Noi si ei

Mi-a luat mult pana sa ma hotarasc sa scriu ce am simtit cand am fost la simpozionul din Hamburg, dar o sa incerc acum. La inceput mi-a fost frica sa nu ma lovesc de cliseul comparatiei civilizatiei lor cu salbaticia noastra, la fel de mult cum mi-a fost teama sa nu par eu insumi un inapoiat daca am fost atat de impresionat de ce am vazut acolo intr-o singura saptamana, dar m-am hotarat sa trec peste aceste frici si sa dau glas uimirii mele.
Pentru un om care a trait in Romania 21 de ani si care a avut contact cu “altceva” abia in jurul aniversarii acelor 21 de ani, surpriza si impactul asupra mea poate nu vor mira pe cei care au fost deja “dincolo” si poate nu va fi inteles de cei care n-au facut-o inca. Si totusi, prima oara am fost in vacanta si am fost la plaja, unde te poti astepta ca oamenii sa nu fie chiar asa cum sunt ei de obicei si sa-I prinzi intr-o zi mai relaxata, pe cand la Hamburg am fost la jumatatea lui februarie, cand nu erau prea multe lucruri de gandit si prea multe motive de relaxare. Decat, poate, pentru studentii care erau in vacanta.
Poate ar trebui sa spun ca nu exista comparatie intre tara noastra si Occident si poate ar trebui sa adaug ca nu imi place sa scriu majuscula acest cuvant, dar de curand mi-am dat seama ca o merita. La toate capitolele, ne sunt superiori. Poate la capitolele negative le suntem superiori, dar nu cred ca e cineva serios cand spune ca e mandru cu asa ceva – d-asta nici nu le-am luat in considerare. Nici nu as sti cu ce sa incep sa exemplific… O sa incerc, totusi.
Prima oara cand am ramas cu gura cascata a fost atunci cand am intrat in Universitatea din Hamburg si am vazut ceea ce ar trebui sa insemne o Universitate, nu batjocura de la noi – iar in categoria “batjocura” includ Universitatea Bucuresti si Politehnica, nu glume de Universitati, ca Spiru Haret sau Dimitrie Cantemir – si ceea ce inseamna sistem de educatie, in care studentii chiar vad de ce invata ceea ce au in programa. Cu alte cuvinte, au mult mai multe oe de practica si de experimentare decat poti visa la noi. Pe o scara de la 1 la 10 cu 1 cel mai slab, noi atingem un 2 iar ei tind spre 11.
Acum daca stau bine sa ma gandesc, prima oara cand am ramas cu gura cascata a fost in tren, caci m-a batut soarele in cap si am decis sa merg cu trenul la Hamburg. Motivul deschizaturii mele neobisnuite a fost viteza pe care o avea trenul si modul cum se comporta el la acea viteza: 250 km/h care parea nici 40. Era atat de silentios ca nici nu-ti dadeai seama ca ajungi. Sistemul lor feroviar este atat de bine pus la punct… dar vorbim de precizia germana, deci intelegeti ce vreau sa spun cand zic ca ajungea la timp. Ce sa mai zic ca nu am mai avut melodia aia infernala in minte, cu care ma aleg de fiecare data cand ma hotarasc sa iau trenul spre casa (ta-ta ta-ta… ta-ta ta-ta…) si asta pentru ca ei nu au bucati de sina de 10 m ca la noi, ci de 10 km. Pe o scara de la 1 la 10, noi avem 1 si ei au 9,9. (A intarziat 14 minute pana sa ajunga la o statie, deci mai au si ei de imbunatatit).
O chestie pe care in viata mea nu cred ca o voi vedea pe la noi este faptul ca angajatorii pun mare pret pe angajat, nu ii desconsidera doar pentru faptul ca ei sunt sefi si sunt foarte atenti la problemele lor. Ei si-au dat seama ca un angajat bun are randament mai mare, dar noi inca nu avem destul creier incat sa concepem aceasta idee. Singura problema ar fi daca esti emigrant. Atunci intervine ultranationalismul german… Pe scara gradata a vietii de angajat, noi tindem spre 0 si ei au cam 8. (Problema imigrantilor e din ce in ce mai mare.)
Ma lovesc iar si iar de acest concept al precizie germane, asa ca o sa-l tratez separat. Ei, fata de noi, o au implementata in creierasele lor, inca din frageda pruncie, sistematic, robotic, psihotic. Totul incepe de la… si se termina la… si toata lumea stie cine sau ce inseamna “…” si toata lumea respecta “…” cu sfintenie. Psihotic, cum am mai zis. Ca sa se inteleaga ce spun, am fost dat afara dintr-un magazin imens la ora 20:01 pentru ca la ora 20:00 magazinul inchidea, ba chiar mi s-au aruncat niste priviri deloc binevoitoare. Asta e doar un exemplu, dar eu m-am lovit de astfel de situatii pe toata durata simpozionului. Pe o scara a preciziei, ei stau la nivelul 9, pentru ca la un moment dat este enervant. Pe aceeasi scara, noua ne e rusine sa existam, deci nu o sa ne asez nicaieri.
Uite ca am gasit, totusi, un capitol la care ii intrecem detasat si la care putem fi foarte mandri: femeile. Nu exista comparatie – si ma simt mandru ca zic asta – intre femeile lor si frumusetile noastre. Sunt grase si botoase, nu ca dragele noastre romance. Am vazut doar doua tipuri de femei atragatoare acolo: cele care aveau norocul sa fie slabute si cu formele gen 90-60-90 si care erau musai blonde si cu ochi albastri, si asiaticele, care pur si simplu m-au lasat masca. Dar acum vorbim de un procent prea mic din populatia feminina, fata de procentul de frumuseti de la noi. Asta a fost, dealtfel, si unul din putinele motive pentru care m-am bucurat ca m-am nascut aici. Celalalt a fost vremea, ca mie imi place soarele.
Ar mai fi multe de spus, de la cat de civilizati sunt huliganii lor la cat de normala e prostitutia la ei, dar e deja o ora si am scris deja prea mult si poate plictisesc, caci oricum as avea nevoie de multe pagini sa inchei, daca reusesc. Voi mai adauga doar faptul ca de-acum inainte ma voi gandi putin inainte de a ma simti insultat cand un occidental va stramba putin din nas cand va auzi ca sunt roman, pentru ca, desi o mare parte a populatiei se straduie sa demonstreze ca noi nu suntem chiar atat de rai si ca aia raii sunt doar tiganii, iti poti da seama singur ca acestia ar avea dreptate doar daca lucrurile ar merge prost doar acolo unde ar fi tigani, nu peste tot. Deci nu sunt cazuri singulare, asa suntem toti, la fel cum asa sunt ei, toti.
Pe o scara a civilizatiei, noi ne straduim sa ajungem la modul de viata din perioada interbelica, pe cand ei traiesc in prezent.