Am o problema cu spatele. M-am lovit cand jucam fotbal, iar dupa doua saptamani durerea nu trecuse, asa ca am fost la spital. Mai fusesem o data, mai demult, si mi se paruse in limitele acceptabilului sa stau o jumatate de ora, cand mai erau cateva persoane in fata mea. De data asta, mi s-a aratat adevarata fata a sistemului sanitar de la noi.
Cand am ajuns la etajul doi al ambulatoriului de la Eroilor, m-a intampinat o mireasma specific spitaliceasca si o mica coada, de 4 persoane, care astepta civilizata sa intre la doctorita. Eram la Neurologie si putea parea normal sa se acorde mai mult timp fiecarei persoane, pentru ca nu te joci cand e vorba de nervi, dar sa intre o persoana la jumatate de ora friza ridicolul! Doua doamne in varsta si-au facut un calcul rapid si mai aveau de asteptat cam 3 ore, asa ca au plecat dezamagite. Nu mai spun, ca era un frig pe acel hol de ziceai ca e iarna! Nu cred ca temperatura depasea 10 grade, desi afara erau sigur 20. Din cand in cand, vreunul dintre noi se mai ridica de pe banca si mai facea o tura de etaj, sa se desmorteasca.
Iese prima fata si o femeie care astepta la coada o ia la intrebari, curioasa sa afle motivele pentru care a tinut-o jumatate de ora. De ce? Simplu: 20 de minute doctorita s-a intretinut cu asistena si nici n-a mai bagat-o in seama pe tanara pacienta. Printre noi - stupoare, perplex, uimire si, in cele din urma, resemnare. Daca nu as fi fost atat de ingrijorat de durerea de spate, m-as fi ridicat si as fi plecat, dar asa mi-am ridicat gulerul la bluza, am tras fermoarul pana-n gat si m-am pus iar pe asteptare. (Slavite fie mp3-urile si cardul de memorie de 1 GB!!!) In cele din urma, intru si eu. Curios, extrem de curios, nu ii ia mai mul de 5-10 minute sa ma diagnosticheze si sa imi dea un tratament. Dar aud:
"Cati mai sunt care asteapta? Am timp pana la 2?" intreaba doctorita, vizibil sictirita. (Era 12 si mai erau 4 persoane dupa mine.)
"Mai sunt multi, nu cred ca aveti timp azi!" ii raspunde asistenta.
"Spune-le sa vina maine!"
In sinea mea, mi-a picat falca. Cred ca s-a izbit de pamant, nu alta. In realitatea, m-am blocat, asa, vreo cateva secunde, inca incercand sa procesez ce am auzit. Noroc (?!) ca nu interesam pe nimeni.
Seara m-am intors la spital, pentru recuperarea fizica. Alta coada, alte ore de asteptare, doar frigul a ramas acelasi, poate si peretii seamana intre ei: probabil ultima lor varuiala a fost inainte de revolutie. Alta lume, totusi... Daca la Neurologie era acceptabil, la recuperare nu mi-a placut: cele 2 ore petrecute pe holul de asteptare mi-au lasat amintiri neplacute: copii mici, de nici 5 ani, cu probleme grave de miscare sau tineri de varsta mea, care inca invatau sa mearga... Ma treceau fiori de fiecare data cand mai vedeam cate unul.
Cand am intrat in cabinet, am observat ca doctorita era cam ciudatica, caci purta un batic ce ii infasura capul si gatul, lasand, totusi, o mare parte a fetei la vedere. Parea mai degraba o maicuta dupa aspect, dar si dupa miscarile lente si dupa tonalitatea vocii, dar mi-am dat seama ca era imbracata asa pentru ca era frig in cabinet. M-a trimis la un cabinet de langa, la raze, iar apoi am mai motait in frigul ala vreo 30-40 de minute, pana cand mi-a pus un diagnostic si m-a lasat sa plec.
Abia astept sa plec din tara, sa scap de medicii astia imbecili...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu