De la mare...

Am avut o saptamana de vacanta, probabil ultima saptamana cu adevarat de relaxare, caci ieri a inceput sezonul restantelor si o sa ma tot distrez... Dar sa ma bucur de ce am acum, cat mai am. Am fost acasa, apropo, la Mangalia. Era soare, batea putin vantul, iar marea era putin agitata... Pacat ca n-au infrunzit inca pomii asa cum imi place mie, sa fi simt ca a venit cu adevarat primavara. (Da, sunt ciudat, dar eu nu simt miros de primavara decat atunci cand copacii sunt infrunziti si iarba e verde, sa pot sa zburd. :D)

*Am fost la Constanta sa ii depun tatalui meu niste acte la Inspectoratul Teritorial de Munca. Cunosc drumul ala pe de rost. Cobor la gara, urc in 43 (sau in 40, dar niciodata nu urc in asta), merg mai multe statii, iau curba la liceul Mircea si apoi cobor. Ta-daaa: ITM! De data asta am avut parte de o mica surpriza "minoritara". De obicei n'am nimic cu copiii, dar atunci cand sunt galagiosi si incep sa debiteze tampenii doar pentru ca le place sa vorbeasca, ma cam scot din sarite. Am avut ocazia sa mi se cante "Avion cu motor" intr-o varianta proprie si personala a unei tigancuse care suna cam asa:

Avion cu motor,
Ia-ma si pe mine-n zbor
Si te cheama polonic!

Asta dupa ce maica-sa ii recitase, foarte sigura pe ea, versiunea ei de poezie. Pentru ca am zbierat la avioane poezioara asta (adica cea originala) de nu stiu cate ori, imi venea sa recurg la un gest de violenta si sa-i explic ca greseste si ca mai e un vers pe care il tot uita, plus ca ultimul era gresit. A! Am uitat sa spun ca a recitat/urlat astea trei versuri de vreo 30 de ori si ca era la vreun metru de mine si nu puteam sa o ignor...

*Am mai observat ceva, in scurta mea incursiune in Constanta. Am observat ca sunt foarte frumoase constantencele mele. In ora aia pe care am petrecut-o acolo, am vazut o multime de fete frumoase si acum nu ma refer la fete "bune", meltence d-alea de-si au locul pe trotuar, seara, in anumite intersectii. Nu. Am vazut gratie, am vazut gusturi bune si am mai vazut - la mai putine, ce-i drept! - si inteligenta la unele dintre ele. Ceea ce a fost putin ciudat, pentru ca gasculitele de obicei nu au nimic in capusor. E incredibila natura feminina!

*In disperare de cauza ca mi s-a sters tot trecutul informational (un mos dobitoc mi-a sters tot hardul), am cautat pe net sa vad daca mai exista o poezie pe care am scris-o in liceu si pe care nu o mai gaseam. Am gasit-o si v-o impartasesc:

AWAY...

Away from you my mind has gone,
No sorrow, no guilt do I feel.
From all the wonders you have done
The greatest was by far the steal,
Unfortunately, of my heart.
Thus, you and I are now apart…

I must confess, I can’t forget
Your gentle touch in pale moonlight,
The world we dreamed, the place we sat,
The sweetest kiss for sweet “good night”.
Along with you, they, too, are gone.
(I really thought you were the one…)

The world is all around me, not within!
I only live because you taught me how:
No hopes can touch me and no sin,
No smile, no beauty and no vow.
No dream can hurt me now, you know,
No childish laugh, no purest soul…

Time heals my wounds, but not my scar –
My only proof you did exist.
But I’ve survived alone, so far,
So go away, my mind’s dark mist!
I’m lonely, but I’m free, at last!
…With these last words I throw away my past.

Ar cam fi cazul...

...sa nu ne mai ascundem dupa deget si s-o spunem pe fata ca s-a ales praful de planeta asta de cand ne-am facut noi mai destepti si am inceput sa inventam cate chestii, fara sa ne mai uitam si in jur.
Am vazut aseara un film care m-a impresionat profund. Se numeste Earth si este vorba despre viata de pe Terra, mai putin singura specie distructiva global, adica noi. Si am vazut acolo cum speciile pe cale de disparitie mor si noi nu facem nimic sa prevenim asta. Pur si simplu stam cu mainile in san si ne uitam cum rudele noastre indepartate mor de foame sau de sete, pentru ca noi le-am luat hrana si apa de la gura...
Am aflat din film ca padurile ecuatoriale insumeaza doar 3% din suprafata terestra, in schimb contin 50% (!!!) din totalul de specii de plante si animale de pe glob. 50%!!! Si, cu toate astea, padurile ecuatoriale se defriseaza in nestire, desertul inainteaza cu o viteza impresionanta (Sahara, daca imi amintesc bine minte, se avanta cu 12 km/an), animalelor le e din ce in ce mai greu sa gaseasca apa sau hrana.
Am vazut, tot in film, cum un grup de lei a rapus un elefant. Un elefant?! Dar parca elefantii erau animalele alea de nu-stiu-cate tone, cu fildesii aia ascutiti, care daca se ridica o data in picioare, te strivesc ca pe un vierme?! Cum sa poata un grup de lei sa patrunda pielea aia care are si 3 cm grosime?! Cum? Simplu: de foame! Am infometat saracele animale intr-atat incat acumsunt cu toate disperate. Legea junglei s-a schimbat putin. Acum nu cel mai puternic supravietuieste, ci cel care supravietuieste, supravietuieste...
Este general acceptat ca omul nu trebuie sa intervina in viata animalelor. Daca un animal salbatic moare langa tine, ar trebui sa-l lasi, pentru ca legea junglei a fost prea severa cu el si a fost pedepsit. Ce sadic! Vai, nu! Nu putem sa intervenim, pentru ca rupem lantul trofic! Serios? Si pana acum ce am facut? N-am distrus TOT deja? Mai conteaza acum, in ceasul al 12-lea, cand peste 100 de ani Dumnezeu stie cate specii de animale o sa mai supravietuiasca incalzirii globale pe care inconstienta noastra a creat-o? Mai conteaza daca dam o mana de ajutor animalelor care sunt, saracele, pe duca? Oricum or sa moara! Ne-am asigurat deja de asta... Macar sa avem putin grija de ele asa, din vinovatie...
Evident, solutiile pentru incetarea activitatilor care provoaca incalzirea globala sunt la indemana oricui. Toti le cunosc si toti se feresc de ele. Pentru ca egocentrimul nostru inconstient si interesele corporatiilor multinationale primeaza asupra vietii. De ce? Pai, oricum or sa moara... Ma intreb, uneori, cum pot astfel de oameni sa doarma noaptea...

Vegetale

Sunt plictisit, deci vegetez pe scaunul asta si n-am chef sa fac nimic, dintr-o suma de factori care da ceva cu LN... Asa ca hai sa mai zic si eu ceva, ca n-am mai activat de ceva timp...

*De cateva zile, cineva de la Yahoo! vrea sa faca cunoscut faptul ca eu sunt ceva mai special si iesit din comun sau poate ca au descoperit ca am ceva sange albastru in mine, caci toti mai multi posesori ai ID-ului meu de messenger ma acuza ca am o coronita in dreptul numelui. Iar eu habar n-am ce cauta acolo :D

*Vineri seara a fost prima petrecere EUROAVIA Bucuresti. Mai exact, dupa ce am vizitat Observatorul Astronomic, am fost in clubul El Grande Comandante unde am petrecut pana spre ora 3 dimineata. Sa tot fi fost vreo 10-15 care au mers si in club, din cei 20-30 care au venit la observator. Am vazut si eu pentru prima data inelele lui Saturn. Tot e ceva! Cat despre party, a fost marfa! M-am distrat! :D

* Maine sunt Floriile si am doi sarbatoriti dintre apropiati. Sora si fostul coleg de camera. Se preconizeaza o zi inceputa cu tort si terminata cu bere. Tortul il dau eu, berea sper sa o primesc. Am o cofetarie proprie si personala unde merg sa savurez cea mai buna frisca pe care am mancat-o vreodata. Tot de-aici i-am luat sora-mii tortul si acum doi ani, asa ca nu o sa stric traditia. Cat despre bere, tot traditia impune ca fostul coleg de camera, actual vecin (perete-n perete cu mine), sa faca cinste de zilele lui. Si momentan mi s-a deschis apetitul de bere. O fi de la astenia asta de primavara...

*Aseara in club am luat contactul din nou, dupa un an de abstinenta, cu o tigara. Tentatia a fost prea mare, toata lumea din jurul meu fuma. Am zis ca oricum fumez pasiv, macar sa vad care mai e faza. Am luat o tigara, in strigatele de disperare ale tuturor din jurul meu, si am aprins-o. Am tras un fum si am aruncat-o. Se vede ca m-am lasat. A avut un gust teribil. Am pasat-o unui coleg care a fost bun cu mine si m-a ajutat la greu, fumanand-o el. M-am lecuit de fumat pentru cel putin inca un an...

*Sunt inca nehotarat unde sa fac Pastele. Traditia si obiceiurile ma cheama acasa, printre ai mei, la ciocnit oua rosii si mancat drob de porc (sic!), dar anul asta am primit o invitatie departe de casa, cu fostii colegi de camera, de la actualul coleg. Om trai si om vedea...

Avand in vedere ca am trecut in maine, tuturor celor cu nume de flori, indiferent de varsta, culoare sau sex :D le urez sa traisca cu numele si sa nu uite ca e ziua lor si sa faca cinste :P La multi ani!

Jurnal de calatorie

Ganduri la cald dupa intoarcerea din Olanda si Belgia... Am stat in Delft, pe langa Haga, la un hostel care fusese depozitul de munitie al localitatii. Sau cel putin cele doua cladiri de pe lacul de langa erau...

20.03.2009 Prima zi... Am ajuns seara pe la 6-7, eram obosit si nu voiam decat un pat in care sa zac si sa-mi odihnesc putin raceala/gripa pe care o adusesem cu mine. M-au intampinat binevoitoare cateva sticle de bere, acompaniate de niste sarbi, italieni si nemti. Mi-am intalnit pentru prima oara seful de la Public Relations Working Group (PR WG) si am avut o parere cam proasta la prima vedere, date fiind stangaciile de care dadea dovada. Prima impresie pentru conditii a fost una foarte proasta: o camera cu 6 paturi suprapuse, fara plapuma sau asternuturi, cu o perna minuscula ca si inexistenta, toate asezonate cu un frig de-ti inghetau oasele. Bine macar ca am avut insipiratia chiar sa-mi iau sacul de dormit, desi initial am crezut ca olandezii nostri fac o gluma proasta si conditiile ar fi mult mai bune. M-am inselat...

21/03 A doua zi am mers la un simpozion organizat cu ocazia aniversarii celor 50 de ani de existenta a asociatiei noastre studentesti, EUROAVIA. S-a stat la taclale, au venit invitati de seama si a fost un moment cu adevarat emotionant cand unul dintre vicepresedinti a citit scrisoarea adresata noua de fondatorul organizatiei, Jean Roeder, fost vicepresedinte la Airbus. Apoi alte taclale peste taclale... Seara am avut parte de o gala, la hotelul Engels din Rotterdam, unde ni s-au pus pe masa doua feluri de mancare cam varza. Toata lumea a fost dezamagita de meniu. Momentul fun al serii a fost urarile fostilor membrii ai asociatie, care au venit si ei la gala si ne-au povestit de cum era cand erau ei tineri. Si adevarul ca era altfel... La ora 11 ne-am mutat la restaurantul de pe acoperis, care ne oferea o panorama a intregului oras, pacat ca fix in fata noastra era un santier :( Alte injuraturi si-au mai luat organizatorii si pe faptul ca a trebuit sa ne platim consumatia. 2,50 euro pentru o bericica a.k.a. "pisat de cal" de 250 ml e cam mult... Colac peste pupaza, au mai adus si doi DJ care puneau numai muzica house, pe care noi nu prea puteam sa o dansam, asa imbracati in costume/rochii cum eram. Buuuu!

22/03 In ziua urmatoare au plecat cativa dintre cei care au participat la gala si nu participau si la congres. Noi am dormit bine mersi pana pe la 10 (noaptea trecuta am stat pana la 4) si apoi am luat micul dejun: sendvisuri cu cascaval, sunca, salam, margarina, Nutella sau marmelada, dupa cum voia fiecare sa combine. Dupa am mers in Amsterdam si ne-am plimbat. A fost interesant, dar nu ce ma asteptam. Am fost si in Red Light District, dar doar sa aruncam o privire la fetitele din geam, caci apoi imediat am plecat in Delft. Restul care ramasesera la hostel facusera un tur al orasului. Boriiiiiiing...

23/03 Prima zi de Congres. E vorba de EMEAC (Electoral Meeting of EUROAVIA Congress), eveniment care se intampla o data pe an, in martie. S-au citit rapoarte locale, s-au prezentat rapoarte ale WG-urilor, s-a votat o motiune (pe care initial o sprijinisem si eu ca unul dintre cei care au propus-o, ca apoi sa ma sucesc si sa nu-mi mai convina si, intr-un final, sa fiu de acord cu ea :)) ) si s-a vorbit intr-una. Politica curata, politica studenteasca, dar in cea mai pura forma. Din 2 in 2 ore aveam o pauza de cafea, caci adormeam in masa, iar la pranz am avut nespusa surpriza sa descoperim ca pranzul nostru consta in sendvisuri cu carne. Am ramas tampiti. Credeam ca e o gluma, dar olandezii nu prea stiu de gluma cand vine de masa lor traditionala, sendvisul... Seara a fost Spirits' Night, un moment in care se incearca bauturile traditionale ale fiecare asociatii afiliate (Afiliated Society - aceasta fiind denumirea fiecarei organizatii locale; a nostra, de ex, era AS Bucuresti), deci matoleala a fost la ordinea zilei si toata lumea era vesela si imbujorata.

24/03 Same ol' stuff... Aceeasi balmajeala, aceeasi politica, nimic nou. Doar ca ni s-a spus ca trebuie sa ne facem singuri pranzul - adica sendvisurile. Iar la micul dejun a mancat cine s-a trezit mai devreme, caci nu era chiar asa de multa mancare. Am mai observat ca olandezii nu prea stiu ce e aia politete, caci de dimineata au intrat in camera fetelor fara macar sa bata la usa, iar la noi cand a intrat idiotul in cauza a inceput sa urle din toti rarunchii "Wake up!!!!" de parca era bombardament. Cu greu ne-am abtinut sa nu-i sfeclim vreo doua...

25/03 Intr-a treia zi de congres am mers la ESTEC (European Space Research and Technology Centre) din cadrul ESA (European Space Agency), unde, dupa vreo 40 de minute de cuvantare adormitoare, ni s-a prezentat intr-o maniera la fel de distractiva interiorul Statiei Spatiale Internationale (ISS). A urmat pranzul la facultate, tot sendvisuri si tot injuraturi pentru organizatori. Dupa pranz ni s-a prezentat programa de Master a universitatii din Delft. Interesanta, mai ales ca am dat peste o profesoara romanca care a terminat chiar facultatea mea.

26/03 Joi s-au prezentat alte rapoarte si s-a vorbit de alte chestii. Evident ca nu le tin minte pe toate, doar pe a noastra, care a iesit cam praf, caci colegul insarcinat a inceput sa bata campii si sa zica tampenii. Bine ca nimeni altcineva nu stia ca vorbeste prostii :D S-a lasat pe a doua zi alegerea noii conduceri a organizatiei.

27/03 In ultima zi de congres s-au votat candidatii. De la 2 la 9:30 seara numai asta am facut. 4 candidati pentru 5 locuri. Fiecare candida pentru o alta pozitie, deci nimeni nu avea contracandidati. Cu toate astea, primul a avut o prezentare a candidaturii de vro 15 min, apoi a fost luat la intrebari de congres vreo 2 ore si inca o ora s-a dezbatut, fara el de fata, modul cum s-a prezentat. Cam asa a fost la primii doi, care au ocupat cam 5-6 ore din cele 7. Cu ceva emotii si cu ceva voturi impotriva (mai ales pentru candidatul la sectretar, pe care l-am facut sa spuna ca uraste italienii, lucru pe care l-am regretat mai tarziu, acesta fiind chiar seful meu de la PR WG), au fost alesi toti candidatii si toata lumea a rasuflat usurata. Bucurie mare pe toata lumea, s-a sarbatorit cu pizza si suc (moca!!!!), dupa care am primit niste tricouri cu sigla organizatiei pe ele si ne-am imbarcat intr-un autoca cu destinatia Dodrecht (sau cum i-o zice...). Momentul cu adevarat amuzant al serii a fost cand unul dintre organizatori ne-a zis ca dupa parerea lui a fost un eveniment reusit, la care toata lumea a inceput sa se uite pe pereti sau pe geam ca si cand n-ar fi auzit =))

28/03 Conditiile de la hostelul unde am fost cazati au fost de Ritz, comparativ cu grota in care locuisem pana atunci. Eram pur si simplu uimiti. La pranz eram deja in tren spre Bruxelles, unde am ajuns pe la 3. M-a costat 45 de euro o noapte intr-o camera cu pat dublu, dar nu-mi mai pasa. Dupa ce ne-am cazat am luat la pas Bruxelles-ul si am ramas cu gura cascata: fata de olandezii nesimtiti, belgienii erau niste ingeri. Si orasul si oamenii m-au cucerit iremediabil. M-as muta acolo fara nici o ezitare. N-am apucat sa intru in nici o cladire, caci era duminica, dar am vazut arhitectura superba a cladirilor medievale. M-a dat pe spate orasul asta. Pacat de franceza mea praf... Seara m-am uitat la meci :)) si am vazut cum si-a luat bataie Belgia de la Bosnia. Am avut satisfactia vecinului cu capra moarta ca si altora li se mai intampla chestii d-astea...

29/03 Am plecat cam trist si fara chef spre Charleroi :( Mai voiam o saptamana in Bruxelles... Alta data...

Ciobanasul cel istet

A fost odata ca niciodata, peste noua mari si noua tari, o imparatie intinsa, ai carei supusi traiau in bunastare si prietenie. Iar acea bunastare era data de cele trei oi fermecate ale imparatului, pe care acesta la pretuia mai mult decat orice in intreaga sa imparatie. Imparatul le-a incredintat unui ciobanas care avea un fluier fermecat cu care imblanzea orice vietate si astfel ca nu se speria ca-i puteau fugi.
Una dintre oile fermecate dadea lapte, alta dadea miere, iar a treia dadea untdelemn. Toate, insa, dadeau intr-o zi cat dadeau alte oi lapte intr-un an. Si asa era incuviintat imparatul ca imparatia sa traia in belsug si bunastare, multumita oilor lui.
Intr-o zi, insa, cand era cu mioarele la pascut, ciobanasul ajunse la marginea unei paduri intunecate. Gandindu-se sa nu-i fuga oitele prin padure, incepu sa le cante din fluier ca sa le imbie sa il urmeze. Dar cantul sau era atat de duios incat toate animalele padurii venira sa-l asculte. Cand ciobanasul isi termina cantecul, era inconjurat de cele mai felurite vietati ale padurii si fara sa aiba timp sa-si ridice ciomagul, sari pe el un lup. Ciobanasul il dadu la o parte si o lua la sanatoasa, dar curand isi aduse aminte de oite. Cand ajunse iar la marginea padurii, ia oile de unde nu-s! Cauta el in stanga si-n dreapta, ceas dupa ceas, dar nimic! Fara speranta, se hotari sa renunte si pleca acasa.
Intors acasa, fu dus imediat la imparat ca sa dea socoteala de fapta sa.
-Unde-mi sunt oile fermecate? tuna imparatul.
-Nu stiu, Maria Ta! raspunse ciobanasul.
-Mi-ai furat oile! Vei plati cu viata!
-Fie-ti mila, Maria Ta, caci eu n-am furat nicio oaie!
-Minti! Cu siguranta te-ai vorbit cu vreun talhar sa-i duci oile si acum te prefaci ca nu stii nimic, hotomane!
-Pe cuvant, Maria Ta, ca nu v-am furat oile. Si ca sa va dovedesc nevinovatia mea, sunt gata sa pornesc in cautarea lor. Si-oi incerca sa le gasesc cat inca mai am suflare in mine!
Imparatul gasi intelegerea foarte pe placul sau, caci daca ciobanasul ii gasea oile, el si le recupera, iar daca ciobanasul murea, isi primea rasplata pentru neobrazarea de a-si fi batut joc de un imparat.
Zis si facut! Ciobanasul se intoarse la padurea intunecata din care se ivise lupul si incepu sa caute mioarele. Din cand in cand, cate o lighioana mai incerca sa se arunce asupra lui, dar el numaidecat isi incepea cantul din fluier si orataniile se linisteau si il ascultau vrajite.
Merse el ce merse si odata vazu in fata sa un capcaun care rapise un spiridus si incerca sa il duca cu el. Imediat, ciobanasul scoase fluierasul si incepu cea mai duioasa cantare pe care o stia. Si atunci capcaunul il scapa pe spiridus si acesta isi lua zborul. Cand se departa destul de mult ciobanasul, aparu si spiridusul si ii spuse:
-Iti multumesc, om bun, pentru fapta ta generoasa! Eu sunt spiridusul padurii si neamul meu iti va fi pe veci indatorat. Spune-mi, rogu-te, cum iti pot fi de ajutor?
-Mi-ai fi de mare ajutor daca ai sti cumva unde mi-au disparut trei oite fermecate, acum cateva ceasuri.
-Asa e, le-am vazut! Un urias pesemne ca ti le-a furat, caci se indrepta spre pestera sa cu trei mioare care nu pareau mioare obisnuite. Pestera aceea e la doua ceasuri de mers spre miaza-noapte.
Ciobanasul ii dadu binete si isi lua ramas-bun de la spiridus, dar spiridusul ii mai spuse:
-N-am sa uit ce ai facut pentru mine. Daca vreodata o sa mai ai nevoie de mine, canta acel cantec cu care m-ai salvat si voi veni indata.
Si astfel isi luara ramas-bun si ciobanasul porni spre miaza-noapte ca sa-si duca misiunea la bun sfarsit. Merse el ce merse si observa ca padurea era aceea era si ea fermecata, caci nu vazuse niciun animal pe care sa-l fi cunoscut, ci numai oratanii dintre cele mai odioase. Si astfel ca-si petrecu el timpul cantand din fluier, pana ajunse la pestera uriasului.
In pestera il vazu pe urias dormind intr-un pat de paie. Alaturi erau mioarele sale, intr-un tarc special, alaturi de alte oi obisnuite, iar langa ele, ca intr-o colivie, ciobanasul vazu o preafrumoasa domnita care ii rapi pe loc inima. Fara sa stea pe ganduri, ciobanasul incepu cantecul duios si cat ai clipi aparu si spiridusul:
-Iata-ma, cum am promis, spuse acesta. Cum iti pot fi de ajutor, bunul meu prieten?
-Spiridusule, ce face uriasul cu atatea oi?
-Uriasul a mancat toate animalele din tinutul sau si acum a inceput sa-ti-l prade si pe al tau. Pesemne ca ii place mai mult carne de oaie.
-Spiridusule, dar acea domnita neasemuit de frumoasa cine e?
-Acea domnita e printesa acestui regat. Aceasta padure a fost candva, demult, un regat bogat si infloritor, pana-ntr-o zi, cand a aparut acest urias si s-a infatisat la rege si i-a cerut mana fiicei sale. Regele a refuzat, dar uriasul a staruit sa-i fie sotie printesa. Cand regele a refuzat a doua oara si le-a ordonat garzilor sale sa-l izgoneasca pe urias din imparatie, acesta s-a infuriat la culme si a aruncat o vraja asupra intregului tinut si asa a aparut aceasta padure intunecata. Iar toate jivinele pe care le-ai vazut sunt supusii care au fost si ei preschimbati de acea vraja blestemata. Dar asta se intampla acum mii de ani si voi nu puteti avea habar de intamplarile acelea, caci si noi le-am auzit de la copacii acestei paduri, caci, vezi tu bine, spiridusii le cunosc graiul.
-Dar atunci printesa cum de e tot tanara si frumoasa?
-Pai si ea e prinsa de aceeasi vraja. Printesa va ramane pe veci langa urias, neatinsa de trecerea anilor, pana ce va invata sa-l iubeasca, iar atunci uriasul ca rupe vraja si tot regatul va redeveni ce-a fost odata!
-Las' ca-i vin eu de petrecanie uriasului cu fluierul meu. L-oi convinge eu sa dezlege regatul de aceasta vraja necurata.
-Ia aminte, ciobanasule, ca uriasul acesta nu-i ca toate vietatile si pe el nu-l vei putea dovedi prin vraji, asa ca nu-ti pune baza in fluierul tau fermecat.
Statu ciobansul si se gandi cum sa-i vina de hac uriasului. Si se gandi el si se framanta si-i parea ca nu gaseste nicio cale sa reuseasca, cand ii veni in minte o idee.
Fara sa-i mai spuna spiridusului o vorba, ciobanasul intra in pestera si incepu sa-l strige pe urias. Acesta nu-l auzi, insa il auzi printesa, care il si striga:
-Fa-ti un bine, bunule om, si pleaca acum si salveaza-ti viata, caci uriasul acesta te va omori fara sa stea pe ganduri.
-Fii pe pace, preafrumoasa domnita, caci am eu ac de cojocul acestui urias! I-oi veni de petrecanie si oi rupe vraja pe care a aruncat-o asupra acestui regat.
Acestea fiind spuse, ciobanasul incepu iar sa-l strige pe uriasul care dormea dus. Si striga, si striga si facu asa o harmalaie in pestera uriasului ca acesta se trezi si tuna:
-Cine indrazneste sa ma trezeasca din somn? Spune acum, altfel te strivesc ca pe un vierme...!
-Eu te-am trezit, uriasule. Ti s-a dus vestea in patru zari cum ca ai fi cel mai grozav urias din cati au fost vreodata, dar vad prea bine ca m-am inselat. Nu esti cu nimic mai grozav decat ceilalti frati ai tai pe care i-am infruntat!
-Cee?! Eu sunt cel mai puternic urias din cati au fost si vor fi vreodata...!
-Asa au spus si ceilalti, ii taie ciobanasul vorba, dar acum sunt oale si ulcele cu totii. Daca te crezi asa puternic cum pretinzi, vino de-ti masoara puterea cu mine!
-Crezi ca un pitic ca tine poate sa dovedeasca un urias? Ha, ha, ha! rase uriasul. O sa te sfaram in bucati!
-Mai vedem noi, uriasule!
-Si ia zi-mi, piticule, cum vrei sa ne masuram puterile?
-Cum nu se poate mai simplu, uriasule! Trebuie sa bem fiecare laptele de la trei oi. Cine termina primul, castiga! Vad ca ai destule oi in tarcul ala. Uite, eu le iau pe astea trei - si arata spre trei mioare obisnuite - si tu le iei pe astea - si arata spre cele trei mioare fermecate. Daca esti atat de grozav cum te pretinzi, ti-o fi usor sa ma dovedesti!
Uriasul incepu sa rada si ii raspunse:
-Primesc, piticule, ca sa-ti dovedesc ca nimeni nu e mai tare ca mine!
Pornira cei doi sa-si mulga oile. Ciobanasul isi umplu o cana si restul de lapte il arunca, uitandu-se la urias cum se caznea cu oaia fermecata. Uriasul mulse ce mulse si intr-un final reusi sa bea tot laptele de la prima oaie. Ciobanasul bau si el cana de lapte:
-Asta-i una!
Uriasul trecu la a doua oaie si se cazni sa bea atata miere, in timp ce ciobanasul bau o cana de lapte si de la a doua oaie, varsand restul de lapte. La a treia oaie, uriasul deja era satul, dar vazandu-l pe ciobanas ce linistit sorbea din cana, se chinui sa bea. Si bau el ce bau pana ce nu mai putu si burta ii plesni si uriasul isi dete duhul.
Pe data vraja uriasului se rupse si in locul padurii intunecate aparu regatul de alta data, iar in locul pesterii uriasului aparu palatul regelui cu regele insusi, care-i multumi:
-Regatul meu iti va fi vesnic recunoscator pentru fapta ta vitejeasca. Cere-mi orice si iti voi da!
Iar ciobanasul ii ceru mana printesei; regele primi bucuros.
Inainte de nunta, ciobanasul ii ceru regelui sa-l lase sa-i duca oile fermecate imparatului. Ciobanasul se imbraca in straie regesti si porni cu un alai condus de spiridusul padurii, spre imparatia vecina, unde fu primit ca pe un adevarat print. Imparatul nu il recunoscu si il chema la el la palat. Cand fura fata-n fata, ciobanasul ii spuse imparatului:
-Iata-ma, m-am intors, Maria Ta, asa cum am jurat ca o sa fac! Oile tale fermecate sunt afara si sunt vii si nevatamate.
Imparatului nu-i veni sa creada ca printul din fata sa era ciobanasul pe care voise sa-l omoare, dar spuse:
-Sa traiesti viata lunga si fericita si in imparatia mea vei fi intotdeauna bine-venit, caci esti om de cuvant si ai respectul unui imparat!
-Domnul sa-ti asculte urarea, dar nu voi a-mi petrece viata aici, caci in regatul vecin ma asteapta o sotie preafrumoasa si alaturi de ea vreau sa traiesc.
Imparatul ii multumi inca o data si il binecuvanta, iar ciobanasul il invita la nunta sa. Iar nunta sa a tinut sapte zile si la ea a venit tot poporul, cu mic, cu mare, dar si imparati si regi din cele patru zari. Si ciobanasul si printesa au devenit peste ani rege si regina si au trait fericit pana la adanci batraneti si-or mai trai si azi daca n-or fi murit...

Povesti de adormit copiii

-A fost odata, intr-o tara-ndepartata, peste noua mari si noua tari, un baietel caruia ii placea aventura. Si intr-o zi...
-...a devenit pirat si a cutreierat marile in lung si-n lat, in cautarea comorii ascunse a lui Barba-Neagra...
-Nu, nu era chiar asa de aventurier, dragule. Intr-o zi, pe cand era la padure cu prietenii sai, a...
-...a dat peste o domnita care urma sa fie mancata de un balaur cu saptezecisisapte de capete, si-a adunat tot curajul...
-Nu, nici chiar asa... A descoperit o pestera pe care nu o mai vazuse niciodata acolo. A intrat, desi prietenii l-au sfatuit sa nu o faca, si atunci...
-...a vazut ca era culcusul unui ciclop de zece ori cat el, care pazea o carte fermecata...
-Nu... Atunci a vazut ca pestera era intrarea catre lumea zanelor...
-...care fusese distrusa de neamul strigoilor, asa ca a venit cu un plan ca sa...
-Nu, strigoii nu puteau intra in lumea zanelor. Dupa ce a intrat, a fost intampinat de un spiridus, care...
-...l-a implorat sa il ajute sa o salveze pe regina...
-...care i-a urat bun-venit si i-a spus ca de mult timp nu mai patrunsese un om in lumea basmelor si ca asta insemna ca el...
-...urma sa se casatoreasca cu printesa zanelor, atunci cand vor fi mari...
-Nu, dragul meu. Asta insemna ca el era un baietel foarte special, care va avea...
-...de infruntat multe obstacole, care de care mai grele si mai periculoase...
-Nu, spiridusul venise cu ganduri bune. I-a zis ca va avea un destin maret in fata, daca...
-...reuseste sa recupereze Sabia Dreptatii de la zmeul cel mare...
-...daca va avea mereu incredere in el si va face intotdeauna ce este bine. Si i-a mai spus ca va putea reveni in tinutul zanelor...
-...doar daca se dovedeste vrednic de asta, iar asta insemna implinirea celor cinci porunci ale imparatului...
-Nici acum n-ai nimerit-o. Se putea intoarce in tinutul zanelor daca continua sa viseze si sa creada ca visele pot deveni realitate.
-Si dup-aia ce a facut? S-a batut cu piratii? A adus privighetoarea fermecata din padurea ursului? A pornit in cautarea secretului nemuririi...?
-Dupa ce a vorbit cu spiridusul, baietelul s-a intors la prietenii sai si le-a povestit ce i s-a intamplat. Nu l-a crezut niciunul, dar el stia de-acum ca avea un destin maret in fata si nu i-a pasat, caci el continua sa viseze si sa creada in realizarea lor...
-Atat?! Tati, spui numai povesti plictisitoare...
-Atunci culca-te ca sa te faci mare si sa spui tu unele mai pline de aventuri decat ale mele.
-Bine... Noapte buna.
-Noapte buna.

Cam asa ar fi sunat o poveste spusa de tatal meu atunci cand eram mic, daca tata nu ar fi adormit el insusi dupa cinci minute dupa ce incepea sa povesteasca :)))

Leapsa de ziua femeii

Nici nu stiu daca ar trebui sa scriu ziua femeii cu litere mari, nici nu mai stiu, de fapt, care e insemnatatea lui 1 martie si care e a lui 8 martie... Mai tin minte doar ca in astea 2 zile dau martisoare la fete. Si o felicitare mamei, de 8 martie. Anul asta le-am dat un martisor unei doamne si surorii mele, iar felicitarea mamei a trebuit inlocuita cu un telefon. Am asa o senzatie neplacuta ca ce insemnau odata zilele astea se pierde in comercilizarea excesiva a orice aduce bani :(

Asa ca eu fac cadou azi o leapsa :))

Sunt un siren :)) esuat pe uscat. De-as putea, as sta toata viata in mare.
Aş vrea sa calatoresc in jurul lumii.
Păstrez toate suvenirurile de pe unde am fost si amintirile de care sunt legate.
Mi-aş dori sa fac ceva bun cu viata mea. Momentan nu prea vad cum...
Nu-mi place sa fiu inconjurat de oameni inculti.
Mă tem sa nu fac rau cuiva.
Aud tot, dar ascult doar ce vreau.
Îmi pare rău daca gresesc (fara sa vreau).
Îmi plac ciocolata Milka (caramel si capsuni), calatoriile, lafaielile pe plaja vara, snowboardingul, sarmalele, Marea Egee, istoria, inotul si supermegaextra-placa mea video >:)
Nu sunt chiar ce-mi doream sa fiu cand eram mic, dar incep sa-mi revin.
Cânt sub dus. Mai bine spus rag; partea proasta e ca mi se reproseaza ca sunt afon...
Niciodată nu spun ca exista ceva imposibil, poate doar incredibil.
Rar fac ceva iesit din rutina mea zilnica, da' si cand se intampla...
Plâng foarte rar si niciodata de suparare sau tristete, doar de prea mult ras; a fost un moment pe undeva prin liceu cand am incetat sa mai pot plange.
Nu sunt mulţumit deloc de ce am facut cu facultatea asta, dar ma redresez putin cate putin.
Sunt confuz atunci cand am prea multe optiuni sau cand nu am niciuna...
Ar trebui sa ma indragostesc. Da, asta ar fi cool :))
Am nevoie de prieteni. Ei sunt cei care ma imping de la spate, desi nici nu stiu asta.

Ca orice leapsa, o dau mai departe; ca de fiecare data, cui mai citeste asta.

Leapsa

A inceput (de ceva timp :P) un nou an. Eu incep o leapsa, luata de aici, normal.
Fara alte introduceri, care ar trebui sa fie ele insele un post, sa incepem...


*** Ce îti place sa faci atât de mult încât ai plati pentru asta?
-Sa calatoresc muuuult... in jurul lumii, sa cunosc tot felul de oameni interesanti cu povesti de viata hranitoare pentru inner-self'ul meu, sa iau cina la apus si soarele sa se coboare in mare.

***Daca ai afla azi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?
- As scrie cele 2 carti pe care mi le tot jur ca le voi scrie, as munci 4 ani pe rupte ca sa vad lumea in anul care mi-a ramas, as face tot ce acum imi spun ca nu e inca momentul si nu as spune nimanui ca as muri peste 5 ani.

***Daca ai câstiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
- Nu, in mod sigur. Le-as da jumatate din bani alor mei si de restul as calatori prin lume. Acum probabil ca as fi ajuns prin India...

***Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, în cel mai important ziar din tara?
- Un nou succes editorial pentru acest om, deja celebru ca prima persoana dublu nominalizata la premiile Nobel, pentru doua categorii diferite: literatura si pentru pace; tata a cinci copii de care e foarte mandru, este un exemplu de viata plina de succese, pentru ca in tot ce a realizat a pus suflet si pasiune. La 37 de ani, este si primul roman care a calatorit prin toate cele 200 de tari ale lumii, calatorie in care a si intalnit-o pe sotia sa, fosta Miss Univers...

***Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerera?
- E greu de data seama cum o sa fie viata fara el...

***Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
- Ce cauti aici? Eu mi-am trait viata, traieste-ti-o si tu pe a ta!

***Când erai mica ce le raspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei sa te faci când vei fi mare?
- Pff... pai am trecut prin toate felurile de slujbe, de la cioban, tractorist si lacatus (:)))) la judecator, procuror, manager de multinationala. Culmea e ca niciodata nu am zis inginer...

***Ce ai face, daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca este imposibil sa esuezi?
- As deschide un muzeu cu 200 si ceva de camere si in fiecare camera as prezenta cate o tara.

***Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
- Vine bunicul; o fi el incapatanat ca un catar si uneori ursuz, da' daca ii faceti o oala de sarmale e al vostru... :)))))))

***Daca ai putea acum sa te proiectezi în viitor, în ultima zi a vietii tale si sa îti iei un interviu, care sunt alea 3 întrebari pe care ti le-ai adresa?
- Care e cea mai frumoasa amintire?
- Care e reteta succesului?
- De ce naiba trebuia sa te apuci de cascadorii la 95 de ani?!

Cam atat, se pare. Uitandu-ma retrospectiv la ce am scris, se pare ca eu tre' sa calatoresc mai mult...
Cat despre leapsa, daca se simte careva capabil sa duca asa ceva mai departe, e invitatul meu ;)

Ultima sansa

Dragostea ar trebui sa fie amuzanta. Viata ar trebui sa fie amuzanta. Ar trebui sa stim cu totii ce inseamna sa fii fericit si nu cateodata, ci ar trebui sa fie o stare de spirit. Ar trebui sa radem si sa ne bucuram in fiecare zi. Dar nu! Cineva, la un moment dat, a zis ca viata noastra e prea usoara asa cum e, asa ca a inventat minciuna. Si o data cu ea au venit si restul de necazuri. Am uitat cum e sa avem incredere in ceilalti, ne suspectam reciproc ca suntem niste mincinosi si am uitat sa traim viata asa cum ar trebui.
Expresia ‘traieste clipa’ spune totul despre cum am ajuns noi acum. ‘A trai clipa’ inseamna a-ti lua viata in piept, a trece dincolo de limite, a te bucura de fiecare clipa care ti-a mai ramas, cand, de fapt, asta insemna odata ‘a trai’. Dar acum nu mai stim sa ‘traim’, mai degraba vegetam. Ne ducem vietile din ce in ce mai neinsemnate de pe-o zi pe alta, inertial, dand dintr-un lucru intr-altul si uitam de la o zi la alta ca traim si sa traim. Suntem prea ancorati in realitatea asta bolnava ca sa ne mai ramana vreun pic de timp si pentru noi, sa ne dam seama ca ceva nu e in regula cu noi si ca ceva trebuie schimbat.
Viata nu ne-o citim in ziarele de scandal pe care le luam gratuit de la metrou, nu ne-o povestesc prezentatorii de stiri sau emisiunile mondene. Ne pasa prea mult de ceilalti ca sa ne mai pese de noi, ne pasa prea mult de ce cred ei despre noi si uitam sa mai credem noi ceva despre noi. Adevarul il fac atii si noi il preluam ca niste zombie.
Suntem singurii care putem sa schimbam lumeam in mai bine, dar nu o facem din principiul autodistrugerii care e atat de adanc infipt in fiinta noastra: sa moara si capra vecinului. In loc sa invatam sa ne ajutam reciproc si sa traim intr-o lume mai buna si mai frumoasa, mai fericita, ne dam cu parul in cap cu prima ocazie cand unul dintre noi se ridica din multime. Avem o ura nefireasca pentru cei din jurul nostru, cand ar trebui sa ne sustinem reciproc sa ne ridicam. ‘O mana spala pe alta’, dar nu si in cazul nostru. La noi e ‘scapa cine poate’, o variant moderna a ‘supravietuirii celui mai puternic’. Nu ne iubim intre noi decat daca ne aduce vreun beneficiu. Suntem cea mai egoista specie care a locuit vreodata Pamantul si singura care o sa il duca la pierzanie. In inconstienta noastra infinita, nu ne mai pasa ca lumea din jurul nostru moare, putin cate putin, si ca, in curand, n-o sa mai avem peste ce sa ‘domnim’. Nu ne mai pasa ca traim undeva intre ‘dupa mine potopul’ si ‘satul arde si baba se piaptana’, pentru ca lumea se schimba cu fiecare clipa si fiecare trebuie in clipa asta sa fie sus, in varful piramidei propriei noastre distrugeri. Cine stie ce fel de satisfactie bolnava trebuie sa aiba cel care acum sta in varful ei si isi freaca mainile, mandru de ce a realizat si, mai ales, mandru ca toata lumea e la picioarele lui. Sau, ma rog, ce a mai ramas din ea.
Popoare mor de foame ca sa aiba o mana de oameni sampanie la chiuveta, considerandu-se mai egali decat altii. Cei mai bogati 300 de oameni din lume sunt la fel de bogati cat cei mai saraci 2 miliarde. O data cu bogatia a murit orice urma de omenie din noi. Ne vindem ieftin, prea ieftin, ca sa traim cateva zile mai bine. Dar ce e cel mai grav e ca intotdeauna vrem sa traim cateva zile ‘mai bine decat ala’, nu mai bine decat o duceam odata.
Desteptati-va, oameni buni! O viata avem, si pe aia o irosim! In loc sa lucram impreuna ca sa facem lumea asta o lume mai buna, ne batem sa o distrugem. Trebuie sa ne oprim si trebuie sa ne oprim acum, cat inca mai avem ce salva. Altfel, copiii nostri si copiii copiilor nostri, daca cei din urma vor mai exista, nu vor mai avea o lume ca a noastra de care sa se bucure. Si nu vor sti ce inseamna bucuria vietii, pentru ca pentru ei va exista doar supravieture. Trebuie sa deschidem ochii si sa ne deschidem sufletul, sa ne unim acum, in ceasul al doisprezecelea, ca sa incercam sa mai schimbam ceva. Trebuie sa invatam sa ne ajutam intre noi ‘gratuit’, trebuie sa invatam ce inseamna ‘omenia’, trebuie sa ne aducem aminte ce insemna sa te bucuri de viata, trebuie sa redam vechiul sens cuvantului ‘a trai’. Trebuie sa vedem bucuria din ochii celui necajit cand necazul i se sfarseste. Trebuie sa privim in ochii noilor-nascuti si sa le promitem ca exista un viitor si pentru ei. Trebuie sa vedem lumea ca si cum ar fi prima oara cand deschidem ochii in toata viata, sa ne minunam de cat de frumoasa este lumea salbaticiilor si trebuie sa invatam sa ne retragem si sa le lasam in pace. Trebuie sa simtim briza marii si sa vedem jocul delfinilor si sa invatam sa le protejam pe toate. Trebuie sa vedem toata viata din jurul nostru si sa incercam sa o protejam si sa le-o aratam si altora, sa se minuneze si ei de cat de frumos e Universul de langa noi.
Trebuie sa ne trezim si sa invatam din nou sa traim. Numai asa mai avem o sansa.

Eu si ei...

Am o problema cu spatele. M-am lovit cand jucam fotbal, iar dupa doua saptamani durerea nu trecuse, asa ca am fost la spital. Mai fusesem o data, mai demult, si mi se paruse in limitele acceptabilului sa stau o jumatate de ora, cand mai erau cateva persoane in fata mea. De data asta, mi s-a aratat adevarata fata a sistemului sanitar de la noi.
Cand am ajuns la etajul doi al ambulatoriului de la Eroilor, m-a intampinat o mireasma specific spitaliceasca si o mica coada, de 4 persoane, care astepta civilizata sa intre la doctorita. Eram la Neurologie si putea parea normal sa se acorde mai mult timp fiecarei persoane, pentru ca nu te joci cand e vorba de nervi, dar sa intre o persoana la jumatate de ora friza ridicolul! Doua doamne in varsta si-au facut un calcul rapid si mai aveau de asteptat cam 3 ore, asa ca au plecat dezamagite. Nu mai spun, ca era un frig pe acel hol de ziceai ca e iarna! Nu cred ca temperatura depasea 10 grade, desi afara erau sigur 20. Din cand in cand, vreunul dintre noi se mai ridica de pe banca si mai facea o tura de etaj, sa se desmorteasca.
Iese prima fata si o femeie care astepta la coada o ia la intrebari, curioasa sa afle motivele pentru care a tinut-o jumatate de ora. De ce? Simplu: 20 de minute doctorita s-a intretinut cu asistena si nici n-a mai bagat-o in seama pe tanara pacienta. Printre noi - stupoare, perplex, uimire si, in cele din urma, resemnare. Daca nu as fi fost atat de ingrijorat de durerea de spate, m-as fi ridicat si as fi plecat, dar asa mi-am ridicat gulerul la bluza, am tras fermoarul pana-n gat si m-am pus iar pe asteptare. (Slavite fie mp3-urile si cardul de memorie de 1 GB!!!) In cele din urma, intru si eu. Curios, extrem de curios, nu ii ia mai mul de 5-10 minute sa ma diagnosticheze si sa imi dea un tratament. Dar aud:
"Cati mai sunt care asteapta? Am timp pana la 2?" intreaba doctorita, vizibil sictirita. (Era 12 si mai erau 4 persoane dupa mine.)
"Mai sunt multi, nu cred ca aveti timp azi!" ii raspunde asistenta.
"Spune-le sa vina maine!"
In sinea mea, mi-a picat falca. Cred ca s-a izbit de pamant, nu alta. In realitatea, m-am blocat, asa, vreo cateva secunde, inca incercand sa procesez ce am auzit. Noroc (?!) ca nu interesam pe nimeni.

Seara m-am intors la spital, pentru recuperarea fizica. Alta coada, alte ore de asteptare, doar frigul a ramas acelasi, poate si peretii seamana intre ei: probabil ultima lor varuiala a fost inainte de revolutie. Alta lume, totusi... Daca la Neurologie era acceptabil, la recuperare nu mi-a placut: cele 2 ore petrecute pe holul de asteptare mi-au lasat amintiri neplacute: copii mici, de nici 5 ani, cu probleme grave de miscare sau tineri de varsta mea, care inca invatau sa mearga... Ma treceau fiori de fiecare data cand mai vedeam cate unul.
Cand am intrat in cabinet, am observat ca doctorita era cam ciudatica, caci purta un batic ce ii infasura capul si gatul, lasand, totusi, o mare parte a fetei la vedere. Parea mai degraba o maicuta dupa aspect, dar si dupa miscarile lente si dupa tonalitatea vocii, dar mi-am dat seama ca era imbracata asa pentru ca era frig in cabinet. M-a trimis la un cabinet de langa, la raze, iar apoi am mai motait in frigul ala vreo 30-40 de minute, pana cand mi-a pus un diagnostic si m-a lasat sa plec.

Abia astept sa plec din tara, sa scap de medicii astia imbecili...