Eu, serios...

Am descoperit cu foarte mare tristete ca ma maturizez. Am citit mai inainte niste pagini de jurnal pe care le-am scris acum 2 ani si chiar mai mult. Vai, ce copil eram! Daca m-as vedea acum pe mine, cel de atunci, m-as apuca de o falcuta si mi-as zice "Ce copil dragut!" si as scoate o onomatopee d-aia pe care o scot si bunicile cand isi vad nepoteii. Problema e ca nu mai sunt copil si mie imi placea sa fiu copil. In 2-3 ani s-au intamplat atat de multe incat sa fiu un adult get-beget? In mod sigur, nu s-au intamplat destule, dar nici macar nu stiu daca vreau sa mi se mai intample ceva, sa ma maturizez pe deplin. Am schimbat prefixul in 2, dar nu ma simt cu nimic maturizat. Poate ca tine mai mult de lucrurile pe care le fac si de cuvintele pe care le rostesc decat de modul in care ma simt...? Nu stiu si nici asta nu vreau sa stiu.
Am colegi din scoala primara care au copii. Cel mai bun prieten din perioada aia are chiar 2 si e casatorit dinainte sa intru eu la facultate. Si culmea e ca nevasta-sa era o chichineata de fetita cu care ma jucam prin praf vara. Finul meu - care acum e in spital ca, din exces de zel, a condus aiurea o masina prea noua - lucrase (presupun ca nu mai lucreaza, ca o sa stea internat ceva timp) pe santierul naval din port vreo doi ani si avea ceea ce numeam eu "slujba de om mare". O alta vecina cu care ma jucam prin nisip a avut nunta in toamna lui 2006, iar o colega de-a sora-mii - care e cu apropae 2 ani mai mare ca mine - a avut nunta la putin timp dupa. Unul dintre prietenii mei cei mai buni vorbea acum vreo 2 ani, intr-o doara, ca nu stie pe care dintre noi, cei 2 prieteni foarte buni ai lui, sa aleaga drept cavaler de onoare cand se va insura cu prietena lui. Pana si la mine in casa a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult despre casatorie, desi sora mea, care e direct vizata, avand in vedere ca are un iubit de vreun an jumate, nu are deloc chef sa se marite la varsta asta. Ba chiar mama mea imi spunea ca incepe sa se pregateasca sa imi poata plati mie o nunta, avand in vedere ca ei ar fi socri mari. Ce-a patit lumea asta...?!?!
Ma aflu in pozitia de a se cere de la mine mai mult decat simt ca pot. Probabil ca asta e maturitatea: sa poti... Trebuie sa termin o facultate pe care am inceput-o pentru ca imi placea domeniul sau, mai bine zis, oportunitatile sale. Am vrut sa stiu ca particip, macar cu un surub sau o piulita, la crearea viitorului, sa stiu un avion sau o racheta de pe cer zboara (si) datorita mie. Dar acum astea imi par doar vorbe goale, e mult de la a spera/crede in ceva pana la ajunge sa si faci lucrul acela, mai ales cand descoperi ca nu e nici pe departe atat de frumos pe cat credeai. Cand se pierde entuziasmul si placerea lucrului facut, singurul lucru inteligent pare a fi pur si simplu cedarea, ca sa pleci si sa incepi altceva. Dar stau si ma gandesc daca acel altceva nu e imbracat intr-o alta haina frumoasa care face doar sa ascunda interiorul... Probabil aici intervine tot maturitatea, sa stii sa iei decizia care trebuie, nu cea care iti place.
Si totusi, cum am ajuns de la maturizare la maturitate? Primul e un proces, al doilea e o stare. Din fericire, trebuie sa treci de primul ca sa ajungi la al doilea, deci inca nu trebuie sa imi fac prea mult griji.
Daca incercati dictionarul asta, veti descoperi prin mai multe locuri definitia maturitatii ca fiind perioada dintre tinerete si batranete. Doamne! Ce rau suna! Adica esti intr-un fel de asteptare a batranetii, dupa ce ti-ai trait perioada aia frumoasa, lipsita de griji si plina de distractii. Din punctul asta de vedere, noi traim doar pana cand ne insuram. Dupa momentul asta,doar perpetuam specia si asteptam chemarea pamantului. Nu spun ca a avea un copil e un lucru groaznic si n-as face asta niciodata, pentru ca o sa ajung si eu la un moment dat - sper - sa am parte de vreo 5 :D, dar altruismul de care trebuie sa dai dovada din momentul in care ai devenit parinte, e ceva ce nu ma simt inca in stare. Deci nu pot fi matur...

Acum nu stiu... Poate maturitatea are si ea placerile si frumusetea ei, dar maturizarea e incredibil de trista...

Fete bune vs. fete frumoase

Prin definitie, aceste doua notiuni apar doar in mintea barbatilor si de cele mai multe toti au aceeasi opinie cu privire la ce desemneaza ele. (Pana acum nu am auzit o alta parere, de fapt, dar o sa accept ca poate exista.) E cu atat mai greu sa inteleaga o fata asa ceva cu cat fetele au o vedere oarecum diferita asupra conceptului de frumusete decat noi, "sexul tare".
Trebuie mentioat din start, totusi, ca aceste doua categorii nu sunt singurele categorii in care fetele sunt impartite in mintea noastra. Adica o tipa nu e neaparat "frumoasa" sau "buna", intotdeauna exista categoriile "in oglinda", "urata" sau "naspa", dar acestea nu merita osteneala
de a le trata pe larg. Si nici astea 4 nu sunt singurele categorii...
Fetele bune atrag exclusiv prin aspect, prin fizic, prin "cur şi ţâţe" (dupa expresia noastra). Nu conteaza nicidecum intelectul, ba chiar, de cele mai multe ori, nici nu primesc ocazia sa si-l afiseze (asta mai mult pentru ca in 90% din cazuri intelectul lasa de dorit si decat sa-ti strici minimul de parere buna despre ea, mai bine pastrezi acel status quo), dar am observat ca nici nu sunt deranjate prea mult de acest lucru.
Descrierea general valabila a unei fete bune incepe cu o pereche de picioare subtiri si (preferabil) lungi, un fund clasa-ntai (e un must!), se continua cu o talie subtirica (pentru care nu ne intereseaza niciodata cat au suferit respectivele sa o obtina), un sutien foarte atragator cu un decolteu si mai atragator (sunt unii pentru care sutienul trebuie sa aiba ce sa sustina, si sa aiba mult inca, dar sunt cazuri si cazuri...) si totul se termina cu o fata draguta cu (foarte indicat, ridica mult indicele de "bunatate") o pereche de buze voluptoase, gen Angelina Jolie.... Ca accesorii vestimentare, am toata increderea in fete ca stiu cum sa-si puna in valoare calitatile fizice, deci de obicei un fund fiind insotit de o pereche de pantaloni stransi pe el sau o fusta scurta (genul "nu te mai uita la fundul meu, badarane!") si foarte probabil de o pereche de
sandale sau cizme inalte, care incordeaza fesele si tin fundul mai bombat, deci cu mai multe sanse
de a atrage priviri. Piciorul gol este intotdeauna de efect daca este subtire si
(mai e nevoie sa zic?!) epilat. In partea de sus, combinatiile sunt la fel de numeroase, cu precadere intalnindu-se buricul gol (care trebuie sa aiba un piercing in el...), bluzele in forma
de "U" care permit decolteului sa se desfasoare si mai lasa, uneori, si sutienul sa iasa "accidental"
pe afara... La asemenea bluze, trebuie sa se vada mereu umerii goi... (Trebuie sa marturisesc ca am o scarba nesfarsita pentru bluzele cu gat care sunt decupate exact in zona decolteului, desi s-ar putea spune ca sunt atragatoare.)
In mod evident, in ceea ce priveste sectorul "bun", aspectul principal este fizicul. Scopul
nedeclarat, dar general acceptat, este sexul. Sex, de obicei, cu un tip bogat/atragator/celebru
care cotizeaza la "bunatatea" respectivei tipe (pentru ca, atunci cand reuseste sa si-o puna cu unul dupa care sunt in limba foarte multe ca ea, tipa respectiva castiga prestigiu). Telul final, insa, (mi se pare atat de hazlie chestia asta) e ca respectiva sa aiba destul "farmec" incat sa reuseasca sa-l imbarlige pe unul cu cat mai multi bani sa se casatoreasca cu ea si sa nu mai aiba nevoie sa munceasca tot restul vietii. (Nu ca ar fi muncit vreodata, dar
respectivele au, de obicei, o atitudine de infumurata cand sunt "full options" care parca ar trebui sa le scuteasca de ceea ce noi, muritorii, numim "munca".)
Mironositele vor comenta si vor replica ca se imbraca asa pentru ca le place/pot/asa vor ele sau mai stiu eu ce scuza neplauzibila, ca sexul place oricui, ca noi suntem chiar mai obsedati ca ele,
asa ca de ce sa comentam ( >:) las' ca va vad eu pe la 35-40 de ani cum sunteti!), ca sunt
independente si pot sa faca ce vor, ca lor nu le pasa de ce zic altii (asta e cel mai patetic comentariu posibil, dar cu atat mai des intalnit) si lista poate continua, ca in fiecare zi mai
apare cate o parere... Singurul lucru pe care as putea sa li-l spun e sa incerce sa atraga tipi prin
alte metode decat prin aspect, sa vedem daca pot.
Un ultim lucru: fetele "bune" sunt de obicei proaste :)
Fetele frumoase trebuie descrise altfel. (Aici trebuie sa vorbesc mai mult in nume propriu.) O fata frumoasa poate fi si sexy, dar are mereu ceva peste fata buna. In orice moment al zilei, o fata frumoasa este frumoasa, chiar daca doar ce s-a trezit, are fata somnoroasa, parul ravasit, cearcane cat curpinde - frumusetea persista; in cazul tipelor bune nu se poate spune acelasi lucru...
Nu se poate descrie vestimentar fata frumoasa, tocmai pentru ca vestimentatia poate doar sa ii amplifice calitatile fizice, oarecum putin importante. Marea problema, pentru o fata frumoasa, e
ca are parte de tratament diferit de la barbat la barbat, adica unora li se poate parea frumoasa,
altora nu. De multe ori, insa, tuturor li se pare frumoasa.
Probabil ca frumusetea lor vine din ochi. Stau acum si ma gandesc de ce e o fata frumoasa (in cazul asta, ma gandesc la o anume fata, sa pot sa explic) este asa cum e, dar nu imi vine in minte decat cretinul raspuns "Pentru ca e!" si o ridicare de umeri. Un lucru esential este, insa, zambetul. Dar acest zambet nu este numai al buzelor si al ochilor, ci parca este al intregii lor fiinte. Atunci cand intalnesti o fata frumoasa, iti schimba automat starea de spirit intr-una buna. (Ceea ce nu pot sa spun despre "bune", evident.) Dar ochii - da - joaca un rol foarte important. Trebuie sa aiba ochii frumosi, altfel... Multi am auzit spunand ca se indragostesc de ochii tipelor, mai mult decat de aspectul fizic, de aceea inclin sa cred ca zicala "ochii sunt oglinda sufletului"
are ceva relevanta pentru fetele frumoase. Fata de tipele "bune", ale caror actiuni sunt clar independente de fizicul lor, pentru o fata frumoasa actiunile sunt cruciale, pentru ca, daca da dovada de un caracter jegos, isi (cam) pierde frumusetea. Frumusetea chiar vine din suflet...
Trebuie adaugat, totusi, ca aspectul fizic conteaza, dar intr-o anumita masura, de la barbat la
barbat, pentru ca fiecare are gusturile lui. Dar aici masura este mai mult in genul "nici prea-prea, nici foarte-foarte", "balcoanele" si "portbagajul" contand mai mult pentru momentele intime.
Si mai e un lucru care trebuie marturisit: de fetele frumoase avem cele mai multe sanse sa ne indragostim. Sunt fetele, de fapt - ce mai! -, femeile langa care ne-am petrece fericiti restul
vietii, carora le-am inghiti multe (atata timp cat nu-s facute intentionat si cu scopul clar de a ne exploata sentimentele, situatie in care frumoasa si-ar pierde, si la propriu si la figurat, din frumusete) si pentru care ne-am deschide cel mai mult sufletul...
Despre fetele pe care le vedem in poze si le consideram frumoase, nu stiu ce sa zic...

P.S.: Sper ca tipii care vor citi randurile astea nu ma vor considera fatalau si vor recunoaste ca exista un sambure de adevar in ce am zis, la fel cum sper ca tipele care vor citi nu vor fi numai
din cele "bune"...