcat aseiste -> ochii cat cepele), Basarab, Gara de Nord. Mers pe peron stanga, scari tot stanga, facultate dreapta. Zona crepusculara: directie necunoscuta. Telefon cunoscatori. EBNA in E013. Parcurs labirint.
Destinatie reusita. Intarziere evidenta. Satisfactia prezentei. Cursuri, seminarii...
Plecat la camin. Metrou. Aceleasi persoane. Rezemat intr-un colt/sprijinit de usa (bari lipicioase si scarboase la atingere). Un suspin pentru statia Crangasi (exodul aseistelor). Inca 2 statii... Grozavesti. Puhoi spre Carrefour, eu spre camin via mocirla. Tras aer in piept pe langa brutarie. Cumparat paine de la magazinul din colt. Camin P27, camera 136, patul de sus.
Intrat in camera. Pornit calculator si cuptor incalzire mancare. Descaltat. Nevoi fizice. Intors de la baie, cuptor piiing!, spalat pe maini. Verificat mail, un ochi peste prezenta din Y!Mess, cautat film. Mancare racita, cautari in derulare. Luat film prost de pe retea. Sters si ganduri negre in directia utilizatorului. Luat alt film. Reincalzit mancarea. Pornit film. Film vazut execrabil. Alte ganduri negre. Pornit un film aleatoriu, posesie personala. Aleatoriu ales 3:10 to Yuma. Mancat in sfarsit.
Program pana la incheierea editiei: pierdut vremea pe net pe macar 15 saituri ("site-uri"=bleah), jucat cs aiurea pe retea (ofticat altii), ascultat radio (Deea, cel mai probabil), cina nr. 2 coroborata cu filmul nr. 2, stirile de maine, jucat Age of Mythology. Inserat randomly in program: dus + facut ceva pentru uscarea parului (par cu personalitate - coafura random dimineata urmatoare). Luat morman haine din pat si redirectionat catre scaun.
Fixat alarma. Ridicat lene in pat si somn de voie. The end.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)