Noaptea muzeelor

Am fost aseara la noaptea muzeelor pe la noi pe-aici, prin Bucuresti. Pot sa spun ca am reusit performanta sa vizitez un muzeu in mai putin de 20 de minute, in conditiile in care avea si 5 nivele cu mai multe sali si am trecut prin toate :)) Da' hai sa-ncep cu inceputul...

Am mers prima oara la Muzeul National de Istorie. Noi doi era vechi prieteni, il mai vizitasem o data, dar atunci nu era atat de ocupat cum a fost acum. N-am mai vazut atata lume de cand am fost in Carrefour de Pasti! Am vazut fragemente din Columna lui Traian (nu the real thing, logic!), dar nu si scena in care Decebal se sinucide. Am mai asistat si la o demonstratie de parada de dorobanti, cu punct culminant pe momentul in care ne-au aratat pozitia de atac si au navalit cu pustile inainte inspre multime.
La Tezaur era o coada inimaginabila si era si o caldura insuportabila pentru ca probabil cineva a uitat sa mai si porneasca aerul conditionat. Toata lumea putea a transpiratie la 5 minute dupa ce intra in muzeu. (bleah!) Asa ca am mers in sectiunea cu Muzeul Postei si Muzeul Filateliei, unde am avut norocul sa fie mai racoare. N-am zabovit pe acolo, pentru ca petrecusem cu sora mea 3 ore ultima data cand am fost acolo.

Am lasat Muzeul National de Istorie pentru cel Militar. Acolo am asistat - sort of...- la Visul unei nopti de vara jucat in aer liber, dar sonorizarea era atat de proasta incat se auzeau doua din cinci cuvinte... Am vazut o macheta dupa primul avion cu reactie al lui Coanda si am atins (!) as in pus mana pe (!) capsula cu care Dumitru Prunariu a coborat prin atmosfera la calatoria lui in spatiul extraterestru, acum 27 de ani. Am vazut poze de la Revolutie si usi ciuruite de gloante si obiecte care au apartinut eroilor cazuti atunci. Au fost cateva chiar cutremuratoare si, desi initial am zis ca au ales o tema foarte proasta ca muzeu militar, acele cateva poze au facut sa merite. Chiar am descoperit un Istrate pe lista eroilor si ma intreb si acum daca am putea fi rude...
Am vazut atatea uniforme de militari ca m-am plictisit. Ceea ce m-a lasat masca atunci cand le vizitam era ca fetele se uitau la pantofi si-si dadeau cu parerea care sunt mai frumosi. Am ramas masca...
Cealalta faza amuzanta a fost ca mi s-a facut o foame sora cu lesinul si, pentru ca era 12 noaptea si nu se zarea nici o saormarie prin zona, am fost si mi-am luat 2 fripturi la gratar la pachetel, de la o alimentara. Si pe astea le-am mancat in parc la Opera inainte sa inchiriem bicicletele...

De la Facultatea de Drept de unde le-am inchiriat am pornit spre Muzeul "George Enescu". Acolo am ascultat muzica din filme cantata la pian de un tip al carui numa imi scapa. Se descurca destule de bine, oricum :D Am vazut acolo si partitura "Rapsodiei Romane", lucrarea mea preferata dintre cele ale lui Enescu. Palatul in care e acum muzeul, fosta locuinta a compozitorului, e o cladire superba in care mi-ar fi placut sa locuiesc daca traiam in vremurile alea.
Din cauza ca am ajuns cam la finalul recitalului, s-a terminat destul de repede si ne-am mutat in alta parte...

Urmatoarea oprire a fost Muzeul National de Arta, unde am reusit, in sfarsit, sa vad "Un zugrav", autoportretul lui Luchian, tablou pe care il aveam in minte de cand am citit o lectie de zi prin clasa a doua sau a treia. Altfel am mai miscat o usa domneasca de la nu-stiu-ce biserica de prin nu-stiu-ce secol, care a scartait atat de tare ca mi-era ca o sa crape. N-a crapat, dar a fost destul de stridenta incat sa alarmeze imediat o paznica de pe-acolo care a urlat promt la mine. Am mai vazut si un peisaj din Mangalia si-mi mai aduc aminte un nud dublu care era mare rau. In rest, nu prea mai tin minte mai nimic, pentru ca doar eu, se pare, nu mai vizitasem muzeul, asa ca ceilalti cu care am venit m-au invitat la o vizita-fulger in care am terminat toate cele 11 sali imense ale ultimului etaj in mai putin de 15 minute.

Si asta ne-a dat timp sa mergem si catre ultima destinaitie, Muzeul de Arta Cotemporana care ne-a lasat pe toti masca. Nici nu stiu de unde sa incep... Ar fi la parter poze din alte muzee (Comentam cu ceilalti prieteni ca, daca am fi stiut din timp, am fi mers direct aici si le-am fi vazut si pe celelalte si mai economiseam timp.)
La etajul unu la care am ajuns dupa cinspe mii de ani si vreo doua sute de trepte, erau niste poze facute atat de prost ca pana si un copil de 3 ani se descurca mai bine. Mai incolo era o poza cu nijte picioare gretoase, iar intr-o sala adiacenta erau proiectii de filme stupide: o tipa goala merge de-a busilea pe sub o sarma pe un panou, in alta parte era un tip care se dadea in usile rotative ale uni magazin, iar pe peretele din spatele meu era proiectat un film cu o camera care disparea.
La al doilea etaj am facut un personal best de sub un minut de vizita, caci, practic, am intrat, am dat un ocol si am iesit. Nici nu mai tin minte ce era acolo, dar stiu ca la etajul trei am zabovit ceva mai mult, aproape 2 minute, caci ne era rusine sa iesim dintr-o sala in care li se lua interviu unui grup de tarani mongolezi.
Asa ca am ajuns la etajul 4, unde cativa tipi si tipe se jucau cu un fel de Fruity Loops cu luminite si afara, pe terasa, era o mare petrecere mare, dar nu era deloc pe gustul meu caci, in afara de pastilatii cu care sunt oarecum obisnuit, era o gloata destul de mare de snobi si snoabe care s-au uitat in jos la noi cu un sictir nedisimulat atunci cand am intrat. Nici n-am mai stat sa intreb cat era o apa minerala la bar, dar cred ca putea sa fie si 10 roni la oamenii de-acolo...

Si cu asta, basta! Si-am incalecat pe-o sa de bicicleta si m-am dus la culcare! :D

Mamma mia, ce film!

Eu nu cred ca fac parte din familia cinefililor, cred ca deja am trecut in secta cinefagilor :)) Intr-adevar, viata mi-ar fi trista fara filme, mai ales fara filmele acelea care ma dau gata atunci cand le vad prima oara, de multe ori din motive inexplicabile... Din categoria asta fac parte o sumedenie de filme, printre care The Gladiator, Wedding Crashers, Saving Private Ryan, Pearl Harbour, Pay it Forward, Earth, Fight Club si cateva altele. Mai nou, a aparut in lista si Mamma mia!
L-am vazut aseara si pot sa spun ca m-a impresionat... (Duh! Altfel ce mai cauta pe lista, nu?!) N-o sa incep acum sa povestesc filmul, pentru ca nu sfatuiesc pe nimeni sa faca asta cand recomanda un film. Dar o sa spun, in schimb, motivelel pentru care mi s-a parut un film de pastrat si vazut si alte dati. Recunosc ca sunt subiectiv si probabil ca filmul are cateva minusuri (confratii de pe imdb.com s-au si intrecut unul pe altul incercand sa dezgroape cat mai multe), dar pentru mine a avut acel ceva care l-a facut special si asta imi ajunge.
Primul motiv ar fi faptul ca e un film pozitiv... De mult timp nu am mai vazut un film ca asta, din punctul asta de vedere. La ce ma refer? Pai, locatia si anotimpul ales sunt magnifice - insula Skiathos, vara: Paradisul pe pamant - si de la inceput faci ochii mari ca sa cuprinzi toate peisajele alea care te incanta. Settingul, asadar, te imbie sa-ti aduci aminte momentele cele mai placute din timpul verii si deja filmul te-a furat...
Apoi vine prestatia actoriceasca. Nu una de Oscar, cu destule scapari, ca sa zic asa, dar care isi face treaba. Nu stiu daca orice terchea-berchea ar putea sa joace vreunul din rolurile alea, caci - ce-i drept! - nu sunt deloc grele, dar nu orice terchea-berchea are voce si faptul ca actorii au cantat ei insisi melodiile a fost chiar impresionant, caci nu ma asteptat de la Pierce Brosnan sa poata sa cante. Dar cea care face tot filmul este Meryl Streep, care isi pastreaza doza de dramatism pe tot parcursul filmului. Melodia The Winner Takes It All parca a fost scrisa cu gandul ca peste vreo 20 si ceva de ani, avea sa fie cantata de ea, atat de bine mi s-a parut ca se potriveste.
Si, in final, vine soundtrackul. ABBA! Filmul este, in fapt, ecranizarea piesei omonime scrisa de cei doi (fosti) membri, Benny Andersson si Björn Ulvaeus, care si apar in cate o secventa, primul ca pianist si al doilea ca zeu grec in genericul de final. E minunat cum fiecare melodie se integreaza perfect in actiunea filmului, caci ele dau, pana la urma, magia filmului. Tin sa le multumesc, cu ocazia asta, pentru faptul ca nu s-au despartit ca formatie dupa ce s-au despartit cuplurile, putand, astfel, sa creeze melodii pline de regrete, dar induiosatoare.
Nu e cel mai bun film din toate timpurile, nu rup gura targului nici actorii, dar te atinge in za soft spot.
Singurul lucru pe care il regret, legat de filmul asta, e ca nu m-am dus sa il vad la cinema, cand a rulat :(