Ultima sansa

Dragostea ar trebui sa fie amuzanta. Viata ar trebui sa fie amuzanta. Ar trebui sa stim cu totii ce inseamna sa fii fericit si nu cateodata, ci ar trebui sa fie o stare de spirit. Ar trebui sa radem si sa ne bucuram in fiecare zi. Dar nu! Cineva, la un moment dat, a zis ca viata noastra e prea usoara asa cum e, asa ca a inventat minciuna. Si o data cu ea au venit si restul de necazuri. Am uitat cum e sa avem incredere in ceilalti, ne suspectam reciproc ca suntem niste mincinosi si am uitat sa traim viata asa cum ar trebui.
Expresia ‘traieste clipa’ spune totul despre cum am ajuns noi acum. ‘A trai clipa’ inseamna a-ti lua viata in piept, a trece dincolo de limite, a te bucura de fiecare clipa care ti-a mai ramas, cand, de fapt, asta insemna odata ‘a trai’. Dar acum nu mai stim sa ‘traim’, mai degraba vegetam. Ne ducem vietile din ce in ce mai neinsemnate de pe-o zi pe alta, inertial, dand dintr-un lucru intr-altul si uitam de la o zi la alta ca traim si sa traim. Suntem prea ancorati in realitatea asta bolnava ca sa ne mai ramana vreun pic de timp si pentru noi, sa ne dam seama ca ceva nu e in regula cu noi si ca ceva trebuie schimbat.
Viata nu ne-o citim in ziarele de scandal pe care le luam gratuit de la metrou, nu ne-o povestesc prezentatorii de stiri sau emisiunile mondene. Ne pasa prea mult de ceilalti ca sa ne mai pese de noi, ne pasa prea mult de ce cred ei despre noi si uitam sa mai credem noi ceva despre noi. Adevarul il fac atii si noi il preluam ca niste zombie.
Suntem singurii care putem sa schimbam lumeam in mai bine, dar nu o facem din principiul autodistrugerii care e atat de adanc infipt in fiinta noastra: sa moara si capra vecinului. In loc sa invatam sa ne ajutam reciproc si sa traim intr-o lume mai buna si mai frumoasa, mai fericita, ne dam cu parul in cap cu prima ocazie cand unul dintre noi se ridica din multime. Avem o ura nefireasca pentru cei din jurul nostru, cand ar trebui sa ne sustinem reciproc sa ne ridicam. ‘O mana spala pe alta’, dar nu si in cazul nostru. La noi e ‘scapa cine poate’, o variant moderna a ‘supravietuirii celui mai puternic’. Nu ne iubim intre noi decat daca ne aduce vreun beneficiu. Suntem cea mai egoista specie care a locuit vreodata Pamantul si singura care o sa il duca la pierzanie. In inconstienta noastra infinita, nu ne mai pasa ca lumea din jurul nostru moare, putin cate putin, si ca, in curand, n-o sa mai avem peste ce sa ‘domnim’. Nu ne mai pasa ca traim undeva intre ‘dupa mine potopul’ si ‘satul arde si baba se piaptana’, pentru ca lumea se schimba cu fiecare clipa si fiecare trebuie in clipa asta sa fie sus, in varful piramidei propriei noastre distrugeri. Cine stie ce fel de satisfactie bolnava trebuie sa aiba cel care acum sta in varful ei si isi freaca mainile, mandru de ce a realizat si, mai ales, mandru ca toata lumea e la picioarele lui. Sau, ma rog, ce a mai ramas din ea.
Popoare mor de foame ca sa aiba o mana de oameni sampanie la chiuveta, considerandu-se mai egali decat altii. Cei mai bogati 300 de oameni din lume sunt la fel de bogati cat cei mai saraci 2 miliarde. O data cu bogatia a murit orice urma de omenie din noi. Ne vindem ieftin, prea ieftin, ca sa traim cateva zile mai bine. Dar ce e cel mai grav e ca intotdeauna vrem sa traim cateva zile ‘mai bine decat ala’, nu mai bine decat o duceam odata.
Desteptati-va, oameni buni! O viata avem, si pe aia o irosim! In loc sa lucram impreuna ca sa facem lumea asta o lume mai buna, ne batem sa o distrugem. Trebuie sa ne oprim si trebuie sa ne oprim acum, cat inca mai avem ce salva. Altfel, copiii nostri si copiii copiilor nostri, daca cei din urma vor mai exista, nu vor mai avea o lume ca a noastra de care sa se bucure. Si nu vor sti ce inseamna bucuria vietii, pentru ca pentru ei va exista doar supravieture. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne deschidem sufletul, sa ne unim acum, in ceasul al doisprezecelea, ca sa incercam sa mai schimbam ceva. Trebuie sa invatam sa ne ajutam intre noi ‘gratuit’, trebuie sa invatam ce inseamna ‘omenia’, trebuie sa ne aducem aminte ce insemna sa te bucuri de viata, trebuie sa redam vechiul sens cuvantului ‘a trai’. Trebuie sa vedem bucuria din ochii celui necajit cand necazul i se sfarseste. Trebuie sa privim in ochii noilor-nascuti si sa le promitem ca exista un viitor si pentru ei. Trebuie sa vedem lumea ca si cum ar fi prima oara cand deschidem ochii in toata viata, sa ne minunam de cat de frumoasa este lumea salbaticiilor si trebuie sa invatam sa ne retragem si sa le lasam in pace. Trebuie sa simtim briza marii si sa vedem jocul delfinilor si sa invatam sa le protejam pe toate. Trebuie sa vedem toata viata din jurul nostru si sa incercam sa o protejam si sa le-o aratam si altora, sa se minuneze si ei de cat de frumos e Universul de langa noi.
Trebuie sa ne trezim si sa invatam din nou sa traim. Numai asa mai avem o sansa.