duminică, 31 iulie 2011
Episode 2
'And how exactly are you gonna' do that?' she asked him, hardly stopping herself from laughing.
'I will read your mind.' he replied and gave her a mysterious look that made her giggle again. She then took another look at this guy in front of her that was trying to impress her and thought for a little while if he was even worth the next question she was about to ask. But she decided to play along, at least for the fun...
'And how will you do this?' she asked, this time more serious and curious about his reply.
'I won't tell you how', said he, 'but I will show you. Think of something interesting and I will tell you what that was...'
She suddenly became more interested in this little game he was playing. She gazed into his eyes and saw that he was serious in every word, so she decided to beat him at his own game. She started rolling her eyes mumbling nonsense words whose meanings she barely knew, waiting for him to be truth to his words and say what she was thinking about.
'No! Don't ruin it, by thinking of random words I might never have heard about!', he told her, interrupting her sabotage. 'That's not how it works. Think of something interesting, something worth thinking about...'
She stopped in amazement. Even though he wasn't specific about, he did said what she was thinking about. But then again, she was mumbling, so he must have read her lips. That was too easy, she needed something challenging.
She stopped smiling and began to think about something he couldn't have known about. She lowered her face in concentration and looked at that small glass table that was separating them and saw in it the diminishing light of the sunset. A small breeze blew away some fallen leaves, somewhere in front of them, and she began staring in a far, admiring the sight, with a glimpse of a smile on her face.
He watched her quietly for a few minutes, letting her fall deep into her own memory. He analyzed every move she made, everything she did, without her even realizing it. After a little while, he said briefly:
'That's lovely... Where was that?'
She stopped and stared at him in full amazement, not blinking and almost jaw-dropping. 'He couldn't have... could he?!' After a few seconds of trying to decide, she asked: 'What was what?'
'That beautiful memory of you and your father, on that lovely alley, in that lovely afternoon...'
She stopped breathing. She threw a scared look at him as she could barely believe what he just said. 'You were just a little girl', he continued troubling her, 'and your dad took you out, in a lovely autumn afternoon...'
She became pale and couldn't say a word. She stared for a few seconds at this guy that had just blown her mind so bad she could barely speak. She was trying to understand how that was possible, but that last sentence, you were just a little girl, blew her over. There was no one else, except her or father, that could've known about it. But still...
'How...?' - that was everything she could say, but it was enough for him to understand what she meant.
'Oh, darling! Relax!', he told her comforting, 'I'm not a telepath! I didn't get into mind and looked at your secrets, I've just read you and I knew what you where thinking about...'
Not surprisingly, that wasn't too much of a comfort for her, though. She still couldn't understand what really happened a few moments ago and she was just as confused as before. She took a deep breath and asked him: 'How did you do it?'
He looked at her in disappointment, but saw exactly how troubled she was, so he decided to unveil his secret to her.
'I didn't have to go inside your mind to understand what you were thinking about, I've just used my reasoning. I saw you looking at the sunset and then at the blown leaves. I then saw that smile on your face and the way you were caught by your memory. I understood it was a memory, because you were looking downwards. That's what we do when we think of something that is stuck to our memory. So I followed your look to the fallen leaves and they gave me the clue that it was autumn in your memory. And then the smile told me it was a beautiful old memory, from your childhood, because those memories remain with us the longest and they are the ones who shape us...'
'But how did you know is was about my father?' she asked him, with a tear running down her cheek.
'I didn't. I guessed. I knew you only live with your mother so I presumed your dearest childhood memory would be one with your father. I guess I was right.'
He stopped talking and saw her eyes full of tears. Maybe it was too much, maybe he had gone too far this time. He had a burst of apologizing, but she interrupted:
'I was 6, back then. My father took me to the park. He bought me some candy floss and took me to those small trains... I don't remember much about it, but it's my strongest memory of him. It was before...' and stopped. She just looked away and didn't say anything.
They stayed like this for a few minutes, her staring at the far and him not knowing what to say next. He smoked another cigarette while she was trying to pull herself together. She wiped the tears from her eyes and took a look at him as he was calmly smoking and said:
'Boy! You do know how to impress a girl, don't you?'
luni, 11 iulie 2011
The "F" words...
F**k all the dates that didn't took place, f**k all the stars that weren't counted, f**k all the poetry and all the lyrics and all the speeches that were never spoken outloud, f**k all the beaches all around the world, that were walked on alone, f**k every night and every day alone, every breakfast not taken in bed and every dinner not taken with candle lights...
F**k one-way roads, empty houses and taxi cabs, f**k burned photos, favourite songs and soaps, f**k sunrises and sunsets by the beach all alone, f**k promises, f**k space, f**k heart-shaped pillows and chocolate boxes...
F**k Valentine's Day, f**k romantic movies, f**k Harlequin novels and every other liar...
F**k anxiety, f**k fear, f**k prejudices, f**k pride, f**k rules on behavior...
F**k exes, parents that would enterfere, friends who won't tell and friends who did, f**k everyone from everywhere who stood in the way of ever expressing how you truely feel.
vineri, 21 ianuarie 2011
Povestea cailor fermecati...
Se facea ca traiau odata, intr-un tinut indepartat, niste cai fermecati care cutreierau campiile si codri nestingheriti si erau lasati in pace de oameni, pentru ca acesti cai erau spiritele care faceau sa vina si sa treaca anotimpurile. Astfel, caii de vara erau roscovani, cei de toamna erau negri ca pana corbului, cei de iarna erau albi ca zapada, iar cei de primavara erau cafeniu deschis. Si fiecare dintre ei nu puteau sa ramana decat in anotimpul lor, iar cand acesta se incheia, se faceau nevazuti pana anul urmator.
Dintre toti caii, cei mai frumosi si mai puri erau caii albi, ai zapezii, iar caii negri, de toamna, le purtau o ura groaznica. Si dintre toti, regele cailor negri era cel mai mare dusman al lor. Si zi de zi, regele intunecat planuia cum sa faca sa scape de caii zapezilor. Si intr-o zi, ii veni in minte un plan ingenios…
Caii acestia fermecati purtau cu ei mereu niste clopotei de cristal care scoteau un clinchet fermecat, dar care mai aveau si o alta indeletnicire, numai de ei stiuta: atunci cand venea vremea, acesti clopotei cresteau tot mai mult pana cand erau destul de mari sa inca un cal inauntrul lor. Si acesta era locul unde se odihneau caii pana la venirea urmatorului an. Si nimeni nu ii putea vedea, caci clopoteii erau fermecati si nu se lasau vazuti de oameni cand isi protejau stapanii.
Si intr-un an, regele intunecat nu s-a mai odihnit sub clopotul sau, ca in fiecare an, ci s-a ascuns de toata lumea si a asteptat sa treaca iarna, sa ii prinda pe caii zapezii in timp ce dorm in clopoturile lor. Si era chiar in momentul in care regele cailor zapezii isi ducea regina si copiii la odihna, cand a aparut temutul rege intunecat.
Si-atunci a inceput o lupta ca-n povesti, de s-au cutreierat cerurile. Si vremea a luat-o razna, caci nu stia ce anotimp sa mai fie. Si cei doi regi zburau ca sagetile prin aer – caci erau cai fermecati, cum am zis – si cand se loveau faceau sa rasune tunete si mii de raze straluceau pe cer mai puternic decat soarele. Si lupta dura mult, pana cand regele zapezilor isi lovi naprasnic dusmanul si il arunca din inaltul cerurilor.
Si atunci lumea isi reveni si toate lucrurile revenira la normal si intreaga natura isi relua cursul obisnuit…
Cam asta am visat eu azi-dimineata. Pretty cool, huh? :D
duminică, 7 noiembrie 2010
Povestea copilului-foca si a agentiei super-secrete
Si se muta familia intr-o zona izolata din Alaska, la o ferma de porumb, unde nu aveau vecini pe o raza de vreo 50 km. Cel putin. Si normal ca intr-o seara apar agentii imbracati
in negru de la malefica agentie supersecreta care voia sa captureze copilul-foca si sa ii fure secretele. Se dau ei jos dintr-un elicopter negru, pe franghii si imbracati in camuflaj negru (era deja noapte), si incep sa caute copilul-foca. Dar acest copil-foca s-a prins de planurile agentilor si a inceput sa-i secere cand au intrat in lanul de porumb. (Mai cadea la pamant cate un agent exact ca-n Jurrasic Park... X cand trec aia prin iarba inalta.)La sfarsit, cumva-cumva reusesc sa izoleze familia in bucatarie si agentii le zic ca daca nu o cedeaza pe copila-foca ii omoara pe toti. Tatal si mama adoptiva i-o dau, intr-un final, sefului agentilor, care atunci cand o ia in brate si se pregateste sa scoate sunetul macabru de invingere, se transforma in ceva om fara piele si gelatinos. Si mama si tata il atrag pe seful-gelatina in bucatarie si incep sa-i scoata creierul pe bucati si sa-l faca piure.
Scena de final e cu mama, tata si copilul-foca care isi rup cu totii hainele si se tavalesc pe iarba, goi-pusca, pentru ca copilul-foca sa le invete mirosul si sa aiba incredere de ei (Probabil faza cu gelatina i-a dat un pic peste cap.), totul intr-o atmosfera de sarbatoare.
Foarte tare, nu? Asta am visat eu azi-noapte :))
miercuri, 3 noiembrie 2010
Despre dragoste si alte tampenii...

Anywayz, nu, nu mi s-au aprins calcaiele dupa nimeni si sincer nici n-as vrea, cel putin pentru o perioada. Vreau o pauza de la asa ceva, niste me-time, in care sa nu ma mai intereseze deloc domeniul si sa invat sa-mi vad de viata mea de unul singur, fara sa ma mai gandesc la povestea cu jumatatea, sufletul pereche, predestinata si asa mai departe.
Cred ca am si scris intr-unul din primele mele posturi de pe-aici ca viata asta ar trebui sa fie simpla, dar noi ca prostii ne-o complicam aiurea. Dupa studii aprofundate, mi-am dat seama ca cele care imi fac viata mai complicata sunt femeile (de orice varsta - cred ca e o chestie pe care le invata la gradinita sau ceva?!) pentru ca ele insele au o tendinta animalica de a-si complica vietile. Este ceva intre frica de a spune lucrurilor pe nume, politetea de a nu jigni, neplacerea de a face pe cineva sa se simta prost si neputinta de a recunoaste adevarul - cam asta ar fi cauza pentru care femeile ezita sa spuna ceva scurt si concis. Ar scuti multa bataie de cap, multe sperante desarte si vise neimplinite daca ar avea curajul de la inceput sa spuna "Nu!" si nu ar lasa loc de interpretari. Sau sa spuna "Da!" si sa nu mai trimita semnale adverse.
Barbatii sunt numiti porci si primitivi de femei, mai exista si pozele alea in care barbatul are inima la pantaloni iar femeia la piept, dar stim cu totii ca astea sunt doar rautacisme din partea femeilor care oricum sunt prea confuze ca sa-si dea seama ce vor...
Studiu de caz: El si Ea. Ei prieteni de mult timp. El vrea mai mult. Ea il vede doar ca pe un amic si crede ca asta ar insemna ca blablablablablabla(...)blablablabla...nu! Ea nu il vrea pe El pentru ca e o tinta prea usoara. In general, femelele (acum ma refer la regnul animal, nu la femei :P) se asteapta ca masculii sa le demonstreze fizic ca sunt demni de a le fi parteneri. Niciodata nu or sa se cupleze un mascul si o femela fara clasicul proces de curtare, in care ea ar vrea, dar trebuie sa arate ca detine controlul si ca ea il lasa pe el, nu e el mare smecher. (Ma rog, stiti ce am vrut sa zic...) Revenind in jungla noastra, o femeie nu o sa se uite niciodata la cel mai bun prieten care vrea mai mult de la ea*, pentru ca pentru ea batalia e deja castigata, premiul e deja in vitrina. Nu e fun, intelegeti? Lor le trebuie ceva mai complicat, sa simta fiorul, sa se simta vanate si meritate, chiar daca tipul-cel mai bun prieten ar merita-o cu varf si indesat, dar nu mai simte ca e cazul. Din cauza asta tipele (mai ales alea low IQ, in care instinctul de femela iese la iveala in cele mai pure forme) ajung sa fie cu tipi macho dar prosti ca noaptea. Sfarsitul la aceasta poveste romantica de-a soarecele si pisica e undeva in Idiocracy.
Si unde era dragostea pe aici?! Pai nu era, ca nu mai ai loc. A migrat in tarile calde o data cu pasarile calatoare sau s-a ofilit cu ultimele flori. Sau poate a cazut vestejita pe o banca, pe o alee, in vreun parc si a calcat-o cineva in picioare. Asa se intampla de cele mai multe ori si de obicei cineva poarta tocuri...
*Regula nu se aplica cand femeia e deja inamorata de prieten. De obicei noi nu zicem "Nu" la asa ceva.
luni, 1 noiembrie 2010
De ce ar trebui legalizata prostitutia...

Ma gandeam la utilitatea unui bordel si cat de usoara ne-ar face viata pe termen lung. Probabil ca asta ar fi cel mai usor mod de a gasi true love. Viata ar fi mai simpla si mai frumoasa. Tot nu ma fac inteles? Sa va explic mai pe-nteles...
Daca ar exista bordelul, lucrurile ar fi mult simplificate pentru ca cine ar avea nevoie de sex i-ar fi mult mai usor sa-si satisfaca nevoia decat sa depuna atata efort si sa piarda atata timp cucerind pe cineva, pentru ca apoi sa raneasca acea persoana dandu-i papucii. Da, stiu, asta se aplica in marea majoritate a cazurilor la tipi, dar nu e o regula.
Dupa cum spuneam, acea persoana nu si-ar mai bate capul sa incerce sa vrajeasca pe altcineva cand i-ar fi atat de la indemana sa mearga la un bordel si sa se rezolve ieftin si eficient. Plus ca ar fi scutit de momentele neplacute de a doua zi dimineata, de momentele penibile cand s-ar reintalni pe strada sau de recenziile negative adresate prietenelor ranitei (sa zicem ca e fata, na!) care i-ar putea aduce (si pe buna dreptate) un renume de porc.
Deci uite cata lume castiga la faza asta: tipul e satisfacut, tipa nu a fost ranita si spera in continuare la printul pe cal alb, angajata isi castiga salariul corect si onest si toata economia o ia in sus. Eh, dar nu e doar atat, partea buna abia acum incepe!
Daca tipul cel primitiv are atat de la indemana sexul, nu o sa mai fie interesat de o tipa decat daca ar vrea ceva mai mult decat sex si asta ar fi grozav! Atunci orice tipa cand e abordata de vreun tip pe strada cu ceva ca Domnisoara, nu m-am putut abtine sa va spun cat sunteti de frumoasa! nu ar considera-o ca pe replica ieftina a vreunui netot, ci ar sti ca tipul este sincer si vrea mai mult de la ea decat o noapte fierbinte. Si atunci femeile nu ar mai privi cu ochi suspiciosi fiecare tip care le intinde o floare si nu le-ar mai fi frica sa riste si sa accepte sa mearga la o intalnire. Asta pentru ca ar sti ca daca nu ar merita, nici unul dintre ei nu ar risipi atata timp doar pentru o partida de sex, pe care ar gasi-o oricum mai ieftina si mai eficienta la bordelul de la colt. Si ar insemna ca orice intalnire ar fi a shot at love.
Acum ma intelegeti cand spun ca un bordel ne-ar usura vietile si ne-ar face viata mai frumoasa?
miercuri, 30 iunie 2010
To All of You...
...Romanian girls in the night clubs,
wasting your lives for the wrong guys,
dreaming away of the best day,
too scared to believe that is today...
To all of you,
Romanian girls by the seaside,
living your lives for the first time,
dreaming away at the sunrise,
too scared to let go of your old ties...
To all of you,
Romanian girls in the moonlight,
taking a chance for the first time,
dreaming away at the best night,
too scared to believe it is tonight...
...I wish you could take some time to be happy.
miercuri, 2 iunie 2010
...Smile
I heard a joke once: Man goes to doctor. Says he's depressed. Says life is harsh and cruel. Says he feels all alone in a threatening world. Doctor says, "Treatment is simple. The great clown Pagliacci is in town tonight. Go see him. That should pick you up." Man bursts into tears. Says, "But doctor... I am Pagliacci." Good joke. Everybody laugh. Roll on snare drum. Curtains.Asta e unul dintre fragmentele mele preferate din filme. Cum zicea Cristian Tudor Popescu aseara, la "Nocturne", pe TVR1: exista in fiecare film un moment unic, o sclipire de geniu, care face ca filmul ala sa iasa din anonimat si sa iti ramana pentru totdeauna intiparit in memorie. Pentru mine, asta e unul dintre ele si asta pentru ca mi se intampla cateodata sa ma regasesc in cuvintele alea. Asta e unul dintre acele momente.
De cand ma stiu, mi-a placut sa ajut oamenii, pentru ca atunci cand ii ajut simt ca ma ajut pe mine. Si ajutorul meu nu e unul fizic, ci moral. Si nu mi-l cer ei, ci mi-l ofer singur. Am un talent, ca sa zic asa, in a-i face pe altii fericiti, de a le readuce buna dispozitie in momentele in care sunt cu moralul la pamant. Asta pentru ca nu suport sa am in jurul meu fete triste, pentru ca ma intristez si eu imediat.
Nu, nu cred ca banii aduc fericirea, ci o vorba buna si un zambet spuse la timpul potrivit. Asta e reteta mea infailibila pe care o folosesc mereu. Si doresc nimic in schimb, pentru acest mic serviciu. Ma astept doar ca, la momentul potrivit, sa mi se intoarca favorul. Dar rareori se intampla, fara ca eu sa il cer...
Asa ca da, cateodata ma simt Pagliacci, clovnul care poate sa ii faca pe ceilalti fericiti, dar nu si pe el. Ce trista mi se pare fericirea asta acum...
duminică, 30 mai 2010
Oracoleapsa :D
Daca eram un anotimp ... eram sigur vara!
Daca eram o luna ... eram luna iulie.
Daca eram o zi a saptamanii ... eram sambata.
Daca eram o parte a zilei ... eram seara.
Daca eram un animal marin ... eram un delfin.
Daca eram un animal de uscat ... eram un tigru.
Daca eram o virtute ... eram intelepciunea.
Daca eram o planeta ... eram Neptun.
Daca eram un lichid ... eram mercur.
Daca eram o piatra ... eram o perla.
Daca eram un metal ... eram argint.
Daca eram o pasare ... eram un vultur.
Daca eram o planta ... eram un palmier.
Daca eram o stare a vremii... eram o zi insorita.
Daca eram un instrument... eram un pian.
Daca eram un sentiment... eram satisfactia.
Daca eram un sunet ... eram un sunet de saxofon.
Daca eram un cantec ... eram "Now we are free" - Enya.
Daca eram un film ... eram "Sweet November".
Daca eram un serial ... eram "Band of brothers".
Daca eram un oras ... eram Paris.
Daca eram un gust ... eram dulce.
Daca eram o aroma ... eram caramel.
Daca eram o culoare ... eram argintiu.
Daca eram un material ... eram matase.
Daca eram o parte a corpului ... eram fata.
Daca eram un drog ... eram o cafea.
Daca eram un accesoriu ... (nu suport sa fiu un accesoriu).
Daca eram o expresie a fetei ... eram cea de dracusor >:).
Daca eram o materie ... eram istoria.
Daca eram un personaj de desene animate ... eram Remy din "Ratatouille".
Daca eram o forma ... eram o stea.
Daca eram un numar ... eram 7.
Daca eram o masina ... eram un monster truck.
Daca eram o haina ... eram un costum de scufundari.
joi, 27 mai 2010
Karaoke Show
Anyway, am ajuns in camin pe undeva pe la 3-4 dimineata, dar de culcat m-am culcat la 5 ca m-a apucat pe mine dorul de uitat la Mummy III: Tomb of the Dragon Emperor, ca nu-l mai vazusem de mult. Proasta idee, asta cu culcatul... La 7 jumate m-a trezit o raza de soare care m-a palit atat de fierbinte ca m-am dus sa beau ceva, ca muream de sete. Alta idee proasta, asta cu ridicatul, dupa cele 5+ beri de aseara (de 5 stiu, adica...). Apoi o alta idee nastrujnica: sa incerc sa dorm cu geamul deschis, ca sa intre toata caldura in camera. M-am lasat si de asta destul de repede. Am incercat chiar si sa dorm pe jos, ca era mai racoare, dar s-a intors colegul de camera (de unde putea sa se intoarca la ora aia, habar n-am!?) si m-am speriat si m-am ridicat. El a plecat la facultate, eu am incercat iar sa dorm, dar pana la urma m-am dat jos din pat si m-am pus la calculator si am dat pe domnul Youtube...
Dupa ce am cantat de vreo 3 sau 4 ori asta:
am ajuns inevitabil la asta:
Nu puteam sa nu cant asta:
apoi am trecut la Frankie, dar m-a facut la asta:
asa ca m-am intors la o melodie care imi place mult si care e mai de viata, adica asta:
Am incercat si Sway, dar nu era ziua potrivita, se pare. Dar la capitolul melodii latino am dat peste asta:
si versurile m-au facut sa crap de ras. Dar curiozitatea m-a facut sa le caut si asa am dat peste site-ul asta, unde poti gasi melodiile de pe Youtube cu versurile aferente si poti sa canti mult mai usor. Sub impulsul latino, am mai lalait-o pe asta:
si la sfarsit mi-am adus aminte de No Mercy si am cantat
si
(Cam multe de la ei, nu? :)) Eh, am avut un CD,cand eram in generala, pe care l-am ascultat de vreo suta de ori si acum mi-am adus aminte.)
Si cu asta s-a incheiat sesiunea mea de karaoke de azi, ca a venit Codrin la mine si nu-mi place sa cant cu spectatori, asa, dis de dimineata. Sper ca n-am deranjat pe nimeni, am incercat sa fiu cant mai silentios, pentru orele alea matinale.