Eu nu cred ca fac parte din familia cinefililor, cred ca deja am trecut in secta cinefagilor :)) Intr-adevar, viata mi-ar fi trista fara filme, mai ales fara filmele acelea care ma dau gata atunci cand le vad prima oara, de multe ori din motive inexplicabile... Din categoria asta fac parte o sumedenie de filme, printre care The Gladiator, Wedding Crashers, Saving Private Ryan, Pearl Harbour, Pay it Forward, Earth, Fight Club si cateva altele. Mai nou, a aparut in lista si Mamma mia!
L-am vazut aseara si pot sa spun ca m-a impresionat... (Duh! Altfel ce mai cauta pe lista, nu?!) N-o sa incep acum sa povestesc filmul, pentru ca nu sfatuiesc pe nimeni sa faca asta cand recomanda un film. Dar o sa spun, in schimb, motivelel pentru care mi s-a parut un film de pastrat si vazut si alte dati. Recunosc ca sunt subiectiv si probabil ca filmul are cateva minusuri (confratii de pe imdb.com s-au si intrecut unul pe altul incercand sa dezgroape cat mai multe), dar pentru mine a avut acel ceva care l-a facut special si asta imi ajunge.
Primul motiv ar fi faptul ca e un film pozitiv... De mult timp nu am mai vazut un film ca asta, din punctul asta de vedere. La ce ma refer? Pai, locatia si anotimpul ales sunt magnifice - insula Skiathos, vara: Paradisul pe pamant - si de la inceput faci ochii mari ca sa cuprinzi toate peisajele alea care te incanta. Settingul, asadar, te imbie sa-ti aduci aminte momentele cele mai placute din timpul verii si deja filmul te-a furat...
Apoi vine prestatia actoriceasca. Nu una de Oscar, cu destule scapari, ca sa zic asa, dar care isi face treaba. Nu stiu daca orice terchea-berchea ar putea sa joace vreunul din rolurile alea, caci - ce-i drept! - nu sunt deloc grele, dar nu orice terchea-berchea are voce si faptul ca actorii au cantat ei insisi melodiile a fost chiar impresionant, caci nu ma asteptat de la Pierce Brosnan sa poata sa cante. Dar cea care face tot filmul este Meryl Streep, care isi pastreaza doza de dramatism pe tot parcursul filmului. Melodia The Winner Takes It All parca a fost scrisa cu gandul ca peste vreo 20 si ceva de ani, avea sa fie cantata de ea, atat de bine mi s-a parut ca se potriveste.
Si, in final, vine soundtrackul. ABBA! Filmul este, in fapt, ecranizarea piesei omonime scrisa de cei doi (fosti) membri, Benny Andersson si Björn Ulvaeus, care si apar in cate o secventa, primul ca pianist si al doilea ca zeu grec in genericul de final. E minunat cum fiecare melodie se integreaza perfect in actiunea filmului, caci ele dau, pana la urma, magia filmului. Tin sa le multumesc, cu ocazia asta, pentru faptul ca nu s-au despartit ca formatie dupa ce s-au despartit cuplurile, putand, astfel, sa creeze melodii pline de regrete, dar induiosatoare.
Nu e cel mai bun film din toate timpurile, nu rup gura targului nici actorii, dar te atinge in za soft spot.
Singurul lucru pe care il regret, legat de filmul asta, e ca nu m-am dus sa il vad la cinema, cand a rulat :(
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu