A fost odata ca niciodata, peste noua mari si noua tari, o imparatie intinsa, ai carei supusi traiau in bunastare si prietenie. Iar acea bunastare era data de cele trei oi fermecate ale imparatului, pe care acesta la pretuia mai mult decat orice in intreaga sa imparatie. Imparatul le-a incredintat unui ciobanas care avea un fluier fermecat cu care imblanzea orice vietate si astfel ca nu se speria ca-i puteau fugi.
Una dintre oile fermecate dadea lapte, alta dadea miere, iar a treia dadea untdelemn. Toate, insa, dadeau intr-o zi cat dadeau alte oi lapte intr-un an. Si asa era incuviintat imparatul ca imparatia sa traia in belsug si bunastare, multumita oilor lui.
Intr-o zi, insa, cand era cu mioarele la pascut, ciobanasul ajunse la marginea unei paduri intunecate. Gandindu-se sa nu-i fuga oitele prin padure, incepu sa le cante din fluier ca sa le imbie sa il urmeze. Dar cantul sau era atat de duios incat toate animalele padurii venira sa-l asculte. Cand ciobanasul isi termina cantecul, era inconjurat de cele mai felurite vietati ale padurii si fara sa aiba timp sa-si ridice ciomagul, sari pe el un lup. Ciobanasul il dadu la o parte si o lua la sanatoasa, dar curand isi aduse aminte de oite. Cand ajunse iar la marginea padurii, ia oile de unde nu-s! Cauta el in stanga si-n dreapta, ceas dupa ceas, dar nimic! Fara speranta, se hotari sa renunte si pleca acasa.
Intors acasa, fu dus imediat la imparat ca sa dea socoteala de fapta sa.
-Unde-mi sunt oile fermecate? tuna imparatul.
-Nu stiu, Maria Ta! raspunse ciobanasul.
-Mi-ai furat oile! Vei plati cu viata!
-Fie-ti mila, Maria Ta, caci eu n-am furat nicio oaie!
-Minti! Cu siguranta te-ai vorbit cu vreun talhar sa-i duci oile si acum te prefaci ca nu stii nimic, hotomane!
-Pe cuvant, Maria Ta, ca nu v-am furat oile. Si ca sa va dovedesc nevinovatia mea, sunt gata sa pornesc in cautarea lor. Si-oi incerca sa le gasesc cat inca mai am suflare in mine!
Imparatul gasi intelegerea foarte pe placul sau, caci daca ciobanasul ii gasea oile, el si le recupera, iar daca ciobanasul murea, isi primea rasplata pentru neobrazarea de a-si fi batut joc de un imparat.
Zis si facut! Ciobanasul se intoarse la padurea intunecata din care se ivise lupul si incepu sa caute mioarele. Din cand in cand, cate o lighioana mai incerca sa se arunce asupra lui, dar el numaidecat isi incepea cantul din fluier si orataniile se linisteau si il ascultau vrajite.
Merse el ce merse si odata vazu in fata sa un capcaun care rapise un spiridus si incerca sa il duca cu el. Imediat, ciobanasul scoase fluierasul si incepu cea mai duioasa cantare pe care o stia. Si atunci capcaunul il scapa pe spiridus si acesta isi lua zborul. Cand se departa destul de mult ciobanasul, aparu si spiridusul si ii spuse:
-Iti multumesc, om bun, pentru fapta ta generoasa! Eu sunt spiridusul padurii si neamul meu iti va fi pe veci indatorat. Spune-mi, rogu-te, cum iti pot fi de ajutor?
-Mi-ai fi de mare ajutor daca ai sti cumva unde mi-au disparut trei oite fermecate, acum cateva ceasuri.
-Asa e, le-am vazut! Un urias pesemne ca ti le-a furat, caci se indrepta spre pestera sa cu trei mioare care nu pareau mioare obisnuite. Pestera aceea e la doua ceasuri de mers spre miaza-noapte.
Ciobanasul ii dadu binete si isi lua ramas-bun de la spiridus, dar spiridusul ii mai spuse:
-N-am sa uit ce ai facut pentru mine. Daca vreodata o sa mai ai nevoie de mine, canta acel cantec cu care m-ai salvat si voi veni indata.
Si astfel isi luara ramas-bun si ciobanasul porni spre miaza-noapte ca sa-si duca misiunea la bun sfarsit. Merse el ce merse si observa ca padurea era aceea era si ea fermecata, caci nu vazuse niciun animal pe care sa-l fi cunoscut, ci numai oratanii dintre cele mai odioase. Si astfel ca-si petrecu el timpul cantand din fluier, pana ajunse la pestera uriasului.
In pestera il vazu pe urias dormind intr-un pat de paie. Alaturi erau mioarele sale, intr-un tarc special, alaturi de alte oi obisnuite, iar langa ele, ca intr-o colivie, ciobanasul vazu o preafrumoasa domnita care ii rapi pe loc inima. Fara sa stea pe ganduri, ciobanasul incepu cantecul duios si cat ai clipi aparu si spiridusul:
-Iata-ma, cum am promis, spuse acesta. Cum iti pot fi de ajutor, bunul meu prieten?
-Spiridusule, ce face uriasul cu atatea oi?
-Uriasul a mancat toate animalele din tinutul sau si acum a inceput sa-ti-l prade si pe al tau. Pesemne ca ii place mai mult carne de oaie.
-Spiridusule, dar acea domnita neasemuit de frumoasa cine e?
-Acea domnita e printesa acestui regat. Aceasta padure a fost candva, demult, un regat bogat si infloritor, pana-ntr-o zi, cand a aparut acest urias si s-a infatisat la rege si i-a cerut mana fiicei sale. Regele a refuzat, dar uriasul a staruit sa-i fie sotie printesa. Cand regele a refuzat a doua oara si le-a ordonat garzilor sale sa-l izgoneasca pe urias din imparatie, acesta s-a infuriat la culme si a aruncat o vraja asupra intregului tinut si asa a aparut aceasta padure intunecata. Iar toate jivinele pe care le-ai vazut sunt supusii care au fost si ei preschimbati de acea vraja blestemata. Dar asta se intampla acum mii de ani si voi nu puteti avea habar de intamplarile acelea, caci si noi le-am auzit de la copacii acestei paduri, caci, vezi tu bine, spiridusii le cunosc graiul.
-Dar atunci printesa cum de e tot tanara si frumoasa?
-Pai si ea e prinsa de aceeasi vraja. Printesa va ramane pe veci langa urias, neatinsa de trecerea anilor, pana ce va invata sa-l iubeasca, iar atunci uriasul ca rupe vraja si tot regatul va redeveni ce-a fost odata!
-Las' ca-i vin eu de petrecanie uriasului cu fluierul meu. L-oi convinge eu sa dezlege regatul de aceasta vraja necurata.
-Ia aminte, ciobanasule, ca uriasul acesta nu-i ca toate vietatile si pe el nu-l vei putea dovedi prin vraji, asa ca nu-ti pune baza in fluierul tau fermecat.
Statu ciobansul si se gandi cum sa-i vina de hac uriasului. Si se gandi el si se framanta si-i parea ca nu gaseste nicio cale sa reuseasca, cand ii veni in minte o idee.
Fara sa-i mai spuna spiridusului o vorba, ciobanasul intra in pestera si incepu sa-l strige pe urias. Acesta nu-l auzi, insa il auzi printesa, care il si striga:
-Fa-ti un bine, bunule om, si pleaca acum si salveaza-ti viata, caci uriasul acesta te va omori fara sa stea pe ganduri.
-Fii pe pace, preafrumoasa domnita, caci am eu ac de cojocul acestui urias! I-oi veni de petrecanie si oi rupe vraja pe care a aruncat-o asupra acestui regat.
Acestea fiind spuse, ciobanasul incepu iar sa-l strige pe uriasul care dormea dus. Si striga, si striga si facu asa o harmalaie in pestera uriasului ca acesta se trezi si tuna:
-Cine indrazneste sa ma trezeasca din somn? Spune acum, altfel te strivesc ca pe un vierme...!
-Eu te-am trezit, uriasule. Ti s-a dus vestea in patru zari cum ca ai fi cel mai grozav urias din cati au fost vreodata, dar vad prea bine ca m-am inselat. Nu esti cu nimic mai grozav decat ceilalti frati ai tai pe care i-am infruntat!
-Cee?! Eu sunt cel mai puternic urias din cati au fost si vor fi vreodata...!
-Asa au spus si ceilalti, ii taie ciobanasul vorba, dar acum sunt oale si ulcele cu totii. Daca te crezi asa puternic cum pretinzi, vino de-ti masoara puterea cu mine!
-Crezi ca un pitic ca tine poate sa dovedeasca un urias? Ha, ha, ha! rase uriasul. O sa te sfaram in bucati!
-Mai vedem noi, uriasule!
-Si ia zi-mi, piticule, cum vrei sa ne masuram puterile?
-Cum nu se poate mai simplu, uriasule! Trebuie sa bem fiecare laptele de la trei oi. Cine termina primul, castiga! Vad ca ai destule oi in tarcul ala. Uite, eu le iau pe astea trei - si arata spre trei mioare obisnuite - si tu le iei pe astea - si arata spre cele trei mioare fermecate. Daca esti atat de grozav cum te pretinzi, ti-o fi usor sa ma dovedesti!
Uriasul incepu sa rada si ii raspunse:
-Primesc, piticule, ca sa-ti dovedesc ca nimeni nu e mai tare ca mine!
Pornira cei doi sa-si mulga oile. Ciobanasul isi umplu o cana si restul de lapte il arunca, uitandu-se la urias cum se caznea cu oaia fermecata. Uriasul mulse ce mulse si intr-un final reusi sa bea tot laptele de la prima oaie. Ciobanasul bau si el cana de lapte:
-Asta-i una!
Uriasul trecu la a doua oaie si se cazni sa bea atata miere, in timp ce ciobanasul bau o cana de lapte si de la a doua oaie, varsand restul de lapte. La a treia oaie, uriasul deja era satul, dar vazandu-l pe ciobanas ce linistit sorbea din cana, se chinui sa bea. Si bau el ce bau pana ce nu mai putu si burta ii plesni si uriasul isi dete duhul.
Pe data vraja uriasului se rupse si in locul padurii intunecate aparu regatul de alta data, iar in locul pesterii uriasului aparu palatul regelui cu regele insusi, care-i multumi:
-Regatul meu iti va fi vesnic recunoscator pentru fapta ta vitejeasca. Cere-mi orice si iti voi da!
Iar ciobanasul ii ceru mana printesei; regele primi bucuros.
Inainte de nunta, ciobanasul ii ceru regelui sa-l lase sa-i duca oile fermecate imparatului. Ciobanasul se imbraca in straie regesti si porni cu un alai condus de spiridusul padurii, spre imparatia vecina, unde fu primit ca pe un adevarat print. Imparatul nu il recunoscu si il chema la el la palat. Cand fura fata-n fata, ciobanasul ii spuse imparatului:
-Iata-ma, m-am intors, Maria Ta, asa cum am jurat ca o sa fac! Oile tale fermecate sunt afara si sunt vii si nevatamate.
Imparatului nu-i veni sa creada ca printul din fata sa era ciobanasul pe care voise sa-l omoare, dar spuse:
-Sa traiesti viata lunga si fericita si in imparatia mea vei fi intotdeauna bine-venit, caci esti om de cuvant si ai respectul unui imparat!
-Domnul sa-ti asculte urarea, dar nu voi a-mi petrece viata aici, caci in regatul vecin ma asteapta o sotie preafrumoasa si alaturi de ea vreau sa traiesc.
Imparatul ii multumi inca o data si il binecuvanta, iar ciobanasul il invita la nunta sa. Iar nunta sa a tinut sapte zile si la ea a venit tot poporul, cu mic, cu mare, dar si imparati si regi din cele patru zari. Si ciobanasul si printesa au devenit peste ani rege si regina si au trait fericit pana la adanci batraneti si-or mai trai si azi daca n-or fi murit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu