Zilele astea s-au parcat deasupra Bucurestiului cativa nori destul de furiosi care s-au tot muncit sa-mi ude toate hainele pe care le-am avut pe mine. Si asta ar fi fost oarecum neplacut, daca la metrou la Universitate n-as fi fost cauza unui zambet care mi-a luminat ziua. Dar nu desprea asta vreau sa vorbesc acum...
...ci despre ploaia care doar ce s-a oprit, de vreo jumatate de ora, si care cred ca, pana sa ma pun in pat sa adorm, o sa inceapa iar. Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place ploaia asta de vara. Imi place ploaia in general. Daca nu as fi fost un adept frenetic al zilelor insorite de plaja, probabil as fi venerat zilele ploioase irlandeze, unde ploua doua zile din trei.
La fel ca statul pe dig si privitul in gol la valurile care se sparg de stanci, ploaia mea are un efect terapeutic. Ploaia pentru mine e ca un dus pentru suflet si din cand in cand mai e nevoie si de asa ceva. Asa ca atunci cand ma prinde ploaia si pana la primul loc acoperit mai sunt cateva sute de metri, eu nu alerg, ci merg usor, la pas, sa-mi savurez dusul, iar singura neplacere ar putea veni de la faptul ca ochelarii imi sunt cateodata cam "inlacrimati" si nu mai vad nimic.
Probabil d-asta ma trezesc cateodata, cand sunt foarte stresat sau cand sunt trist sau mahnit, ca-mi doresc sa ploua, sa pot sa ma spal de gandurile negre care ma framanta si sa-mi revin. E un paradox, nu?, ca eu ma inseninez atunci cand ploua mai tare?!
2 comentarii:
oh pe mine ma deprima ploaia! serios,doar azi am avut senzatia ca a fost o ploaie de vara,din aia calda.
eh, beneficiul de a avea o zodie de apa: cand ploua eu ma simt in largul meu :D
Trimiteți un comentariu