Am mai preluat o leapsa, tot de la Andreea. Asta e un fel de oracol, din cele pe care le completam cand eram mici. Eu nu am prins prea multe, ca mai mult aia mai mari le completau si eu eram inca prea mic ca sa am asemnea pretentii. (Vorbim acum de clasa I sau a II-a.) Hai sa vedem ce iese:
Daca eram un anotimp ... eram sigur vara!
Daca eram o luna ... eram luna iulie.
Daca eram o zi a saptamanii ... eram sambata.
Daca eram o parte a zilei ... eram seara.
Daca eram un animal marin ... eram un delfin.
Daca eram un animal de uscat ... eram un tigru.
Daca eram o virtute ... eram intelepciunea.
Daca eram o planeta ... eram Neptun.
Daca eram un lichid ... eram mercur.
Daca eram o piatra ... eram o perla.
Daca eram un metal ... eram argint.
Daca eram o pasare ... eram un vultur.
Daca eram o planta ... eram un palmier.
Daca eram o stare a vremii... eram o zi insorita.
Daca eram un instrument... eram un pian.
Daca eram un sentiment... eram satisfactia.
Daca eram un sunet ... eram un sunet de saxofon.
Daca eram un cantec ... eram "Now we are free" - Enya.
Daca eram un film ... eram "Sweet November".
Daca eram un serial ... eram "Band of brothers".
Daca eram un oras ... eram Paris.
Daca eram un gust ... eram dulce.
Daca eram o aroma ... eram caramel.
Daca eram o culoare ... eram argintiu.
Daca eram un material ... eram matase.
Daca eram o parte a corpului ... eram fata.
Daca eram un drog ... eram o cafea.
Daca eram un accesoriu ... (nu suport sa fiu un accesoriu).
Daca eram o expresie a fetei ... eram cea de dracusor >:).
Daca eram o materie ... eram istoria.
Daca eram un personaj de desene animate ... eram Remy din "Ratatouille".
Daca eram o forma ... eram o stea.
Daca eram un numar ... eram 7.
Daca eram o masina ... eram un monster truck.
Daca eram o haina ... eram un costum de scufundari.
duminică, 30 mai 2010
joi, 27 mai 2010
Karaoke Show
Am fost aseara in Caterinca, la ziua lui Radu. A fost fun, mai ales dupa partea in care era mai toata lumea luata si ne-am apucat de cantat. Nu stiu din ce motiv, de data asta Youtube-ul n-a vrut sa fie la fel de intelegator ca datile trecute si le lua 5 minute sa gaseasca o melodie, de ti se ducea tot cheful.
Anyway, am ajuns in camin pe undeva pe la 3-4 dimineata, dar de culcat m-am culcat la 5 ca m-a apucat pe mine dorul de uitat la Mummy III: Tomb of the Dragon Emperor, ca nu-l mai vazusem de mult. Proasta idee, asta cu culcatul... La 7 jumate m-a trezit o raza de soare care m-a palit atat de fierbinte ca m-am dus sa beau ceva, ca muream de sete. Alta idee proasta, asta cu ridicatul, dupa cele 5+ beri de aseara (de 5 stiu, adica...). Apoi o alta idee nastrujnica: sa incerc sa dorm cu geamul deschis, ca sa intre toata caldura in camera. M-am lasat si de asta destul de repede. Am incercat chiar si sa dorm pe jos, ca era mai racoare, dar s-a intors colegul de camera (de unde putea sa se intoarca la ora aia, habar n-am!?) si m-am speriat si m-am ridicat. El a plecat la facultate, eu am incercat iar sa dorm, dar pana la urma m-am dat jos din pat si m-am pus la calculator si am dat pe domnul Youtube...
Dupa ce am cantat de vreo 3 sau 4 ori asta:
am ajuns inevitabil la asta:
Nu puteam sa nu cant asta:
apoi am trecut la Frankie, dar m-a facut la asta:
asa ca m-am intors la o melodie care imi place mult si care e mai de viata, adica asta:
Am incercat si Sway, dar nu era ziua potrivita, se pare. Dar la capitolul melodii latino am dat peste asta:
si versurile m-au facut sa crap de ras. Dar curiozitatea m-a facut sa le caut si asa am dat peste site-ul asta, unde poti gasi melodiile de pe Youtube cu versurile aferente si poti sa canti mult mai usor. Sub impulsul latino, am mai lalait-o pe asta:
si la sfarsit mi-am adus aminte de No Mercy si am cantat
si
(Cam multe de la ei, nu? :)) Eh, am avut un CD,cand eram in generala, pe care l-am ascultat de vreo suta de ori si acum mi-am adus aminte.)
Si cu asta s-a incheiat sesiunea mea de karaoke de azi, ca a venit Codrin la mine si nu-mi place sa cant cu spectatori, asa, dis de dimineata. Sper ca n-am deranjat pe nimeni, am incercat sa fiu cant mai silentios, pentru orele alea matinale.
Anyway, am ajuns in camin pe undeva pe la 3-4 dimineata, dar de culcat m-am culcat la 5 ca m-a apucat pe mine dorul de uitat la Mummy III: Tomb of the Dragon Emperor, ca nu-l mai vazusem de mult. Proasta idee, asta cu culcatul... La 7 jumate m-a trezit o raza de soare care m-a palit atat de fierbinte ca m-am dus sa beau ceva, ca muream de sete. Alta idee proasta, asta cu ridicatul, dupa cele 5+ beri de aseara (de 5 stiu, adica...). Apoi o alta idee nastrujnica: sa incerc sa dorm cu geamul deschis, ca sa intre toata caldura in camera. M-am lasat si de asta destul de repede. Am incercat chiar si sa dorm pe jos, ca era mai racoare, dar s-a intors colegul de camera (de unde putea sa se intoarca la ora aia, habar n-am!?) si m-am speriat si m-am ridicat. El a plecat la facultate, eu am incercat iar sa dorm, dar pana la urma m-am dat jos din pat si m-am pus la calculator si am dat pe domnul Youtube...
Dupa ce am cantat de vreo 3 sau 4 ori asta:
am ajuns inevitabil la asta:
Nu puteam sa nu cant asta:
apoi am trecut la Frankie, dar m-a facut la asta:
asa ca m-am intors la o melodie care imi place mult si care e mai de viata, adica asta:
Am incercat si Sway, dar nu era ziua potrivita, se pare. Dar la capitolul melodii latino am dat peste asta:
si versurile m-au facut sa crap de ras. Dar curiozitatea m-a facut sa le caut si asa am dat peste site-ul asta, unde poti gasi melodiile de pe Youtube cu versurile aferente si poti sa canti mult mai usor. Sub impulsul latino, am mai lalait-o pe asta:
si la sfarsit mi-am adus aminte de No Mercy si am cantat
si
(Cam multe de la ei, nu? :)) Eh, am avut un CD,cand eram in generala, pe care l-am ascultat de vreo suta de ori si acum mi-am adus aminte.)
Si cu asta s-a incheiat sesiunea mea de karaoke de azi, ca a venit Codrin la mine si nu-mi place sa cant cu spectatori, asa, dis de dimineata. Sper ca n-am deranjat pe nimeni, am incercat sa fiu cant mai silentios, pentru orele alea matinale.
joi, 20 mai 2010
...But you left me in the rain
Zilele astea s-au parcat deasupra Bucurestiului cativa nori destul de furiosi care s-au tot muncit sa-mi ude toate hainele pe care le-am avut pe mine. Si asta ar fi fost oarecum neplacut, daca la metrou la Universitate n-as fi fost cauza unui zambet care mi-a luminat ziua. Dar nu desprea asta vreau sa vorbesc acum...
...ci despre ploaia care doar ce s-a oprit, de vreo jumatate de ora, si care cred ca, pana sa ma pun in pat sa adorm, o sa inceapa iar. Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place ploaia asta de vara. Imi place ploaia in general. Daca nu as fi fost un adept frenetic al zilelor insorite de plaja, probabil as fi venerat zilele ploioase irlandeze, unde ploua doua zile din trei.
La fel ca statul pe dig si privitul in gol la valurile care se sparg de stanci, ploaia mea are un efect terapeutic. Ploaia pentru mine e ca un dus pentru suflet si din cand in cand mai e nevoie si de asa ceva. Asa ca atunci cand ma prinde ploaia si pana la primul loc acoperit mai sunt cateva sute de metri, eu nu alerg, ci merg usor, la pas, sa-mi savurez dusul, iar singura neplacere ar putea veni de la faptul ca ochelarii imi sunt cateodata cam "inlacrimati" si nu mai vad nimic.
Probabil d-asta ma trezesc cateodata, cand sunt foarte stresat sau cand sunt trist sau mahnit, ca-mi doresc sa ploua, sa pot sa ma spal de gandurile negre care ma framanta si sa-mi revin. E un paradox, nu?, ca eu ma inseninez atunci cand ploua mai tare?!
Leapsa cu melodii vechi
Am preluat o leapsa de aici, de la Andreea de pe blog. Trebuie sa mentionez 5 piese oldies care m-au atins... Hai sa nu spunem atins, ca are tente gay, sa zicem sensibilizat... Deci, 5 piese oldies care m-au sensibilizat de-a lungul anilor. Ca sa fie mai usor, o sa aleg artisti diferiti, ca sunt unii de la care as putea spune 5 melodii preferate.
Pai ar fi asa:
Vama Veche - Vara asta... -> Prima melodie care mi-a placut de la ei si care si-a pastrat efectul benefic pana acum. O ascult de fiecare data cand ma duc acasa sau atunci cand sunt suparat/deprimat/debusolat. Efect garantat!
Queen - Bohemian Rhapsody -> M-a marcat inca din frageda pruncie melodia asta. Desi la inceput intr-un sens negativ (faza cu capetele era spooky pentru un copil de varsta mea), cu timpul am apreciat melodia la adevarata valoare si imi doream sa fiu un Freddy Mercury cand ma fac mare. Desigur, apoi am aflat ca era gay si ca a murit de SIDA...
Faithless - God is a DJ -> Melodia care m-a introdus genului asta de muzica. Imi provoaca inca aceiasi fiori pe sira spinarii cand o ascult. Si videoclipul e bestial.
Stela Enache si Florin Bogardo - Ani de liceu -> Cei mai frumosi ani ai mei au fost anii de liceu, iar melodia asta a fost chiar melodia cu care i-am incheiat. In primii ani de facultate imi dadeau lacrimile cand o auzeam din nou, acum pot sa ma stapanesc, desi emotia e la fel de mare ca atunci.
Bobby McFerrin - Don't worry, be happy -> Ma cunosc cu melodia asta de mult si pentru mine va ramane intotdeauna in amintire ca un perete desenat cu graffity si ca un sezlong pe o plaja pustie, intr-o zi calda de vara.
Leapsa merge in continuare la Zuzu si la cine mai doreste.
Pai ar fi asa:
Vama Veche - Vara asta... -> Prima melodie care mi-a placut de la ei si care si-a pastrat efectul benefic pana acum. O ascult de fiecare data cand ma duc acasa sau atunci cand sunt suparat/deprimat/debusolat. Efect garantat!
Queen - Bohemian Rhapsody -> M-a marcat inca din frageda pruncie melodia asta. Desi la inceput intr-un sens negativ (faza cu capetele era spooky pentru un copil de varsta mea), cu timpul am apreciat melodia la adevarata valoare si imi doream sa fiu un Freddy Mercury cand ma fac mare. Desigur, apoi am aflat ca era gay si ca a murit de SIDA...
Faithless - God is a DJ -> Melodia care m-a introdus genului asta de muzica. Imi provoaca inca aceiasi fiori pe sira spinarii cand o ascult. Si videoclipul e bestial.
Stela Enache si Florin Bogardo - Ani de liceu -> Cei mai frumosi ani ai mei au fost anii de liceu, iar melodia asta a fost chiar melodia cu care i-am incheiat. In primii ani de facultate imi dadeau lacrimile cand o auzeam din nou, acum pot sa ma stapanesc, desi emotia e la fel de mare ca atunci.
Bobby McFerrin - Don't worry, be happy -> Ma cunosc cu melodia asta de mult si pentru mine va ramane intotdeauna in amintire ca un perete desenat cu graffity si ca un sezlong pe o plaja pustie, intr-o zi calda de vara.
Leapsa merge in continuare la Zuzu si la cine mai doreste.
sâmbătă, 15 mai 2010
Update King-size (I)
Mi-am dat seama ca s-au intamplat atat de multe chestii de un an incoace, ca trebuie sa fac un mare update ca sa fie blogul la zi. Si ca sa mearga lucrurile mai usor, o sa le povestesc cronologic:
Iunie 2009
Luna asta a fost plina. Ramasesem cu multe restante, vreo 8 cred, si eram foarte in pom pentru licenta. Care licenta era si acolo in pom, langa mine, pentru ca o lasasem pe planul doi, ca sa ma axez pe examenele pe care le mai aveam de luat si de care depindea ea, licenta mea draga.
Si m-am zbatut si am dat din coate si am incercat cum n-am mai incercat de la sesiunea de restante din toamna trecuta. Si cu chiu, cu vai, mi-am luat mare parte din restante.
In alta ordine de idei, incepuse vara si eu aveam un mare chef sa merg acasa sa fac o baie in mare. La inceputul lunii am fost un week-end acasa, in ideea ca gata! de-acum incep treaba si nu mai am timp de chestii fun. Si am avut dreptate, evident...
Iulie 2009
Luna mea aniversara m-a prins in focurile ultimelor examene care ma calificau pentru licenta. Si am facut pe dracu-n patru si am pierdut nopti (nopti care s-au dedus din noptile pe care le-am dormit pana la pranz si nu am fost la ore) si mi-am luat toate restantele. Dar cine sa se gandeasca ca tocmai anul 4 sa-mi fie fatal?! De la o prostie de incurcatura de ora de examen (am inteles "doua" in loc de "noua"), a trebuit sa mai dau examenul o data. Si l-am picat. Si inca o data. Si m-a picat cu zbieraituri si dus la secretariat de profu cu de unde am luat eu numarul lui de telefon si cu o intalnire de gradul III cu secretarele care normal ca au mintit si au zis ca nu mi l-au dat ele. Bullshit! Deci, per total, licenta a fost ratata la mustata de un examen cu un prof cretin...
In alta ordine de idei, ziua mea m-a prins pentru prima oara in Bucuresti si pentru prima oara nu am facut baie in mare cu ocazia asta. A avut grija de mine sora mea si prietenul ei, dar lipsa prietenilor cu care mergeam si petreceam in vara si-a spus cuvantul asupra moralului meu.
Am ajuns acasa pe undeva pe 20 iulie, dar nu am zabovit decat vreo saptamana sau doua, pentru ca am fost rechemat in capitala pentru proiectul Air Cargo Challenge, unde trebuia sa imi aduc contributia ceva mai semnificativ (pana atunci contribuisem doar la raport si la o observatie in urma caruia avionul a trebuit taiat in doua, ca era proiectat gresit).
August 2009 - The ACC'09 Experience
Eee, da! Uite o luna de neuitat si care o sa se cheme in mod oficial luna Air Cargo Challenge pentru mine, de-acum inainte! Dupa cum zicea, am stat prima saptamana din august in Bucuresti, sa lucrez la aripioare de avion. Am plecat, apoi, acasa, unde am stat pana pe 21, cand m-am intors in capitala, pentru ca trebuia sa mergem la finala competitiei, in Portugalia.
Am plecat pe 23 din Bucuresti, cu un minibus de 25 de locuri, cu care trebuia sa parcurgem cei 3640 de km (conform Google maps) in 5 zile. Si normal ca am reusit, na!
Ne-a luat atat de mult pentru ca ne-am oprit prin mai multe orase. Primul popas a fost in Budapesta, la bozgori, cum le mai zic unii. E dragut orasul, mai ales ca o parte se cheama Buda si una Pesta. (Ca sa ne aducem aminte care parte e care, ziceam ca Buda - Veceul :D - e pusa in deal, ca sa ajunga tot produsul finit acolo jos, in vale, de unde se formeaza Pesta - Boala.)
Dar trebuie sa recunosc ca are si partile ei bune. Adica Dunarea e fenomenala noaptea, cand sunt atatea poduri luminate si creeaza o atmosfera d-aia de luat prietena si pupacit, la un pahar de sampanie. Bine macar ca am avut sampanie!
In ziua urmatoare am facut un mic popas prin Austria, la Minimundus, langa Klagenfurt. Acolo am vazut tot felul de chestii in miniatura. Era si Romania reprezentata de Manastirea Curtea de Arges.
Apoi ne-a oprit tocmai in Italia, la Venetia, pe care am avut ocazia sa o vizitam a doua zi. Deci da, Venetia! Stiti: canale si canalute, Piata San Marco si Palatul Dogilor, gondole si o groaza de vaslasi dispusi sa-ti ofere o mega-reducere, de la 100 la 70 de euro pentru o plimbare cu ei. Da, da! Aia cu Carnavalul cu masti de corbi, aia fara linie de autobuz, doar linii de vaporase, cu aceleasi cladiri vechi de 500 de ani care stau pe aceleasi trunchiuri de copaci cel putin la fel de vechi... Cred ca stie toata lumea cum e cu Venetia. Intr-un cuvant: superb!
Apoi am plecat spre Franta, destinatia fiind Nice, dar ne-am rugat de profi si de soferi sa facem un popas si prin Monaco, ca cine stie cand am mai avea ocazia sa il vedem... (Itinerariul dinainte stabilit prevedea o alta cale de intoarcere, evitand sudul Frantei si Italia cu totul.)
In Nice am facut baie in Marea Mediterana, intr-o apa atat de sarata ca iti venea sa plangi.
Ne-am oprit, in seara urmatoare, in Pirineii francezi, in Peau. Acolo am facut cunostinta cu berea frantuzeasca si cu barurile mici si cochete de la colt de strada.
In ziua urmatoare a venit randul Oceanului Atlantic. Scurtul popas in San Sebastian (Spania) a reprezentat ocazia perfecta sa ne balacim in ocean si sa admiram pentru prima oara live, niste surferi in actiune.
Seara am ajuns la destinatia finala, Covilha, Portugalia, un oras de vreo suta de mii de locuitori, care se desfasoara pe versantul unui munte. Astfel ca diferenta de nivel de la cea mai joasa zona a orasului si cea mai inalta e de vreo 500-600 m, asa ca nu e de mirare ca toate drumurile din oras urca sau coboara, dar niciodata nu sunt orizontale.
Concursul a durat 3 zile: o zi prezentarea raportului, o zi de zbor exclusiv si o zi de zbor si de premiere la cina festiva. Noi am luat locul 11 din 20 si ceva de echipe. A fost binisor, pentru inceput.
Petrecerea dintr-una din seri a fost totala! S-a lasat cu ambulanta, dormit pe banca din fata clubului, alergat ca bezmeticii pe strada si multiple pierderi de memorie. (Eu inca nu-mi aduc aminte cum am ajuns de la bar in club...)
Intoarcerea era preconizata sa aiba 3756 km, pentru ca in Franta urcam spre nord, pe Valea Loarei si treceam prin Elvetia, evitand Italia si Slovenia. Nu ne-am mai oprit in San Sebastian la o baita in Atlantic si am mers snur pana in Bordeaux.
Urmatoarea zi a fost ziua catelelor. Loches, Chambord, Chenonceaux. Cum zice englezu': awesome!
Vremea s-a stricat destul de rau de cand intrasem in Franta si totul arata mai trist si mai... bacovian. Nici in Dijon, unde ne-am oprit, nu era mai placut. Si numai asa, de chestie, nu mi-am luat 27826987 de borcane de mustar cum si-au luat ceilalti si tot d-asta nici n-am vrut sa gust. Adica, wft?! Vin intr-un oras sa-mi iau mustar?! M-am dilit?!
In Basel, a doua zi, am vazut pentru prima oara monede de 1/2 de franc francez. Si un tramvai cu cap de porcusor.
Am trecut si pe la Lacul Constanta, unde m-am razboit cu lebada cea naravasa, ca sa poposim undeva langa Innsbruck, unde s-au tinut 2 Olimpiade de Iarna.
Am trecut si prin Salzburg, orasul lui Mozart, dar n-aveam nici un chef de el, ca voiam sa ma dau in saniuta...
Oprirea a fost in Viena si itinerariul de seara a fost acelasi ca cel pe care mi l-am facut singur in 2008.
A urmat Budapesta din nou si in ultima zi am taiat toata Romanica.
Iunie 2009
Luna asta a fost plina. Ramasesem cu multe restante, vreo 8 cred, si eram foarte in pom pentru licenta. Care licenta era si acolo in pom, langa mine, pentru ca o lasasem pe planul doi, ca sa ma axez pe examenele pe care le mai aveam de luat si de care depindea ea, licenta mea draga.
Si m-am zbatut si am dat din coate si am incercat cum n-am mai incercat de la sesiunea de restante din toamna trecuta. Si cu chiu, cu vai, mi-am luat mare parte din restante.
In alta ordine de idei, incepuse vara si eu aveam un mare chef sa merg acasa sa fac o baie in mare. La inceputul lunii am fost un week-end acasa, in ideea ca gata! de-acum incep treaba si nu mai am timp de chestii fun. Si am avut dreptate, evident...
Iulie 2009
Luna mea aniversara m-a prins in focurile ultimelor examene care ma calificau pentru licenta. Si am facut pe dracu-n patru si am pierdut nopti (nopti care s-au dedus din noptile pe care le-am dormit pana la pranz si nu am fost la ore) si mi-am luat toate restantele. Dar cine sa se gandeasca ca tocmai anul 4 sa-mi fie fatal?! De la o prostie de incurcatura de ora de examen (am inteles "doua" in loc de "noua"), a trebuit sa mai dau examenul o data. Si l-am picat. Si inca o data. Si m-a picat cu zbieraituri si dus la secretariat de profu cu de unde am luat eu numarul lui de telefon si cu o intalnire de gradul III cu secretarele care normal ca au mintit si au zis ca nu mi l-au dat ele. Bullshit! Deci, per total, licenta a fost ratata la mustata de un examen cu un prof cretin...
In alta ordine de idei, ziua mea m-a prins pentru prima oara in Bucuresti si pentru prima oara nu am facut baie in mare cu ocazia asta. A avut grija de mine sora mea si prietenul ei, dar lipsa prietenilor cu care mergeam si petreceam in vara si-a spus cuvantul asupra moralului meu.
Am ajuns acasa pe undeva pe 20 iulie, dar nu am zabovit decat vreo saptamana sau doua, pentru ca am fost rechemat in capitala pentru proiectul Air Cargo Challenge, unde trebuia sa imi aduc contributia ceva mai semnificativ (pana atunci contribuisem doar la raport si la o observatie in urma caruia avionul a trebuit taiat in doua, ca era proiectat gresit).
August 2009 - The ACC'09 Experience
Eee, da! Uite o luna de neuitat si care o sa se cheme in mod oficial luna Air Cargo Challenge pentru mine, de-acum inainte! Dupa cum zicea, am stat prima saptamana din august in Bucuresti, sa lucrez la aripioare de avion. Am plecat, apoi, acasa, unde am stat pana pe 21, cand m-am intors in capitala, pentru ca trebuia sa mergem la finala competitiei, in Portugalia.
Am plecat pe 23 din Bucuresti, cu un minibus de 25 de locuri, cu care trebuia sa parcurgem cei 3640 de km (conform Google maps) in 5 zile. Si normal ca am reusit, na!
Ne-a luat atat de mult pentru ca ne-am oprit prin mai multe orase. Primul popas a fost in Budapesta, la bozgori, cum le mai zic unii. E dragut orasul, mai ales ca o parte se cheama Buda si una Pesta. (Ca sa ne aducem aminte care parte e care, ziceam ca Buda - Veceul :D - e pusa in deal, ca sa ajunga tot produsul finit acolo jos, in vale, de unde se formeaza Pesta - Boala.)
Dar trebuie sa recunosc ca are si partile ei bune. Adica Dunarea e fenomenala noaptea, cand sunt atatea poduri luminate si creeaza o atmosfera d-aia de luat prietena si pupacit, la un pahar de sampanie. Bine macar ca am avut sampanie!
In ziua urmatoare am facut un mic popas prin Austria, la Minimundus, langa Klagenfurt. Acolo am vazut tot felul de chestii in miniatura. Era si Romania reprezentata de Manastirea Curtea de Arges.
Apoi ne-a oprit tocmai in Italia, la Venetia, pe care am avut ocazia sa o vizitam a doua zi. Deci da, Venetia! Stiti: canale si canalute, Piata San Marco si Palatul Dogilor, gondole si o groaza de vaslasi dispusi sa-ti ofere o mega-reducere, de la 100 la 70 de euro pentru o plimbare cu ei. Da, da! Aia cu Carnavalul cu masti de corbi, aia fara linie de autobuz, doar linii de vaporase, cu aceleasi cladiri vechi de 500 de ani care stau pe aceleasi trunchiuri de copaci cel putin la fel de vechi... Cred ca stie toata lumea cum e cu Venetia. Intr-un cuvant: superb!
Apoi am plecat spre Franta, destinatia fiind Nice, dar ne-am rugat de profi si de soferi sa facem un popas si prin Monaco, ca cine stie cand am mai avea ocazia sa il vedem... (Itinerariul dinainte stabilit prevedea o alta cale de intoarcere, evitand sudul Frantei si Italia cu totul.)
In Nice am facut baie in Marea Mediterana, intr-o apa atat de sarata ca iti venea sa plangi.
Ne-am oprit, in seara urmatoare, in Pirineii francezi, in Peau. Acolo am facut cunostinta cu berea frantuzeasca si cu barurile mici si cochete de la colt de strada.
In ziua urmatoare a venit randul Oceanului Atlantic. Scurtul popas in San Sebastian (Spania) a reprezentat ocazia perfecta sa ne balacim in ocean si sa admiram pentru prima oara live, niste surferi in actiune.
Seara am ajuns la destinatia finala, Covilha, Portugalia, un oras de vreo suta de mii de locuitori, care se desfasoara pe versantul unui munte. Astfel ca diferenta de nivel de la cea mai joasa zona a orasului si cea mai inalta e de vreo 500-600 m, asa ca nu e de mirare ca toate drumurile din oras urca sau coboara, dar niciodata nu sunt orizontale.
Concursul a durat 3 zile: o zi prezentarea raportului, o zi de zbor exclusiv si o zi de zbor si de premiere la cina festiva. Noi am luat locul 11 din 20 si ceva de echipe. A fost binisor, pentru inceput.
Petrecerea dintr-una din seri a fost totala! S-a lasat cu ambulanta, dormit pe banca din fata clubului, alergat ca bezmeticii pe strada si multiple pierderi de memorie. (Eu inca nu-mi aduc aminte cum am ajuns de la bar in club...)
Intoarcerea era preconizata sa aiba 3756 km, pentru ca in Franta urcam spre nord, pe Valea Loarei si treceam prin Elvetia, evitand Italia si Slovenia. Nu ne-am mai oprit in San Sebastian la o baita in Atlantic si am mers snur pana in Bordeaux.
Urmatoarea zi a fost ziua catelelor. Loches, Chambord, Chenonceaux. Cum zice englezu': awesome!
Vremea s-a stricat destul de rau de cand intrasem in Franta si totul arata mai trist si mai... bacovian. Nici in Dijon, unde ne-am oprit, nu era mai placut. Si numai asa, de chestie, nu mi-am luat 27826987 de borcane de mustar cum si-au luat ceilalti si tot d-asta nici n-am vrut sa gust. Adica, wft?! Vin intr-un oras sa-mi iau mustar?! M-am dilit?!
In Basel, a doua zi, am vazut pentru prima oara monede de 1/2 de franc francez. Si un tramvai cu cap de porcusor.
Am trecut si pe la Lacul Constanta, unde m-am razboit cu lebada cea naravasa, ca sa poposim undeva langa Innsbruck, unde s-au tinut 2 Olimpiade de Iarna.
Am trecut si prin Salzburg, orasul lui Mozart, dar n-aveam nici un chef de el, ca voiam sa ma dau in saniuta...
Oprirea a fost in Viena si itinerariul de seara a fost acelasi ca cel pe care mi l-am facut singur in 2008.
A urmat Budapesta din nou si in ultima zi am taiat toata Romanica.
joi, 13 mai 2010
De la mare
Am gasit ceva ce am scris anul trecut pe vremea asta si, din motive ce imi erau doar atunci cunoscute, nu i-am dat "Postare"... Enjoy!
13 Aprilie 2009. Am avut o saptamana de vacanta, probabil ultima saptamana cu adevarat de relaxare, caci ieri a inceput sezonul restantelor si o sa ma tot distrez... Dar sa ma bucur de ce am acum, cat mai am. Am fost acasa, apropo, la Mangalia. Era soare, batea putin vantul, iar marea era putin agitata... Pacat ca n-au infrunzit inca pomii asa cum imi place mie, sa fi simt ca a venit cu adevarat primavara. (Da, sunt ciudat, dar eu nu simt miros de primavara decat atunci cand copacii sunt infrunziti si iarba e verde, sa pot sa zburd. :D)
*Am fost la Constanta sa ii depun tatalui meu niste acte la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cunosc drumul ala pe de rost. Cobor la gara, urc in 43 (sau in 40, dar niciodata nu urc in asta), merg mai multe statii, iau curba la liceul Mircea si apoi cobor. Ta-daaa: ITM! De data asta am avut parte de o mica surpriza "minoritara". De obicei n'am nimic cu copiii, dar atunci cand sunt galagiosi si incep sa debiteze tampenii doar pentru ca le place sa vorbeasca, ma cam scot din sarite. Am avut ocazia sa mi se cante "Avion cu motor" intr-o varianta proprie si personala a unei tigancuse care suna cam asa:
Avion cu motor,
Ia-ma si pe mine-n zbor
Ca te cheama polonic!
Asta dupa ce maica-sa ii recitase, foarte sigura pe ea, versiunea ei de poezie. Pentru ca am zbierat la avioane poezioara asta (adica cea originala) de nu stiu cate ori, imi venea sa recurg la un gest de violenta si sa-i explic ca greseste si ca mai e un vers pe care il tot uita, plus ca ultimul era gresit. A! Am uitat sa spun ca a recitat/urlat astea trei versuri de vreo 30 de ori si ca era la vreun metru de mine si nu puteam sa o ignor...
*Am mai observat ceva, in scurta mea incursiune in Constanta. Am observat ca sunt foarte frumoase constantencele mele. In ora aia pe care am petrecut-o acolo, am vazut o multime de fete frumoase si acum nu ma refer la fete "bune", meltence d-alea de-si au locul pe trotuar, seara, in anumite intersectii. Nu. Am vazut gratie, am vazut gusturi bune si am mai vazut - la mai putine, ce-i drept! - si inteligenta la unele dintre ele. Ceea ce a fost putin ciudat, pentru ca gasculitele de obicei nu au nimic in capusor. E incredibila natura feminina!
*In disperare de cauza ca mi s-a sters tot trecutul informational (un mos dobitoc mi-a sters tot hardul), am cautat pe net sa vad daca mai exista o poezie pe care am scris-o in liceu si pe care nu o mai gaseam. Am gasit-o si v-o impartasesc:
AWAY...
Away from you my mind has gone,
No sorrow, no guilt do I feel.
From all the wonders you have done
The greatest was by far the steal,
Unfortunately, of my heart.
Thus, you and I are now apart…
I must confess, I can’t forget
Your gentle touch in pale moonlight,
The world we dreamed, the place we sat,
The sweetest kiss for sweet “good night”.
Along with you, they, too, are gone.
(I really thought you were the one…)
The world is all around me, not within!
I only live because you taught me how:
No hopes can touch me and no sin,
No smile, no beauty and no vow.
No dream can hurt me now, you know,
No childish laugh, no purest soul…
Time heals my wounds, but not my scar –
My only proof you did exist.
But I’ve survived alone, so far,
So go away, my mind’s dark mist!
I’m lonely, but I’m free, at last!
…With these last words I throw away my past.
13 Aprilie 2009. Am avut o saptamana de vacanta, probabil ultima saptamana cu adevarat de relaxare, caci ieri a inceput sezonul restantelor si o sa ma tot distrez... Dar sa ma bucur de ce am acum, cat mai am. Am fost acasa, apropo, la Mangalia. Era soare, batea putin vantul, iar marea era putin agitata... Pacat ca n-au infrunzit inca pomii asa cum imi place mie, sa fi simt ca a venit cu adevarat primavara. (Da, sunt ciudat, dar eu nu simt miros de primavara decat atunci cand copacii sunt infrunziti si iarba e verde, sa pot sa zburd. :D)
*Am fost la Constanta sa ii depun tatalui meu niste acte la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cunosc drumul ala pe de rost. Cobor la gara, urc in 43 (sau in 40, dar niciodata nu urc in asta), merg mai multe statii, iau curba la liceul Mircea si apoi cobor. Ta-daaa: ITM! De data asta am avut parte de o mica surpriza "minoritara". De obicei n'am nimic cu copiii, dar atunci cand sunt galagiosi si incep sa debiteze tampenii doar pentru ca le place sa vorbeasca, ma cam scot din sarite. Am avut ocazia sa mi se cante "Avion cu motor" intr-o varianta proprie si personala a unei tigancuse care suna cam asa:
Avion cu motor,
Ia-ma si pe mine-n zbor
Ca te cheama polonic!
Asta dupa ce maica-sa ii recitase, foarte sigura pe ea, versiunea ei de poezie. Pentru ca am zbierat la avioane poezioara asta (adica cea originala) de nu stiu cate ori, imi venea sa recurg la un gest de violenta si sa-i explic ca greseste si ca mai e un vers pe care il tot uita, plus ca ultimul era gresit. A! Am uitat sa spun ca a recitat/urlat astea trei versuri de vreo 30 de ori si ca era la vreun metru de mine si nu puteam sa o ignor...
*Am mai observat ceva, in scurta mea incursiune in Constanta. Am observat ca sunt foarte frumoase constantencele mele. In ora aia pe care am petrecut-o acolo, am vazut o multime de fete frumoase si acum nu ma refer la fete "bune", meltence d-alea de-si au locul pe trotuar, seara, in anumite intersectii. Nu. Am vazut gratie, am vazut gusturi bune si am mai vazut - la mai putine, ce-i drept! - si inteligenta la unele dintre ele. Ceea ce a fost putin ciudat, pentru ca gasculitele de obicei nu au nimic in capusor. E incredibila natura feminina!
*In disperare de cauza ca mi s-a sters tot trecutul informational (un mos dobitoc mi-a sters tot hardul), am cautat pe net sa vad daca mai exista o poezie pe care am scris-o in liceu si pe care nu o mai gaseam. Am gasit-o si v-o impartasesc:
AWAY...
Away from you my mind has gone,
No sorrow, no guilt do I feel.
From all the wonders you have done
The greatest was by far the steal,
Unfortunately, of my heart.
Thus, you and I are now apart…
I must confess, I can’t forget
Your gentle touch in pale moonlight,
The world we dreamed, the place we sat,
The sweetest kiss for sweet “good night”.
Along with you, they, too, are gone.
(I really thought you were the one…)
The world is all around me, not within!
I only live because you taught me how:
No hopes can touch me and no sin,
No smile, no beauty and no vow.
No dream can hurt me now, you know,
No childish laugh, no purest soul…
Time heals my wounds, but not my scar –
My only proof you did exist.
But I’ve survived alone, so far,
So go away, my mind’s dark mist!
I’m lonely, but I’m free, at last!
…With these last words I throw away my past.
duminică, 17 mai 2009
Noaptea muzeelor
Am fost aseara la noaptea muzeelor pe la noi pe-aici, prin Bucuresti. Pot sa spun ca am reusit performanta sa vizitez un muzeu in mai putin de 20 de minute, in conditiile in care avea si 5 nivele cu mai multe sali si am trecut prin toate :)) Da' hai sa-ncep cu inceputul...
Am mers prima oara la Muzeul National de Istorie. Noi doi era vechi prieteni, il mai vizitasem o data, dar atunci nu era atat de ocupat cum a fost acum. N-am mai vazut atata lume de cand am fost in Carrefour de Pasti! Am vazut fragemente din Columna lui Traian (nu the real thing, logic!), dar nu si scena in care Decebal se sinucide. Am mai asistat si la o demonstratie de parada de dorobanti, cu punct culminant pe momentul in care ne-au aratat pozitia de atac si au navalit cu pustile inainte inspre multime.
La Tezaur era o coada inimaginabila si era si o caldura insuportabila pentru ca probabil cineva a uitat sa mai si porneasca aerul conditionat. Toata lumea putea a transpiratie la 5 minute dupa ce intra in muzeu. (bleah!) Asa ca am mers in sectiunea cu Muzeul Postei si Muzeul Filateliei, unde am avut norocul sa fie mai racoare. N-am zabovit pe acolo, pentru ca petrecusem cu sora mea 3 ore ultima data cand am fost acolo.
Am lasat Muzeul National de Istorie pentru cel Militar. Acolo am asistat - sort of...- la Visul unei nopti de vara jucat in aer liber, dar sonorizarea era atat de proasta incat se auzeau doua din cinci cuvinte... Am vazut o macheta dupa primul avion cu reactie al lui Coanda si am atins (!) as in pus mana pe (!) capsula cu care Dumitru Prunariu a coborat prin atmosfera la calatoria lui in spatiul extraterestru, acum 27 de ani. Am vazut poze de la Revolutie si usi ciuruite de gloante si obiecte care au apartinut eroilor cazuti atunci. Au fost cateva chiar cutremuratoare si, desi initial am zis ca au ales o tema foarte proasta ca muzeu militar, acele cateva poze au facut sa merite. Chiar am descoperit un Istrate pe lista eroilor si ma intreb si acum daca am putea fi rude...
Am vazut atatea uniforme de militari ca m-am plictisit. Ceea ce m-a lasat masca atunci cand le vizitam era ca fetele se uitau la pantofi si-si dadeau cu parerea care sunt mai frumosi. Am ramas masca...
Cealalta faza amuzanta a fost ca mi s-a facut o foame sora cu lesinul si, pentru ca era 12 noaptea si nu se zarea nici o saormarie prin zona, am fost si mi-am luat 2 fripturi la gratar la pachetel, de la o alimentara. Si pe astea le-am mancat in parc la Opera inainte sa inchiriem bicicletele...
De la Facultatea de Drept de unde le-am inchiriat am pornit spre Muzeul "George Enescu". Acolo am ascultat muzica din filme cantata la pian de un tip al carui numa imi scapa. Se descurca destule de bine, oricum :D Am vazut acolo si partitura "Rapsodiei Romane", lucrarea mea preferata dintre cele ale lui Enescu. Palatul in care e acum muzeul, fosta locuinta a compozitorului, e o cladire superba in care mi-ar fi placut sa locuiesc daca traiam in vremurile alea.
Din cauza ca am ajuns cam la finalul recitalului, s-a terminat destul de repede si ne-am mutat in alta parte...
Urmatoarea oprire a fost Muzeul National de Arta, unde am reusit, in sfarsit, sa vad "Un zugrav", autoportretul lui Luchian, tablou pe care il aveam in minte de cand am citit o lectie de zi prin clasa a doua sau a treia. Altfel am mai miscat o usa domneasca de la nu-stiu-ce biserica de prin nu-stiu-ce secol, care a scartait atat de tare ca mi-era ca o sa crape. N-a crapat, dar a fost destul de stridenta incat sa alarmeze imediat o paznica de pe-acolo care a urlat promt la mine. Am mai vazut si un peisaj din Mangalia si-mi mai aduc aminte un nud dublu care era mare rau. In rest, nu prea mai tin minte mai nimic, pentru ca doar eu, se pare, nu mai vizitasem muzeul, asa ca ceilalti cu care am venit m-au invitat la o vizita-fulger in care am terminat toate cele 11 sali imense ale ultimului etaj in mai putin de 15 minute.
Si asta ne-a dat timp sa mergem si catre ultima destinaitie, Muzeul de Arta Cotemporana care ne-a lasat pe toti masca. Nici nu stiu de unde sa incep... Ar fi la parter poze din alte muzee (Comentam cu ceilalti prieteni ca, daca am fi stiut din timp, am fi mers direct aici si le-am fi vazut si pe celelalte si mai economiseam timp.)
La etajul unu la care am ajuns dupa cinspe mii de ani si vreo doua sute de trepte, erau niste poze facute atat de prost ca pana si un copil de 3 ani se descurca mai bine. Mai incolo era o poza cu nijte picioare gretoase, iar intr-o sala adiacenta erau proiectii de filme stupide: o tipa goala merge de-a busilea pe sub o sarma pe un panou, in alta parte era un tip care se dadea in usile rotative ale uni magazin, iar pe peretele din spatele meu era proiectat un film cu o camera care disparea.
La al doilea etaj am facut un personal best de sub un minut de vizita, caci, practic, am intrat, am dat un ocol si am iesit. Nici nu mai tin minte ce era acolo, dar stiu ca la etajul trei am zabovit ceva mai mult, aproape 2 minute, caci ne era rusine sa iesim dintr-o sala in care li se lua interviu unui grup de tarani mongolezi.
Asa ca am ajuns la etajul 4, unde cativa tipi si tipe se jucau cu un fel de Fruity Loops cu luminite si afara, pe terasa, era o mare petrecere mare, dar nu era deloc pe gustul meu caci, in afara de pastilatii cu care sunt oarecum obisnuit, era o gloata destul de mare de snobi si snoabe care s-au uitat in jos la noi cu un sictir nedisimulat atunci cand am intrat. Nici n-am mai stat sa intreb cat era o apa minerala la bar, dar cred ca putea sa fie si 10 roni la oamenii de-acolo...
Si cu asta, basta! Si-am incalecat pe-o sa de bicicleta si m-am dus la culcare! :D
Am mers prima oara la Muzeul National de Istorie. Noi doi era vechi prieteni, il mai vizitasem o data, dar atunci nu era atat de ocupat cum a fost acum. N-am mai vazut atata lume de cand am fost in Carrefour de Pasti! Am vazut fragemente din Columna lui Traian (nu the real thing, logic!), dar nu si scena in care Decebal se sinucide. Am mai asistat si la o demonstratie de parada de dorobanti, cu punct culminant pe momentul in care ne-au aratat pozitia de atac si au navalit cu pustile inainte inspre multime.
La Tezaur era o coada inimaginabila si era si o caldura insuportabila pentru ca probabil cineva a uitat sa mai si porneasca aerul conditionat. Toata lumea putea a transpiratie la 5 minute dupa ce intra in muzeu. (bleah!) Asa ca am mers in sectiunea cu Muzeul Postei si Muzeul Filateliei, unde am avut norocul sa fie mai racoare. N-am zabovit pe acolo, pentru ca petrecusem cu sora mea 3 ore ultima data cand am fost acolo.
Am lasat Muzeul National de Istorie pentru cel Militar. Acolo am asistat - sort of...- la Visul unei nopti de vara jucat in aer liber, dar sonorizarea era atat de proasta incat se auzeau doua din cinci cuvinte... Am vazut o macheta dupa primul avion cu reactie al lui Coanda si am atins (!) as in pus mana pe (!) capsula cu care Dumitru Prunariu a coborat prin atmosfera la calatoria lui in spatiul extraterestru, acum 27 de ani. Am vazut poze de la Revolutie si usi ciuruite de gloante si obiecte care au apartinut eroilor cazuti atunci. Au fost cateva chiar cutremuratoare si, desi initial am zis ca au ales o tema foarte proasta ca muzeu militar, acele cateva poze au facut sa merite. Chiar am descoperit un Istrate pe lista eroilor si ma intreb si acum daca am putea fi rude...
Am vazut atatea uniforme de militari ca m-am plictisit. Ceea ce m-a lasat masca atunci cand le vizitam era ca fetele se uitau la pantofi si-si dadeau cu parerea care sunt mai frumosi. Am ramas masca...
Cealalta faza amuzanta a fost ca mi s-a facut o foame sora cu lesinul si, pentru ca era 12 noaptea si nu se zarea nici o saormarie prin zona, am fost si mi-am luat 2 fripturi la gratar la pachetel, de la o alimentara. Si pe astea le-am mancat in parc la Opera inainte sa inchiriem bicicletele...
De la Facultatea de Drept de unde le-am inchiriat am pornit spre Muzeul "George Enescu". Acolo am ascultat muzica din filme cantata la pian de un tip al carui numa imi scapa. Se descurca destule de bine, oricum :D Am vazut acolo si partitura "Rapsodiei Romane", lucrarea mea preferata dintre cele ale lui Enescu. Palatul in care e acum muzeul, fosta locuinta a compozitorului, e o cladire superba in care mi-ar fi placut sa locuiesc daca traiam in vremurile alea.
Din cauza ca am ajuns cam la finalul recitalului, s-a terminat destul de repede si ne-am mutat in alta parte...
Urmatoarea oprire a fost Muzeul National de Arta, unde am reusit, in sfarsit, sa vad "Un zugrav", autoportretul lui Luchian, tablou pe care il aveam in minte de cand am citit o lectie de zi prin clasa a doua sau a treia. Altfel am mai miscat o usa domneasca de la nu-stiu-ce biserica de prin nu-stiu-ce secol, care a scartait atat de tare ca mi-era ca o sa crape. N-a crapat, dar a fost destul de stridenta incat sa alarmeze imediat o paznica de pe-acolo care a urlat promt la mine. Am mai vazut si un peisaj din Mangalia si-mi mai aduc aminte un nud dublu care era mare rau. In rest, nu prea mai tin minte mai nimic, pentru ca doar eu, se pare, nu mai vizitasem muzeul, asa ca ceilalti cu care am venit m-au invitat la o vizita-fulger in care am terminat toate cele 11 sali imense ale ultimului etaj in mai putin de 15 minute.
Si asta ne-a dat timp sa mergem si catre ultima destinaitie, Muzeul de Arta Cotemporana care ne-a lasat pe toti masca. Nici nu stiu de unde sa incep... Ar fi la parter poze din alte muzee (Comentam cu ceilalti prieteni ca, daca am fi stiut din timp, am fi mers direct aici si le-am fi vazut si pe celelalte si mai economiseam timp.)
La etajul unu la care am ajuns dupa cinspe mii de ani si vreo doua sute de trepte, erau niste poze facute atat de prost ca pana si un copil de 3 ani se descurca mai bine. Mai incolo era o poza cu nijte picioare gretoase, iar intr-o sala adiacenta erau proiectii de filme stupide: o tipa goala merge de-a busilea pe sub o sarma pe un panou, in alta parte era un tip care se dadea in usile rotative ale uni magazin, iar pe peretele din spatele meu era proiectat un film cu o camera care disparea.
La al doilea etaj am facut un personal best de sub un minut de vizita, caci, practic, am intrat, am dat un ocol si am iesit. Nici nu mai tin minte ce era acolo, dar stiu ca la etajul trei am zabovit ceva mai mult, aproape 2 minute, caci ne era rusine sa iesim dintr-o sala in care li se lua interviu unui grup de tarani mongolezi.
Asa ca am ajuns la etajul 4, unde cativa tipi si tipe se jucau cu un fel de Fruity Loops cu luminite si afara, pe terasa, era o mare petrecere mare, dar nu era deloc pe gustul meu caci, in afara de pastilatii cu care sunt oarecum obisnuit, era o gloata destul de mare de snobi si snoabe care s-au uitat in jos la noi cu un sictir nedisimulat atunci cand am intrat. Nici n-am mai stat sa intreb cat era o apa minerala la bar, dar cred ca putea sa fie si 10 roni la oamenii de-acolo...
Si cu asta, basta! Si-am incalecat pe-o sa de bicicleta si m-am dus la culcare! :D
miercuri, 6 mai 2009
Mamma mia, ce film!
Eu nu cred ca fac parte din familia cinefililor, cred ca deja am trecut in secta cinefagilor :)) Intr-adevar, viata mi-ar fi trista fara filme, mai ales fara filmele acelea care ma dau gata atunci cand le vad prima oara, de multe ori din motive inexplicabile... Din categoria asta fac parte o sumedenie de filme, printre care The Gladiator, Wedding Crashers, Saving Private Ryan, Pearl Harbour, Pay it Forward, Earth, Fight Club si cateva altele. Mai nou, a aparut in lista si Mamma mia!
L-am vazut aseara si pot sa spun ca m-a impresionat... (Duh! Altfel ce mai cauta pe lista, nu?!) N-o sa incep acum sa povestesc filmul, pentru ca nu sfatuiesc pe nimeni sa faca asta cand recomanda un film. Dar o sa spun, in schimb, motivelel pentru care mi s-a parut un film de pastrat si vazut si alte dati. Recunosc ca sunt subiectiv si probabil ca filmul are cateva minusuri (confratii de pe imdb.com s-au si intrecut unul pe altul incercand sa dezgroape cat mai multe), dar pentru mine a avut acel ceva care l-a facut special si asta imi ajunge.
Primul motiv ar fi faptul ca e un film pozitiv... De mult timp nu am mai vazut un film ca asta, din punctul asta de vedere. La ce ma refer? Pai, locatia si anotimpul ales sunt magnifice - insula Skiathos, vara: Paradisul pe pamant - si de la inceput faci ochii mari ca sa cuprinzi toate peisajele alea care te incanta. Settingul, asadar, te imbie sa-ti aduci aminte momentele cele mai placute din timpul verii si deja filmul te-a furat...
Apoi vine prestatia actoriceasca. Nu una de Oscar, cu destule scapari, ca sa zic asa, dar care isi face treaba. Nu stiu daca orice terchea-berchea ar putea sa joace vreunul din rolurile alea, caci - ce-i drept! - nu sunt deloc grele, dar nu orice terchea-berchea are voce si faptul ca actorii au cantat ei insisi melodiile a fost chiar impresionant, caci nu ma asteptat de la Pierce Brosnan sa poata sa cante. Dar cea care face tot filmul este Meryl Streep, care isi pastreaza doza de dramatism pe tot parcursul filmului. Melodia The Winner Takes It All parca a fost scrisa cu gandul ca peste vreo 20 si ceva de ani, avea sa fie cantata de ea, atat de bine mi s-a parut ca se potriveste.
Si, in final, vine soundtrackul. ABBA! Filmul este, in fapt, ecranizarea piesei omonime scrisa de cei doi (fosti) membri, Benny Andersson si Björn Ulvaeus, care si apar in cate o secventa, primul ca pianist si al doilea ca zeu grec in genericul de final. E minunat cum fiecare melodie se integreaza perfect in actiunea filmului, caci ele dau, pana la urma, magia filmului. Tin sa le multumesc, cu ocazia asta, pentru faptul ca nu s-au despartit ca formatie dupa ce s-au despartit cuplurile, putand, astfel, sa creeze melodii pline de regrete, dar induiosatoare.
Nu e cel mai bun film din toate timpurile, nu rup gura targului nici actorii, dar te atinge in za soft spot.
Singurul lucru pe care il regret, legat de filmul asta, e ca nu m-am dus sa il vad la cinema, cand a rulat :(
L-am vazut aseara si pot sa spun ca m-a impresionat... (Duh! Altfel ce mai cauta pe lista, nu?!) N-o sa incep acum sa povestesc filmul, pentru ca nu sfatuiesc pe nimeni sa faca asta cand recomanda un film. Dar o sa spun, in schimb, motivelel pentru care mi s-a parut un film de pastrat si vazut si alte dati. Recunosc ca sunt subiectiv si probabil ca filmul are cateva minusuri (confratii de pe imdb.com s-au si intrecut unul pe altul incercand sa dezgroape cat mai multe), dar pentru mine a avut acel ceva care l-a facut special si asta imi ajunge.
Primul motiv ar fi faptul ca e un film pozitiv... De mult timp nu am mai vazut un film ca asta, din punctul asta de vedere. La ce ma refer? Pai, locatia si anotimpul ales sunt magnifice - insula Skiathos, vara: Paradisul pe pamant - si de la inceput faci ochii mari ca sa cuprinzi toate peisajele alea care te incanta. Settingul, asadar, te imbie sa-ti aduci aminte momentele cele mai placute din timpul verii si deja filmul te-a furat...
Apoi vine prestatia actoriceasca. Nu una de Oscar, cu destule scapari, ca sa zic asa, dar care isi face treaba. Nu stiu daca orice terchea-berchea ar putea sa joace vreunul din rolurile alea, caci - ce-i drept! - nu sunt deloc grele, dar nu orice terchea-berchea are voce si faptul ca actorii au cantat ei insisi melodiile a fost chiar impresionant, caci nu ma asteptat de la Pierce Brosnan sa poata sa cante. Dar cea care face tot filmul este Meryl Streep, care isi pastreaza doza de dramatism pe tot parcursul filmului. Melodia The Winner Takes It All parca a fost scrisa cu gandul ca peste vreo 20 si ceva de ani, avea sa fie cantata de ea, atat de bine mi s-a parut ca se potriveste.
Si, in final, vine soundtrackul. ABBA! Filmul este, in fapt, ecranizarea piesei omonime scrisa de cei doi (fosti) membri, Benny Andersson si Björn Ulvaeus, care si apar in cate o secventa, primul ca pianist si al doilea ca zeu grec in genericul de final. E minunat cum fiecare melodie se integreaza perfect in actiunea filmului, caci ele dau, pana la urma, magia filmului. Tin sa le multumesc, cu ocazia asta, pentru faptul ca nu s-au despartit ca formatie dupa ce s-au despartit cuplurile, putand, astfel, sa creeze melodii pline de regrete, dar induiosatoare.
Nu e cel mai bun film din toate timpurile, nu rup gura targului nici actorii, dar te atinge in za soft spot.
Singurul lucru pe care il regret, legat de filmul asta, e ca nu m-am dus sa il vad la cinema, cand a rulat :(
marți, 28 aprilie 2009
De la mare...
Am avut o saptamana de vacanta, probabil ultima saptamana cu adevarat de relaxare, caci ieri a inceput sezonul restantelor si o sa ma tot distrez... Dar sa ma bucur de ce am acum, cat mai am. Am fost acasa, apropo, la Mangalia. Era soare, batea putin vantul, iar marea era putin agitata... Pacat ca n-au infrunzit inca pomii asa cum imi place mie, sa fi simt ca a venit cu adevarat primavara. (Da, sunt ciudat, dar eu nu simt miros de primavara decat atunci cand copacii sunt infrunziti si iarba e verde, sa pot sa zburd. :D)
*Am fost la Constanta sa ii depun tatalui meu niste acte la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cunosc drumul ala pe de rost. Cobor la gara, urc in 43 (sau in 40, dar niciodata nu urc in asta), merg mai multe statii, iau curba la liceul Mircea si apoi cobor. Ta-daaa: ITM! De data asta am avut parte de o mica surpriza "minoritara". De obicei n'am nimic cu copiii, dar atunci cand sunt galagiosi si incep sa debiteze tampenii doar pentru ca le place sa vorbeasca, ma cam scot din sarite. Am avut ocazia sa mi se cante "Avion cu motor" intr-o varianta proprie si personala a unei tigancuse care suna cam asa:
Avion cu motor,
Ia-ma si pe mine-n zbor
Si te cheama polonic!
Asta dupa ce maica-sa ii recitase, foarte sigura pe ea, versiunea ei de poezie. Pentru ca am zbierat la avioane poezioara asta (adica cea originala) de nu stiu cate ori, imi venea sa recurg la un gest de violenta si sa-i explic ca greseste si ca mai e un vers pe care il tot uita, plus ca ultimul era gresit. A! Am uitat sa spun ca a recitat/urlat astea trei versuri de vreo 30 de ori si ca era la vreun metru de mine si nu puteam sa o ignor...
*Am mai observat ceva, in scurta mea incursiune in Constanta. Am observat ca sunt foarte frumoase constantencele mele. In ora aia pe care am petrecut-o acolo, am vazut o multime de fete frumoase si acum nu ma refer la fete "bune", meltence d-alea de-si au locul pe trotuar, seara, in anumite intersectii. Nu. Am vazut gratie, am vazut gusturi bune si am mai vazut - la mai putine, ce-i drept! - si inteligenta la unele dintre ele. Ceea ce a fost putin ciudat, pentru ca gasculitele de obicei nu au nimic in capusor. E incredibila natura feminina!
*In disperare de cauza ca mi s-a sters tot trecutul informational (un mos dobitoc mi-a sters tot hardul), am cautat pe net sa vad daca mai exista o poezie pe care am scris-o in liceu si pe care nu o mai gaseam. Am gasit-o si v-o impartasesc:
AWAY...
Away from you my mind has gone,
No sorrow, no guilt do I feel.
From all the wonders you have done
The greatest was by far the steal,
Unfortunately, of my heart.
Thus, you and I are now apart…
I must confess, I can’t forget
Your gentle touch in pale moonlight,
The world we dreamed, the place we sat,
The sweetest kiss for sweet “good night”.
Along with you, they, too, are gone.
(I really thought you were the one…)
The world is all around me, not within!
I only live because you taught me how:
No hopes can touch me and no sin,
No smile, no beauty and no vow.
No dream can hurt me now, you know,
No childish laugh, no purest soul…
Time heals my wounds, but not my scar –
My only proof you did exist.
But I’ve survived alone, so far,
So go away, my mind’s dark mist!
I’m lonely, but I’m free, at last!
…With these last words I throw away my past.
*Am fost la Constanta sa ii depun tatalui meu niste acte la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cunosc drumul ala pe de rost. Cobor la gara, urc in 43 (sau in 40, dar niciodata nu urc in asta), merg mai multe statii, iau curba la liceul Mircea si apoi cobor. Ta-daaa: ITM! De data asta am avut parte de o mica surpriza "minoritara". De obicei n'am nimic cu copiii, dar atunci cand sunt galagiosi si incep sa debiteze tampenii doar pentru ca le place sa vorbeasca, ma cam scot din sarite. Am avut ocazia sa mi se cante "Avion cu motor" intr-o varianta proprie si personala a unei tigancuse care suna cam asa:
Avion cu motor,
Ia-ma si pe mine-n zbor
Si te cheama polonic!
Asta dupa ce maica-sa ii recitase, foarte sigura pe ea, versiunea ei de poezie. Pentru ca am zbierat la avioane poezioara asta (adica cea originala) de nu stiu cate ori, imi venea sa recurg la un gest de violenta si sa-i explic ca greseste si ca mai e un vers pe care il tot uita, plus ca ultimul era gresit. A! Am uitat sa spun ca a recitat/urlat astea trei versuri de vreo 30 de ori si ca era la vreun metru de mine si nu puteam sa o ignor...
*Am mai observat ceva, in scurta mea incursiune in Constanta. Am observat ca sunt foarte frumoase constantencele mele. In ora aia pe care am petrecut-o acolo, am vazut o multime de fete frumoase si acum nu ma refer la fete "bune", meltence d-alea de-si au locul pe trotuar, seara, in anumite intersectii. Nu. Am vazut gratie, am vazut gusturi bune si am mai vazut - la mai putine, ce-i drept! - si inteligenta la unele dintre ele. Ceea ce a fost putin ciudat, pentru ca gasculitele de obicei nu au nimic in capusor. E incredibila natura feminina!
*In disperare de cauza ca mi s-a sters tot trecutul informational (un mos dobitoc mi-a sters tot hardul), am cautat pe net sa vad daca mai exista o poezie pe care am scris-o in liceu si pe care nu o mai gaseam. Am gasit-o si v-o impartasesc:
AWAY...
Away from you my mind has gone,
No sorrow, no guilt do I feel.
From all the wonders you have done
The greatest was by far the steal,
Unfortunately, of my heart.
Thus, you and I are now apart…
I must confess, I can’t forget
Your gentle touch in pale moonlight,
The world we dreamed, the place we sat,
The sweetest kiss for sweet “good night”.
Along with you, they, too, are gone.
(I really thought you were the one…)
The world is all around me, not within!
I only live because you taught me how:
No hopes can touch me and no sin,
No smile, no beauty and no vow.
No dream can hurt me now, you know,
No childish laugh, no purest soul…
Time heals my wounds, but not my scar –
My only proof you did exist.
But I’ve survived alone, so far,
So go away, my mind’s dark mist!
I’m lonely, but I’m free, at last!
…With these last words I throw away my past.
miercuri, 15 aprilie 2009
Ar cam fi cazul...
...sa nu ne mai ascundem dupa deget si s-o spunem pe fata ca s-a ales praful de planeta asta de cand ne-am facut noi mai destepti si am inceput sa inventam cate chestii, fara sa ne mai uitam si in jur.
Am vazut aseara un film care m-a impresionat profund. Se numeste Earth si este vorba despre viata de pe Terra, mai putin singura specie distructiva global, adica noi. Si am vazut acolo cum speciile pe cale de disparitie mor si noi nu facem nimic sa prevenim asta. Pur si simplu stam cu mainile in san si ne uitam cum rudele noastre indepartate mor de foame sau de sete, pentru ca noi le-am luat hrana si apa de la gura...
Am aflat din film ca padurile ecuatoriale insumeaza doar 3% din suprafata terestra, in schimb contin 50% (!!!) din totalul de specii de plante si animale de pe glob. 50%!!! Si, cu toate astea, padurile ecuatoriale se defriseaza in nestire, desertul inainteaza cu o viteza impresionanta (Sahara, daca imi amintesc bine minte, se avanta cu 12 km/an), animalelor le e din ce in ce mai greu sa gaseasca apa sau hrana.
Am vazut, tot in film, cum un grup de lei a rapus un elefant. Un elefant?! Dar parca elefantii erau animalele alea de nu-stiu-cate tone, cu fildesii aia ascutiti, care daca se ridica o data in picioare, te strivesc ca pe un vierme?! Cum sa poata un grup de lei sa patrunda pielea aia care are si 3 cm grosime?! Cum? Simplu: de foame! Am infometat saracele animale intr-atat incat acumsunt cu toate disperate. Legea junglei s-a schimbat putin. Acum nu cel mai puternic supravietuieste, ci cel care supravietuieste, supravietuieste...
Este general acceptat ca omul nu trebuie sa intervina in viata animalelor. Daca un animal salbatic moare langa tine, ar trebui sa-l lasi, pentru ca legea junglei a fost prea severa cu el si a fost pedepsit. Ce sadic! Vai, nu! Nu putem sa intervenim, pentru ca rupem lantul trofic! Serios? Si pana acum ce am facut? N-am distrus TOT deja? Mai conteaza acum, in ceasul al 12-lea, cand peste 100 de ani Dumnezeu stie cate specii de animale o sa mai supravietuiasca incalzirii globale pe care inconstienta noastra a creat-o? Mai conteaza daca dam o mana de ajutor animalelor care sunt, saracele, pe duca? Oricum or sa moara! Ne-am asigurat deja de asta... Macar sa avem putin grija de ele asa, din vinovatie...
Evident, solutiile pentru incetarea activitatilor care provoaca incalzirea globala sunt la indemana oricui. Toti le cunosc si toti se feresc de ele. Pentru ca egocentrimul nostru inconstient si interesele corporatiilor multinationale primeaza asupra vietii. De ce? Pai, oricum or sa moara... Ma intreb, uneori, cum pot astfel de oameni sa doarma noaptea...
Am vazut aseara un film care m-a impresionat profund. Se numeste Earth si este vorba despre viata de pe Terra, mai putin singura specie distructiva global, adica noi. Si am vazut acolo cum speciile pe cale de disparitie mor si noi nu facem nimic sa prevenim asta. Pur si simplu stam cu mainile in san si ne uitam cum rudele noastre indepartate mor de foame sau de sete, pentru ca noi le-am luat hrana si apa de la gura...
Am aflat din film ca padurile ecuatoriale insumeaza doar 3% din suprafata terestra, in schimb contin 50% (!!!) din totalul de specii de plante si animale de pe glob. 50%!!! Si, cu toate astea, padurile ecuatoriale se defriseaza in nestire, desertul inainteaza cu o viteza impresionanta (Sahara, daca imi amintesc bine minte, se avanta cu 12 km/an), animalelor le e din ce in ce mai greu sa gaseasca apa sau hrana.
Am vazut, tot in film, cum un grup de lei a rapus un elefant. Un elefant?! Dar parca elefantii erau animalele alea de nu-stiu-cate tone, cu fildesii aia ascutiti, care daca se ridica o data in picioare, te strivesc ca pe un vierme?! Cum sa poata un grup de lei sa patrunda pielea aia care are si 3 cm grosime?! Cum? Simplu: de foame! Am infometat saracele animale intr-atat incat acumsunt cu toate disperate. Legea junglei s-a schimbat putin. Acum nu cel mai puternic supravietuieste, ci cel care supravietuieste, supravietuieste...
Este general acceptat ca omul nu trebuie sa intervina in viata animalelor. Daca un animal salbatic moare langa tine, ar trebui sa-l lasi, pentru ca legea junglei a fost prea severa cu el si a fost pedepsit. Ce sadic! Vai, nu! Nu putem sa intervenim, pentru ca rupem lantul trofic! Serios? Si pana acum ce am facut? N-am distrus TOT deja? Mai conteaza acum, in ceasul al 12-lea, cand peste 100 de ani Dumnezeu stie cate specii de animale o sa mai supravietuiasca incalzirii globale pe care inconstienta noastra a creat-o? Mai conteaza daca dam o mana de ajutor animalelor care sunt, saracele, pe duca? Oricum or sa moara! Ne-am asigurat deja de asta... Macar sa avem putin grija de ele asa, din vinovatie...
Evident, solutiile pentru incetarea activitatilor care provoaca incalzirea globala sunt la indemana oricui. Toti le cunosc si toti se feresc de ele. Pentru ca egocentrimul nostru inconstient si interesele corporatiilor multinationale primeaza asupra vietii. De ce? Pai, oricum or sa moara... Ma intreb, uneori, cum pot astfel de oameni sa doarma noaptea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)